Senator PSD: Virgil Popescu e veriga slabă din Guvern

Ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL), este veriga slabă a Guvernului și nu trage la aceeași căruță, declară senatorul PSD Daniel Zamfir. El precizează, pe de altă parte, că OUG pe energie va fi corectată în Parlament.

Daniel Zamfir spune, la RFI, că OUG pe energie va fi modificată în Parlament.

”E o Ordonanță care în mare parte rezolvă anumite lucruri, dar are de asemenea multe scăpări, n-au fost introduse instituțiile publice, spitale, școli, biserici, acolo nu există o compensare a prețurilor. Ca atare, o vom face, vom corecta acum Ordonanța care ajunge în Parlament. Bineînțeles, vom veni și cu ceea ce acum va stabili Uniunea Europeană. Cred că de săptămâna viitoare putem să implementăm și noi rapid aceste măsuri”, spune Zamfir.

Senatorul PSD îl critică dur pe ministrul Energiei, Virgil Popescu și spune că este „veriga slabă a Guvernului”.

„Domnul Popescu este veriga slabă din acest Guvern. Noi nu putem să mergem împreună în această guvernare, de la care oamenii au așteptări, cu cineva care nu trage la aceeași căruță. Or ceea ce am făcut noi de atâta timp și facem în continuare este să atragem atenția că lucrurile trebuie schimbate din interior. Soluția nu e să rupem coaliția, pentru că nu trebuie să plece Popescu”, a mai spus senatorul PSD.

Întrebat de ce nu au social-democrații moțiunea simplă a USR, îndreptată chiar împotriva lui Virgil Popescu, senatorul PSD Daniel Zamfir a spus că acest lucru nu ar fi dus la demiterea ministrului.

„O moțiune simplă împotriva domnului Popescu nu ar fi dus la demiterea domnului Popescu. E foarte corect (ar fi fost un pas important – n.r.). N-ar fi făcut altceva decât să-i inflameze pe partenerii noștri de coaliție, pentru că, sigur, n-am fi
respectat protocolul coaliției și PSD nu va mai face vreodată acest acest, să voteze împotriva unui ministru al Guvernului din care face parte. Asta nu înseamnă că noi îl susținem pe domnul Popescu. Credem cu tărie că domnul Popescu trebuie remaniat”, a mai spus Zamfir.

Despre măsurile în materie de energie pe care le critică, dar la vot le susține, pentru că PSD face parte din guvern, Daniel Zamfir a răspuns: „Majoritatea oamenilor au așteptări de la PSD, vor ca PSD să rezolve inclusiv problema prețurilor la energie. Ca atare, această luptă cu PNL în interiorul coaliției chiar nu ne-o dorim. De ce ne-am dori-o? Sunt cumva alegeri peste două-trei luni și trebuie să facem vreo campanie electorală? Nici vorbă. Din contră, interesul nostru este ca această coaliție să fie stabilă, această coaliție trebuie să treacă cu bine peste această perioadă extrem de dificilă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

14 Comentarii

  1. Ca să nu piardă timp vânzand „gogoși rețeta psd-ciolaNu”, genialul senator sa ne spună de ce clica dumnealui nu a votat moțiunea împotriva lu’ Vergil Poponeață !?

  2. Da, dar e veriga puternică din Ambasada din „Băniasa”, de unde ia lumină securimea.

  3. EXTRAORDINAR !!!!!!!!!!! Numai Virgil Popescu este veriga slaba ???? Dar Daea , roomul ajuns sa distrugă agricultura , Bode ,un provincial fara circumvoluțiuni , Caciu, catastrofa de Predoiu , un yes- man , desi tânăr este comunist putred , Dancu o marioneta in mana mafiotului Nelu Varga , Budai , rămas funcționarul plat de la ghișeul Postei, Rafila, creatura tăticului tortionar, Campeanu , groparul Învățământului , Cadariu si catastrofele de Fierea si cel care pune pe butuci cultura romană , Romascanu, iar daunele ,,produse” de acești sunt maxime pentru România. Vrem ROMANII din diaspora sa aiba reprezentanți de valoare europeana si mondiala in guvern. Dar pana când SUA si UE nu taie tentaculele rusesti distructive care efectiv încolăcesc tot ce mișcă in patria noastra ne împrumutam cu sume imense care vor rămâne la plata pentru generațiile viitoare. De ce nu se spune adevarul . CINE este acest FSN ? Care sunt ,,invizibilii “ membrii ai Camorei comuniste ? Vreți sa credem ca francezii ( dupa declarațiile lui Macron) , nemții , italienii si tot Occidentul nu vor mai mânca si se vor distra ca înainte ??? Hai sa fim serioși. Pragul nivelului de trai al României este blocat de 76 de ani la un anumit nivel , care este bătut in cuie. Pana când ? Credeți ca apartenența la Schengen rezolva problema ???? NUUUUUU!!!!!! Un paleativ mincinos.

  4. Evident ca-l sustine Mos Ene si sistemul cu ochi albastrii pe tiriplicul tradatorul

  5. Articol de propaganda USR. Si R.Tudor l-a scos pe „mortul” Borno la spalat.

  6. Pai daca e „veriga slaba” se poate folosi acelasi limbaj ca la postul #progresist Proteve ? …”esti prost, pleaca acasa !”

  7. Serios?! Nu cred! Mai curand e veriga de legatura pentru toate executiile si executarile in Romania! Il mentineti cativa ani in guvern pentru a ajunge individul cadru didactic universitar cum au ajuns destui idioti analfabeti care nu sunt in stare sa compuna si rosteasca o fraza cap coada! Nu cumva e vorba de Romania abandonata in mainile clanurilor infractionale global contra parandarat.ro?!

  8. Mai noi avem președinte?Daca avem ce face înafara de naveta?Daca tot îl avem de ce nu ie o poziție în problema Virgil Popescu? Răspunsul logic nu poate fi decât că îl susține pe Virgil Popescu,de fapt executa ordinele lui Iohannis .

  9. Ce verigă slabă? E verigă tare din lanțul coruptilor si tradatorilor!
    Orice lant are două capete? Sau e un lanț cu mai multe capete ?
    Unul sau două capete sunt mai sus de verigă tare Trădător Popescu ?
    Are imunitate internă și externă?
    Mă întreb si intreb.E beton si belea mare. Cine? Cum cine? NU ESTI atent la conversatie!
    E vreun procuror curajos ?
    Să dea cu dosarul in jaba (javră)?
    Să vedem clar si noi cine-i sunt stăpânii.
    Sau procurorii știu cine-i SUNT stăpânii si de aceea nu îndrăznesc să dea cu penalul in javră?
    Asa-i intr o colonie! Stăpâni,trădători,corupți și în popor de sclavi!

  10. e calul troian al Intunericului, frigului si mortii ce invadeaza Romania…

  11. VERIGA SLABA E CIUCĂ…
    SLUGA LUI IOH ANUS…
    PE CINE VREȚI SA PĂCĂLIȚI???
    Vă jucați cu focul!!!
    PS.ioh anus .. dă-te la o parte…e o oferta onorabilă…și expiră curând

  12. Corupție și incompetenta prin excelență, distrug o tara, ne costă zeci de miliarde de euro prostia și hoția gqlbejita, slugile perfecte. Avem energie dar plătim cel mai mare preț din Europa pentru că un corupt a umflat artificial preturile pentru că firmele gakbejite sa se îmbogățească cu miliarde de euro, nu milioane

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.