Senator SUA: militarii sunt supuși „îndoctrinării antiamericane”

În timpul discursului ținut miercuri în fața militarilor americani din Marea Britanie, președintele Joe Biden a spus că șefii de stat major ai Armatei SUA consideră că încălzirea globală este cea mai mare amenințare la adresa țării lor. Imediat după această declarație, fostul președinte Donald Trump a spus că Joe Biden ar fi trebuit să-i demită imediat pe acei comandanți.

”Când am fost pentru prima dată la centrul de comandă de la Pentagon, după ce am fost ales vicepreședinte, cu președintele Obama, comandanții ne-au spus care sunt cele mai mari amenințări la adresa SUA – cele mai mari amenințări fizice. Și nu glumesc aici. Știți ce mi-au spus șefii de stat major? Că cea mai mare amenințare este încălzirea globală. Pentru ca vor fi mari mișcări de populație, războaie pentru pământ, milioane de oameni dislocați pentru că pământul lor este înghițit de ape, în Indonezia, pentru că vor fi lupte pentru terenurile arabile”, a spus Biden.

”Biden a spus că șefii de stat major i-au arătat că cea mai mare amenințare este încălzirea globală. În acest caz, dacă militarii chiar i-au spus asta, trebuie să-i demită imediat din cauza incompetenței”, a reacționat Donald Trump. Fostul președinte a părut să înțeleagă că este vorba despre actualii comandanți, nu despre cei de acum 12 ani.

Actualul șef al Statului Major Interarme al Armatei SUA, generalul Mark Milley, a simțit că este cazul să intervină: ”Încălzirea globală este o amenințare. Are impact asupra operațiunilor militare și trebuie să o luăm în considerare. Eu privesc lucrurile din perspectivă pur militară. Iar, din această perspectivă, Rusia și China sunt principalele amenințări”.

Vorbind tot despre modul în care progresismul și ecologismul își fac loc în Armata SUA, senatorul republican Tom Cotton i-a spus șefului Pentagonului că ”sute” de avertizori de integritate din armată i-au spus că sunt supuși ”îndoctrinării anti-americane”, inclusive îndoctrinării cu teoria critică a raselor.

”Moralul scade, crește neîncrederea între rase și sexe, de unde asta nu se întâmpla până acum șase luni. Și avem retrageri din armată din cauza acestor lucruri”, a spus senatorul Cotton, în timpul unei audieri a șefului Pentagonului, generalul Lloyd Austin. Cotton spune că unul dintre militarii care i s-au plâns a spus că orele de istorie militară au fost înlocuite cu cele despre brutalitatea poliției și despre „rasismul sistemic” și ”privilegiul albilor”. Un altul i-a spus că militarii din unitatea sa au trebuit să citească „Fragilitatea albilor”, o carte scrisă de un autor feminist.

Declarațiile senatorului Cotton vin la scurt timp după scandalul eliberării din funcție a comandantului unei baze militare a Forțelor Spațiale americane, după ce acesta a scris o carte în care denunța teoria critică a raselor și vorbea despre pericolul răspândirii marxismului în Armata SUA.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, i-a răspuns lui Cotton spunând că Armata trebuie să fie „ceva mai bună”, să fie „absolut incluzivă” și să promoveze ”echitatea”. Termeni ”incluziv” și ”echitate” sunt specifici discursului progresist neomarxist, extrem de folosiți în SUA în ultimii ani și întâlniți frecvent inclusiv în mediul universitar din România. Generalul Austin a spus că, dacă Armata SUA va merge pe această cale, ”va fi cea mai eficientă și mai ucigătoare forță din lume”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

14 Comentarii

  1. asta spunea si mccarthy acum 60 de ani:
    -trebuie o comisie pentru elucidarea activitatilor anti-americane!

  2. Macinati-va pina la disparitie, ca sa nu mai faceti rau Lumii !

  3. Mai bine comentau Legea Chineza din 10.iunie.2021.care va „zguduii” lumea mondiala economica si bancara.Nu este de glumit ce va urma.

  4. Mai bine comentau Legea Chinei din 10.iunie.2021 care va „zgudui” lumea mondiala economica si bancara.Nu este de glumit cu „repercusiuni” viitoare de ambele parti.

  5. Sa fim seriosi, asa se spune cand militarii deschid ochii larg cat si creierul, incat nu mai executa ce si cum li se cere! Mai ales ca sunt pe model „de ce nu rade vaca=odata pe an la monta dar mulsa zilnic”, in cazul lor e:”executari pe nerasuflate, la sex cand se poate dar foarte rar si platiti din cand in gand”! De asta se si revolta multi care s-au specializat in antrenamente militare si impusca orice, oricand.

  6. Bine ca recunosc (obligati de amploarea practicilor propagandiste recent-moderne la ei, la americani) ca
    si la ei in USA exista INDICTRINARE si nu doar … libertate si libera alegere de ideologie personala …cum o canta artistic Hollywood-ul ( mai rar asa intstrument de propaganda a „VISULUI AMERICAN” … mai rar in istoria INDOCTRINARI …colateral-subliminale 😉 )

  7. Putini insa stiu ca ..:”încălzirea globală” …are SI un efect nociv asupra PETRO-dollarului (TRUMP stia asta !)
    daca prin renuntarea la combustibili fosili[=PETROL] ( si masini electrice DOAR pana cade dollarul subventionate GLOBAL massiv)

    Parerea mea ca expert in „critica propgandei moderne” e ca … USA care joaca de-o vreme, recenta, tare in team-ul celor care „elaboreaza” directive de protectia mediului si salvarea CLIMEI actuale …din cauza ca
    vrea sa „salveze” din interesele proprii in nce se va decide ( prea ar fi contra intereselor americane daca decidenta ar fi fara ei)

    😉

  8. SUA se vor destrama. Punct!
    Dati si stirea cu „SUA nu trimite militari in plus in Romania”, sa inteleaga si romglezul prost ca in cazul unui conflict cu Rusia vom fi lasati sa ne descurcam singuri! Dupa ce a bagat 10 MILIARDE de dolari in fierul vechi american, in speranta ca SUA se vor bate cu Rusia pentru colonia Romania, romanii sunt lasati de izbeliste, numarul suplimentar de trupe cerute de Plavannis pentru a intari securitatea tarii ramand la stadiul de „si batuti si f…i si cu banii luati”.

  9. Care încălzire globală ? Tot Iarnă am avut si primăvară suntem in Iunie si noaptea deschid geamul 5-6 minute sa aerisesc …..bine dacă spun „Francejii ” si „Cercetătorii Engleji” si acum spun si americani am voie oare să întreb ? Ce statistică avem când ne raportăm la încălzirea planetei ? 30-40-50 de ani ? Pai pe lângă 4 miliarde de ani cât o însemna ? Dacă există o problemă cu adevărat este creșterea exagerat de mult a populației globului care in ciuda Pandemiei e morții uriașă produsa de COVID populația globului a crescut …nimeni nu vrea sa vorbească despre asta pai ce Pandemiei a fost asta ? tot pe plus tot pe plus ?

  10. in america 200 de milioane sinr analfabeti din 330….sa le spui ca marxismul ii invata teoria rasiala asa cum ne-au intoxicat cu nazismul pina acum este ceva posibil….isus invie de doua ori pt ortodaxi si catolici pe an …israelul care este un stat terorist criminal care a ucis americani primeste de la tradatorii americani in congres 3,8 miliarde pe an…asa cum se vede din declaratiile sefilor armatei sua sint pregatiti pt un razboi cu china si rusia …cotton este un mare suporter al israelului ca toti ceilalti in congres…haosul este hranit sa distruga orice capacitate de gindire a americanilor…jidanii intoxica tot …atmosfera de tensiune si suspiciune este in america din 2001 cind jidanii au aruncat in aer turnurile…

  11. Aha, Democrația in floare,.De ai o altă părere decât proștii guvernanți, atunci evident ești indoctrinat posibil de ruși sau chinezi.. Altfel cum, doar ești doar o slugă obedientă,..bine inarmată..

  12. Cum e când USR-PLUS are controlul, la discretie ca sa poata globalistii de teapa Soros sa isi facă de cap. Cel mai mare pericol vine din globalism. Ei au fraudat alegerile sa nu cistige Trump.
    BLM oficial va deveni ce este un partid nazist, indreptat impotriva albilor si asiaticilor.

  13. Americanii ar trebui s-o lase mai moale cu experimentele de tip H.A.A.R.P.,care modifica directia curentilor atmosferici. Si nu numai ei. Si rusii si chinezii si francezii si altii. Asistam de fapt la un razboi meteorologic pe spinarea populatiei globului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.