ONG-uri: Senatul a aprobat lărgirea interceptărilor în România

Prin noul Cod al Comunicaţiilor toţi furnizorii sunt obligaţi să își creeze propria infrastructură de interceptare, pe banii lor, pe care să o pună la dispoziția organelor

De (R.C.)
ONG-uri: Senatul a aprobat lărgirea interceptărilor în România

Prin noul Cod al Comunicaţiilor toţi furnizorii sunt obligaţi să își creeze propria infrastructură de interceptare, pe banii lor, pe care să o pună la dispoziția organelor

Senatul a adoptat în sedința de miercuri lărgirea interceptărilor din Codul Comunicațiilor, continuând să ignore nevoia de consultare publică pe marginea acestui subiect, acuză ONG-uri pentru Cetăţean.

Proiectul de Cod al Comunicațiilor a fost retrimis luni, 28 februarie, de plenul Senatului în Comisii, care în ziua următoare au adoptat, din nou fără consultare, o forma cosmetizată a articolul 10 indice 2 . Iar peste o zi (adică miercuri) au adăugat proiectul în plen cu 10 minute înainte de începerea ședinței și l-au votat rapid.

Conform sursei citate, acest articol practic extinde domeniul și spectrul interceptării reglementat prin Codul de procedură penală, inclusiv pentru organele cu atribuții în domeniul securității naționale, la

  • conținut criptat (practic 80% din traficul www, adică cel care apare în față cu HTTPS + comunicații criptate ca Whatsapp, Signal, Telegram, etc.);
  • istoricul navigării web (paginile web vizitate și ora, minutul și secunda fiecărui acces);
  • accesul la servere (practic orice informație găzduită, dar nepublică a unei redacții de știri, ONG sau orice firmă privată).

Obligația revine tuturor furnizorilor de găzduire, internet și telecom.

De asemenea, îi obligă pe toți furnizorii de mai sus să își creeze propria infrastructură de interceptare, pe banii lor, pe care să o pună la dispoziția organelor pentru un acces, care va fi imposibil de verificat de cineva din punct de vedere tehnic.

Bogdan Manolea, expert în drepturi digitale al Asociației pentru Tehnologie și Internet a criticat procesul netransparent și adoptarea pe repede înainte a acestui proiect de lege și refuzul constant al Guvernului, Parlamentului, serviciilor sau oricărei părți interesate în a discuta si argumenta necesitatea acestui articol în această formă.

Manolea critică faptul că România profită de război pentru limitarea drepturilor fundamentale, argumentul principal folosit în dezbaterea din plen din Senat fiind acela că susținerea măsurilor de interceptare este necesară  „pentru războiul din Ucraina”. “De o săptămâna avem război lângă noi, refugiați și azilanți vin disperați prin toate punctele de frontieră cu Ucraina, care ne dă o lecție de comunicare digitală, iar fiecare aspect al guerillei digitale ne indică importanța securității comunicațiilor și a libertății accesului la comunicații digitale. În acest context Senatul României în loc să ne arate o lecție de transparență, democrație și dialog (pentru că suntem o societate democratică, nu?) nu face decât să sublinieze că nu doar că nu dă nicio ceapă degerată nici cu privire la ce înseamnă conținut criptat în era digitală, ci că nici nu vrea să discute, ceea ce oricum nu pare capabil să înțeleagă”, mai spune expertul Bogdan Manolea în articolul publicat pe site-ul Asociației pentru Tehnologie și Internet.

15 organizații cereau senatorilor, pe 10 februarie 2022, să nu adopte articolul 10 indice 2 din Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice (L532/2021, Codul Comunicațiilor) sau să îl trimită înapoi la Comisiile de specialitate. Motivele invocate de organizațiile neguvernamentale erau că:

  • lărgirea interceptării comunicațiilor NU trebuie făcută prin Codul Comunicațiilor, ci doar prin amendarea Codului de procedură penală,
  • măsurile adoptate intră  în conflict cu Legea 365/2002 privind comerțul electronic, cu Directiva Ecommerce în vigoare dar și cu propunerea de directivă europeană Digital Services Act,
  • adaugă obligații care nu există în codul de procedură penală (punerea la dispoziție a istoricului accesărilor cu momentele de timp aferente),
  • lipsa de claritate a textului ridică probleme de constituționalitate.

 

Distribuie articolul pe:

40 comentarii

  1. Securitatea era mic copil, pe lângă ce este acum.
    Daca cineva din bloc are ciuda pe tine, îți face o sesizare către „organili competente”,chiar daca nu se confirmă devi o țintă.
    Procurorii acorda Mandat pe siguranță Națională foarte lejer, îl și pot prelungi la solicitarea structurilor.
    Repet chiar daca persoana vizata nu încalcă legea, supravegherea tehnică și filajul continuă.Cunosc un vecin care este filat de 10 ani de zile, el fiind militar în rezervă,dar este un bun patriot și nu are cum sa încalce legea.
    Dar structurile trebuie să-și justifice activitatea, este mai ușor când deja ai o țintă, decât să descoperi alta, și uite așa se duc banii contribuabililor pe salarii, combustibili și mașini pentru spionarea poporului.

  2. Credeți că ne monitorizează ca să afle cât suntem de cinstiți, de drepți, de curajoși, de talentați la literatură? Nu. Doar ca să fie protejați marii tâlhari și marii kriminali naționali și globali de o posibilă revoltă care i-ar putea lăsa fără averile furate sau chiar fără viață. Atât. Iar cei care cu zel protejează astăzi personajele de mai sus, nu știu că în viitorul cel mai apropiat și când va fi posibil, ei vor avea aceeași soartă de sklavi monitorizați.

  3. @Prostia ingroapa Romania
    Iti pot confirma EU.Nici pe vremea lui Ceausescu nu erau oamenii atat de „interceptati”
    Adica erau ascultate convorbirile internationale,si asta manual.scriau ca prostii si benzi magnetice,un lux.
    Repet.Cunosc Subiectul
    Se pare ca pe romani Adevarul nu i-a eliberat.
    Am mai vazut asta in 1989,FOAMEA si Lipsurile ii vor destepta,le vor „ascuti” mintile.

  4. Să nu uitați acest articol! Memorati-l dacă e nevoie! Constituție? Cârpă de șters pe jos! Democrație? De fapt totalitarism! Liber arbitru? Inexistent! Totul e „Scânteia”! Propagandă, propagandă, propagandă! Iar apoi o să vină autoritățile la noi sa ne „apărăm țara”! Primul inamic al României sunt autoritățile de azi! De 30 de ani ne chinuim pur și simplu să scăpăm de acești dictatori, pentru că sunt niște dictatori! Da, îmi apăr țara, dar de voi, autorități române care ați jefuit și îngenuncheat această națiune in fața occidentalilor de 3 decenii! Da, sunt împotriva UE, NATO, WHO etc și a tuturor care cutează să ne spună ce să citim, ce să gândim, cu ce să ne injectăm etc! Sunt împotriva celor care ne-au furat teritorii: Ucraina, Rusia! Sunt pentru neutralitate și independența! Sunt pentru pace dar din păcate pentru a avea parte de pace trebuie să fii pregătit pentru război! Pentru a vă păstra scaunele, da autorităților, pentru a vă păstra scaunele, ați distrus resursa umană a țării, ați lipsit populația de educație, instruire militară, sănătate, bunuri pentru un trai decent pentru că v-a fost frică ca nu cumva să venim peste voi și să aveți soarta lui Ceaușescu! Tot ce ați făcut a fost pentru slăbirea acestei națiuni! Proștii pot fi conduși ușor prin propagandă iar cei slabi, prin teroare! Voi, cei care ați distrus România de 3 decenii, trebuie să vă primiți răsplata cuvenită fie din mâna acestui popor, fie din mâna Lui Dumnezeu! Pentru voi nu există alte opțiuni și se vor întâmpla, fie veți arde in iad, fie veți fi chinuiți in această viață, devenind fugari in lume, vă veți pocăi pentru crimele comise împotriva acestei națiuni și vă va ierta Dumnezeu!

  5. In Craiova s-a aprobat creearea primului oras SMART-CITY din tara>A inceput deja studiul de fezabilitate si totul va costa miliarde.Orasul va fi monitorizat video si audio,se vor stoca imaginile etc,totul pentru,,siguranta cetateanului,, Un oras care miroase in contiu a ars,a dejectii,in care benzenul toluenul,xilenul,depaseste maximul admis si de 10 ori[ceea ce China nu are]in care deseurile periculoase se ard non stop ,in care locuitorii nu mai pot respira din cauza CET Isalnita si CET 2,[care elibereaza in aer[ praf carbune si gaze toxice,fara filtru]s-a hotarat sa devina un oras al viitorului.Cat lumea sta cu gura cascata la razboiul din Ucraina,lucrurile evolueaza pe repede inainte cu monitorizarea populatiei[statii 5 G,buletine digitale cu amprenta,orase Smart-city,monitorizarea si interceptarea telecomunicatiilor si internetului.restrangerea libertatilor,vaccinararea,certificatul verde etc Probabil va veni si blocarea conturilor celor care au alta opine,fata de cea oficiala.

  6. Pres senatului este tovarasul credincios CIA,Catu drept urmare ce stie drogatul de codul de procedura penala etc.umblind prin cripto-banci si altele nu le-a avut,conspectat cu cele zise-dezbatere,transparenta,legitimitate;
    el este la „razboi”si la inghesuiala „serveste patria apriori”sau a „posteriorii”?prin fata sau prin dos?
    Daca mai exista vreo institutie in tara asta zisa Avocatul Poporului sau alta,va ataca la CCR incalcarea constitutionala,a”baietilor „care dau din coarne si copite!

  7. In Estonia (parca, ma rog, o baltica) e interzis si sanctionabil cu vreo 3 ani de puscarie orice manifestare de suport pentru Rusia… intr-o tzara cu 25% etnici rusi. Cum sa nu te bati cu pumnul in piept cand vine vorba de „valori” europene.

  8. Adica ce facea CI-stii, in unitatile socialiste, de pe vremea lui Ceausescu. Si cine-ii platea pe CCI-sti? Pai angajatii unitatilor socialiste, adica cei ce isi plateau supraveghetorii cei vigilenti. Si nuu cei ce supravegheau sau cautau dusmanul de clasa isi plateau angajatii ce supravegheu ppulatia muncitoare si restul!
    Acum se repeta reteta, caci, doar ce s-ar fi schibat in mentalitatea celor de la Secu, ce de azi? Aia scoloiti pe vremuri la Moscova si ce au pastrat pina azi tot ce tine de un stat politienesc in care statul, si partidul, trebue sa stie tot ce fac si ce gindesc „iobagii” sa stie pe cine sa aresteze si sa trimita la canal sau in mine.
    Acum ca Ceausescu a fost inlaturat, in 89, de oamenii lui, si ca partidul comunist nu mai exista, revedem aceleasi tipare si aceeasi mentalitate. Sfera privata nu se doreste de catre conducatorii din umbra, iar incalcareadrepturilor garantate de constitutie nu sunt o problema, …. . Important este doar sistemul, si ce se doreste sa se optina prin principiile de atunci, cind inca se numea secu gasca de baieti. Iar libertate si garantarea drepturilor ctetatenesti si a constiutiei ramine doar cu mici exceptii.

  9. Bani cheltuiti aiurea, la ce le foloseste ? O cantitate enorma de informatie care se poate reduce la scurtul: siMsiUsiIsiE, bey ! Placerea diabolica a unora sa vada cat si cum sunt de injurati. Noroc ca sunt pensionati astia devreme, sa nu sufere prea tare cand citesc si aud.

  10. Acum bolșevicii pro Rusia vor striga toți în cor : vrem democrație și garantarea libertăților individuale ura

  11. Singura stire importanta.In umbra razboiului ni se pune botnita.Altfel e bine ca tineretul de dupa 89 va simti si el cu e sa traiesti in dictatura.Vorba lui Malraux:somnul ratiuni zamisleste monstrii.

  12. Signal nu poate fi decriptat, e singura aplicatie care, cel putin pana la acest moment, nu a fost „sparta”.
    Signal cripteaza end to end, local pe dispozitiv informatia inainte sa o trimita prin retea, catre destinatar. Deci chiar daca este interceptat continutul, acesta este criptat si cheia pentru decriptare o are doar destinatarul.
    Folositi Signal!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.