Comisia Juridică a Senatului a adoptat luni, 19 aprilie, un raport favorabil asupra cererii DNA de încuviinţare a urmării penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.
Au fost 6 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 6 abţineri. Votul împotrivă a aparţinut reprezentantului UDMR, în vreme ce PSD şi AUR s-au abţinut.
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.
Liderul deputaților PSD Alfred Simonis anunțase deja că social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității senatorului Bodog.
„Nu cred că trebuie să existe tratament preferențial, indiferent din ce partid fac parte. În Comisia Juridică cele trei, patru partide, care formează coaliția de guvernare, au majoritate. (…) Colegii mei au votat în comisie. Decizia noastră politică nu are legătură cu votul din comisie. Raportul comisiei este consultativ, plenul este suveran. Plenul poate vota pentru sau împotriva raportului dat de comisie, iar decizia partidului a fost extrem de categorică și fermă. Colegii de la PSD vor vota pentru ridicarea imunității, indiferent de forma raportului”, a anunțat Simonis.
Fostul ministru spune că nu are nimic de ascuns
„Vreau să subliniez că nu am cerut colegilor mei să voteze împotriva urmăririi penale. Am prezentat doar colegilor toate aspectele pe care le-am găsit eu în dosar și pe care, de altfel, colegii mei indiferent de culoarea politică le-au subliniat și nu le-au contrazis în ceea ce privește veridicitatea și obiectivitatea. Vreau să vă spun că indiferent de decizia pe care Comisia Juridică o va lua astăzi, nu mă voi sustrage cercetării. Am mai fost cercetat și de DNA și de Parchetul General și vreau să vă spun un lucru care până astăzi nu s-a făcut public. În 2019, am fost reclamat de către actualul director Uniform că aș fi vrut să-l schimb politic. Am fost chemat la PG, am dat declarație și cazul s-a închis. Deci nu este prima dată când mă supun prevederilor legale în ceea ce privește audierea”, a spus Bodog, adăugând că nu are nimic de ascuns.
Didos Nu tantaluta,epoca Dragnea a apus, atunci cand sparlamentarii faceau zid in fata infractorilor. Urmeaza si altii. Dar pe tacute psd va deveni un partid-penitenciar. Vor urma sigur si cativa din labarali. O merita cu varf si indesat.
Uluitor , ce se intampla ! Adica cum , e posibil asa ceva , cand , de regula , parlamentarii fac zid ( toti ca unul ), cand este vorba ca vreun coleg , sa ajunga in fata justitiei ! Oare de ce ? Fiindca le permite o lege stramba ! Stim cu totii : „corb la corb …..!” Poporul roman , ce sa faca ? Zambeste trist si stramba din nas! Ei , si ce daca ? Cui ii pasa ? Astea sunt legile „democratiei” romanesti !
PAI DACA N-A AJUNS LA „TINTA” TRASATA…CE SA FACEM TOVARASI??