USR: „Simbolul ratării președintelui Klaus Iohannis”

Noile legile ale Educației prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu sunt „proiecte anti-liberale, care amplifică politizarea educației și controlul politic central asupra acesteia”, susține USR, care cere retragerea acestora.

„USR nu poate accepta ca ministrul să devină vătaful învățământului românesc și solicită retragerea proiectelor. În caz contrar, USR se va opune tuturor reglementărilor identificate ca fiind nocive pentru sistemul de educație din România. Problemele majore identificate în proiectele Cîmpeanu-Iohannis, precum și viziunea USR pentru educație sunt detaliate în policy brief-ul intitulat „«Reforma» brejnevistă a educației”, realizat de Departamentul de Politici Publice al USR în colaborare cu parlamentarii din grupul USR pentru Educație”, transmite USR într-un comunicat de presă.

„România Educată”, în loc să fie noul proiect politic de reașezare a viitorului României, se dovedește a fi „simbolul ratării președintelui Klaus Iohannis, sfârșind ridicol în mici ciupeli ale oamenilor bine plasați în sistemul de educație, care vor să își prelungească controlul și să aducă la nivel de lege pârghiile până acum informale”.

„După un proces de așa-zisă consultare desfășurat pe durata mai multor ani, președintele Iohannis și fidelul său executant, ministrul Sorin Cîmpeanu, apărătorul plagiatorilor, au venit cu un pachet de legi care e, de fapt, restaurația în domeniul educației. O „reformă brejnevistă”, prin care Klaus Iohannis se arată a fi tot micul politruc de la USL care vine să blocheze orice progres. România educată” eșuează în a aduce răspunsurile de care era nevoie, ignoră vocile copiilor care se pierd pe drum și vocile firmelor care nu găsesc forță de muncă. De fapt, nu se regăsește nicio viziune în proiectele de legi. După multe reforme neterminate ale educației, coaliția PSD – PNL aduce un nou design: închistare și restaurație. Pe lângă amplificarea politizării, USR consideră că noile legi ale educației reprezintă și o tentativă de mituire electorală a cadrelor didactice, cu promisiunea unor creșteri salariale semnificative. Or, creșterile salariale puteau fi acordate și până acum, în baza legii în vigoare, dacă ministrul Sorin Cîmpeanu, aflat la al treilea mandat, ar fi vrut cu adevărat”, transmite USR.

Conform formațiunii politice, creșterile salariale se acordă prin bugetul de stat, nu prin legile educației, iar proiectele Cîmpeanu nu prevăd nicio grilă salarială pentru cadrele didactice. Legea învățământului preuniversitar prevede clar o singură modificare salarială pentru profesorii stagiari, cu două prevederi contradictorii: la un articol salariul stagiarului este egal cu salariul mediu pe economie, la un altul, stagiarul va primi salariul prevăzut de legea salarizării pentru profesorul debutant.

Totodată, proiectele nu indică resursele financiare pentru creșterile salariale anunțate de ministrul Cîmpeanu, care promite salarii medii în educație de 9.300 lei, respectiv o creștere cu 43%.

USR consideră că reforma în educație trebuie să urmărească patru direcții strategice:

– educația, tratată ca un sistem unitar, având în centru elevul și studentul

– educația – bază etică a societății

– un management adevărat la nivelul școlii

– toți copiii la școală – reducerea abandonului școlar, ca obiectiv de țară.

USR consideră, prin urmare, că este nevoie de:

– O reformă curriculară care să pună în centru cultura generală, gândirea critică, practică, creativitatea și interdisciplinaritatea și mai puțin transmiterea de informații.

– Introducerea unui nou concept de Bacalaureat, dar unul pentru asigurarea unei rute complete între educația preuniversitară și cea superioară, pentru toate tipurile de învățământ.
Principala probă de BAC să fie cea care verifică competențele de alfabetizare funcțională: literația, alfabetizarea matematică și științifică. Cel puțin una dintre probele obligatorii să fie dintre disciplinele de specialitate.

– Menținerea evaluărilor standardizate. Deși trendul internațional este împotriva evaluării standardizate, care nu surprinde particularitățile, înclinațiile, talentele și interesele fiecărui elev în parte, România încă are nevoie, pentru o perioadă de tranziție, de evaluare standardizată, care dă o șansă tuturor copiilor și colectează date pe baza cărora să se poată construi politici publice serioase.

– Finanțarea adecvată a cercetării, cu menționarea clară a unui procent din PIB și conectarea universităților cu actori publici și privați relevanți, din toate domeniile societății, de la economie până la administrație publică.

– Cercetarea anuală a fenomenelor meditațiilor la clasă și plagiatului și realizarea unor rapoarte de progres.

– Păstrarea CNADTCU ca organism central independent de decizia politică a ministrului educației, cu următoarele atribuții: colectare de date și screening pentru fiecare universitate / realizarea unei programe pentru un modul universitar obligatoriu de etică academică, tehnici de redactare a lucrărilor de cercetare și drepturi de autor / soluționarea acuzațiilor de plagiat și de alte forme de fraudă universitară, cu celeritate și pe baza unor criterii clare de integritate.

– Fără penali la conducerea școlilor și universităților. Introducerea interdicției de ocupare a funcțiilor de conducere în învățământul preuniversitar și universitar și în toate instituțiile de management educațional pentru cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.
– Aplicarea principiilor guvernanței corporative în sistemul de educație și depolitizarea funcțiilor de conducere.

– Desființarea inspectoratelor școlare și transferul de atribuții la nivelul școlii.

– Majorarea obligatorie, nu opțională, a costului standard per elev cu 25% pentru școlile defavorizate.

Senatorul USR de Brașov Irineu Darău spune că  legile reprezintă ultimul cui înfipt în România Educată.

„Operație reușită, pacientul mort este strigătul de luptă dat de Iohannis și Cîmpeanu care, ascunși sub România Educată și pachetul dezastruos al noilor legi, compromit ideea de reformă în învățământ și sacrifică o întreagă generație, printr-un set de propuneri pe genunchi, servite pentru prietenii plagiatori și colegii rectori. Autorii acestei operațiuni au fost deconspirați și trebuie să renunțe. Dacă pachetul legislativ va intra în vigoare, o îmbunătățire de amploare în educație nu va exista în viitorii 10 ani”, a declarat Irineu Darău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

20 de Comentarii

  1. G4media este trompeta platita a USR. Finantata si dirijata din strainatate, dar si din tara.

  2. Niște habarniști care incă nu-și dau seama că sunt deja istorie, îl comentează pe marele trântor semianalfabet pe care îl adorau pană să fie aruncați la gunoi de la guvernare.

  3. Cum se face că ajung in funcții mari numai nepricepuți, diletanți,ageamii?
    Si unii dintre ei hoți.
    Au totusi o calitate; sunt slugi credincioase stăpânilor deafara!
    Preturile la energie electrică și gaze constituie încă o dovadă în plus a ticăloșie celor care ne conduc. Plafonarea acestor preturi la un nivel foarte ridicat este suspectă ca fiind făcută în interesul unor companii private și a unor companii de stat.
    Efectul este jecmanirea cetățenilor dar si a bugetului de stat prin plata acelor compensari !
    În acest fel,prin decizii aberante și hoațe au subminat economia țării!

  4. Lor nu le pasa ca „educa ” generatii de someri, banu sa iasa
    Romania Educata un alt esec Prezidential, ca nu a fost singurul, da in rest, a laudat Citu, lauda Ciuca,ca traim o epoca de Vis, ca omul viseaza frumos cand doarme, mai ales pe el.

  5. USR nu mai prezinta importanta decat pentru cativa alogeni, botezati cu briciul. Iar pentru Joianis, solutia o gasiti in filmul ” Anthropoid „.

  6. Nici-o clasa politica din Romania inclusiv Johannis ,nu sint iubiti si apreciati de majoritatea romanilor. Toti au mintit pe romani si nu si-au respectat promisiunile facute .Sigur ca fiecare ne intrebam daca toti ne-au mintit si si-au batut joc de tara asta ,pe cine am dorii sa vina in locul acestor hoti ordinari.Greu de dat un raspuns ,dar nici in felul asata nu mai se poate sa continue situatia.

  7. Ce au facut uSECUricii pentru Educație și Cercetare în timpul Guvernului Tehnocrat ? Dar cat au stat la cașcaval alături de PeNeLei, cu Teleman al lor la Cercetare ?
    NIMIC !
    Acum fac valuri doar fiindcă au pierdut cașcavalul și le ghiorțăie mațele de foame…?

  8. Există DOUĂ forme de școlarizare pentru aceiași profesie !
    Facultăți de Farmacie de 5 ani ,dublate de ,,școli post_liceale de asistenți de farmacie,, 2 ani de la distanță.
    Nu-i de mirare că tinerele absolvente de liceu preferă medicina ( 6 ani ) sau dacă se grăbesc, atunci devin asistente de farmacie ( f.f ieftin și de la …distanță.)

    România a inventat demult ,,farmacia fără farmaciști,,dar ziariștii n-au auzit încă de chestia asta ,ei preferând să se axeze pe conflictele stradale dintre bețivani !!

  9. @ Marele Urs- corect ,da de IFR-ul pe care-l practica universitatea „Ovidius „, de „West „,etc de ce nu spui ? La fara frecventa intr-un an jumatate iesi licentiat la astea si altii asuda si dau examene 5-6 ani la rind . Dupa ce termina ci cu IFR sunt judecatori ,porcorori ,parlamentari sefi de directii si servicii ,iar cei ce au muncit isi cauta joburi sau pur si simplu ingroasa emigratia.

  10. Scuze, dar doar ratatii au esecuri si rateuri pe banda rulanta in tot ce fac pentru alti cetateni!

  11. Există in romania un sistem educațional care funcționează și an de an dă rezultate spectaculoase,. E Sapienția,.. fondată și finanțată de guvernul maghiar, nu cu sume deosebit de mari, care de la grădiniță la facultate te educă și te ghidează in viață.. De ce nu poate românul la fel..? Dimpotrivă, unii patrioți sunt deranjați că in romania s-or mai găsi și oameni educați, nu doar analfabeți funcționași și dottorate plagiate..Alții patrioți sabotează unuversități și școli maghiare, considerând că asta e menirea lor in politică..Nenorociți mizerabili..

  12. „Principala probă de BAC să fie cea care verifică competențele de alfabetizare funcțională: literația, alfabetizarea matematică și științifică.” USR e iar în incapacitate de a se exprima românește, vorba „literație” neexistând în DEX, dar se poate ghici că e vorba de direcția culturală impusă de celebra Tunegaru academicianului Nicolae Manolescu, să se învețe limba română pe benzi desenate americane sau orice altceva, numai nu pe Eminescu, Creangă, Coșbuc, Blaga, Eliade sau Marin Preda.

  13. @marele urs
    Cum o dai, cum o invarti, tot la guvernul maghiar ajungi (perfect, in opinia ta de ungur „periferic”).
    Cam cand va renunta guvernul maghiar sa dubleze fimele si va trece la alfabetizarea maretului popor ?

  14. Pai, tovarasii astia de la USR l-au sustinut pe bolsevicul cotrocean. Acuma s-au rasucit? De ce? Fiindca nu le-a mai dat bacsis bolsevicul?!?

  15. În 1986 mi-am luat carnetul de conducere la Cluj. Printre domnișoarele cu care am fost coleg (de șoferie), Sorban Angella ,pe atunci studentă la Filosofie, azi sociolog renumit,profesoară la ,,Sapienția,,… Avea părul roșcat , acum văd pe google că e blondă…nimic mai simplu .

  16. USR !
    mai intrebati-l pe ioh anus cum și-a făcut averea!
    Asta îl enervează cel mai tare!
    De aia v-a scos de la guvernare.
    Din păcate o mare parte din voi sunt ‘foreign assets’

  17. USR -cel mai hot partid !!! In BT , mama consilierei locale ,Raluca Curelariu (USR) a luat fonduri europene ,le a accesat in perioada ceor 14 luni de concediu medical,platit de CASS ,cumnata sa (sotiia fratelui sau )a luat si ea fonduri europene ,sute de mii de euro…nu ii verifica nmeni !!!

  18. USR-cel mai hot partid !Mama consilierei locale(BT) -Raluca Curelariu , a accesat fonduri europene in perioada celor 14 luni de concediu medical,platit de CASS ,(lucreaza in invatamant ).Sotia fratelui sau la fel ..le-au intrat sute de mii de euro in familie fara sa- i verifice nimeni …O adevarata Romanie esuata , nu educata !

  19. @ vivi , asta a lui Curelariu nu-i de pe meleguri cu aia a lui Chifiriuc -Neulander Roman ? Parca-s de pe acolo . Din ce-mi dau seama ( fost traitor pe acele meleaguri)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.