Sensul pierdut al muncii  

 De ce muncim?

”De multe ori, când întâlnim o persoană pe care nu o cunoaștem o întrebăm: <Care este ocupația dvs.?>.

Strămoșii noștri – vânători,  pescari, culegători – erau mai fericiți, munceau mai puțin pentru a-și asigura traiul zilnic. În mentalul colectiv nu întâlnim conceptele din prezent: concurență, acumularea de rezerve (bani, aur, grâne, resurse), status social (slavă lumească, slavă deșartă, mândrie), dorința de a poseda lucruri scumpe și inutile.

Dinamica vieții economico-sociale ne determină să regândim permanent motivele pentru care muncim și modul în care o facem pentru un viitor sustenabil.

În prezent, mai ales în țările dezvoltate, vedem că nu se ține cont suficient de faptul că munca este esența vieții umane”, explică prof. Tașnadi.

Progresul din zona uneltelor

”În condițiile societății cunoașterii, numeroase studii au dezvăluit impactul automatizării, cibernetizării, robotizării și digitalizării  asupra competențelor, asupra pieței muncii și asupra sănătății fizice și psihice ale lucrătorilor.

În trecut remarcăm scepticism și ostilitate față de progresul din zona uneltelor. Dezvoltarea meșteșugurilor pe temeiul industrializării, apariția fabricilor a subminat producția artizanală împingând-o spre sărăcie.

În Anglia secolului al XVIII-lea aflăm despre distrugerea și sabotarea fabricilor de țesături. Progresul tehnic și tehnologic a produs în timp schimbări dramatice pe piața muncii, generând cel mai grav fenomen, șomajul.

În fapt, munca este un mijloc de umanizare și, uneori, o distorsiune a principiului: <Trăim ca să muncim sau muncim ca să trăim>. Să ne întrebăm mai des: în ce spirit abordăm munca noastră? Cum este legată munca noastră de soarta semenilor?

Dar munca este și o vocație! Conferă omului demnitate și îl face asemenea lui Dumnezeu.

În realitate întâlnim, și nu rar, cazuri în care demnitatea este călcată în picioare prin muncă forțată, muncă prost plătită, muncă fără siguranță, muncă periculoasă, muncă fără pensie, muncă la negru…

În condițiile expansiunii consumismului în viața omului care muncește, acesta urmează rutina unui patrulater: <Work – Buy – Consume – Die>, adică: <Muncesc – Cumpăr – Consum – Mor>. Desigur, e vorba de o viață anostă, în condiții de supraviețuire. În acest context a apărut întrebarea: <Trăim ca să muncim sau muncim ca să trăim?>”,  explică prof. Tașnadi.

Maladia aspirațiilor infinite

”Sociologii secolului al XIX-lea vorbesc despre maladia aspirațiilor infinite, adică de a avea tot mai mult. Din istoria economiei aflăm că primele <mașini> care au eficientizat și mărit producția au fost animalele domestice. În antichitate, sclavii, considerați unelte vorbitoare, erau folosiți la treburi grele, nedemne pentru cei liberi.

Prezentul, dominat de viteză și eficiență, ne conduce să trăim ca într-o <cursă a șobolanului>, care se rotește perpetuu, descriind o situație de genul: muncești o lună, încasezi salariul, cheltuiești tot, muncești încă o lună, încasezi salariul, cheltuiești tot și tot așa… la nesfârșit până mori. Desigur, aici e vorba de o metaforă. Ea descrie o viață dedicată muncii excesive și achiziționării de bunuri materiale în detrimentul sănătății, relațiilor și timpului liber.

Imaginea șobolanului prins într-o roată care se învârte mereu surprinde perfect sentimentul de epuizare și frustrare… De aici apar o serie de efecte negative: stresul cronic, anxietatea, epuizarea, insatisfacția generală în viață, acumularea de datorii, relații tensionate în familie, scăderea productivității etc.

Dumnezeu ne-a creat însă pentru a ne bucura de comuniune cu El, știm din Sfânta Scriptură, de relațiile cu semenii, dar și de munca mâinilor noastre. Munca nu este un rău necesar. Nu trăim doar pentru a munci și a acumula cât mai mulți bani”, spune prof. Tașnadi.

 Omul a muncit înainte de căderea lui în păcat

”Munca este o componentă esențială a vieții, e modul în care ne câștigăm existența. În strânsă corelare cu piramida nevoilor, a sociologului Abraham Maslow, munca ne ajută, în primul rând, să obținem cele necesare vieții, adică cele necesare traiului de zi cu zi. Dar aceasta este doar o viziune asupra periferiei existențiale, asupra supraviețuirii.

În ierarhia nevoilor sale, omul tinde în procesul muncii spre nevoi superioare: de siguranță, sociale, de stimă și recunoaștere socială, de autorealizare. Nevoile inferioare (fiziologice, de siguranță) sunt însă mai puternice decât cele superioare.

Munca se constituie, prin urmare, într-un mijloc de a obține cu un venit cinstit realizarea nevoilor fiziologice și celor de siguranță. Realizând aceste nevoi atenuăm presiunea psihică determinată de stres, anxietate, nesiguranță, precaritate, vulnerabilitate… Tocmai de aceea, prin muncă și prin obținerea unui salariu corect omul caută să ducă o viață decentă, cum se spune și în Constituție”, arată prof. Tașnadi.

Orice muncă trebuie răsplătită       

”Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, S-a întrupat din Maria Fecioara ca să aducă mântuire… și după cum știm, din Sfânta Scriptură, majoritatea vieții Lui a lucrat ca tâmplar, meserie învățată de la dreptul și ocrotitorul Iosif, logodnicul Mariei.

În contextul vremii lui Iisus, meseria de tâmplar era una destul de dificilă. Era asimilată celei de constructor, care lucra cu lemn, piatră sau fier. Erau fabricate, de pildă, acoperișuri detașabile în genul celui întâlnit în pilda <Vindecării Slăbănogului>.

În Epistola către Tesalonicieni (2 Tes 3:10), Sfântul Apostol Pavel spunea: <Cine nu muncește nici să nu mănânce>. Prin aceasta se stabilea un prim principiu de aplicare în muncă: orice muncă trebuie răsplătită.

Munca este trăită ca drept și obligație fundamentală a persoanei. Ea exprimă, în fapt, demnitatea sa. Cu alte cuvinte, exprimă starea de mulțumire a ființei umane, atinsă prin satisfacerea nevoilor fiziologice și a nevoii de dezvoltare – nevoilor superioare -, potrivit Piramidei lui Maslow. Oamenii nu sunt cifre, factori de producție, resurse umane sau instrumente”, arată prof. Tașnadi.

Munca, principiu fundamental al vieții

”La început, Adam a primit poruncă să lucreze grădina. Deci, munca este un principiu fundamental al vieții omenești. Aflăm  din chiar prima pagină a Sfintei Scripturi că Dumnezeu a lucrat șase zile, iar în cea de-a șaptea s-a odihnit. Fiind creați după chipul și asemănarea Lui, și noi suntem creați să lucrăm și să ne odihnim.

Regele Solomon prezintă munca drept o comoară, știm din Proverbe, și o asociază cu numeroase virtuți. Omul harnic este chibzuit, înțelept și prevăzător. În antinomie cu hărnicia e lenea,  un păcat de căpetenie.

Să ne amintim și de pilda talanților, în care robii care i-au înmulțit prin negoț au adus câștig stăpânului și au fost puși să administreze cetățile. Au primit deci mai multă apreciere și mai multă încredere în rezultatul muncii lor.

Munca este un mod de a exprima personalitatea fiecăruia. Prin natura sa, ea este relațională. Totodată, ea este și creativă, participativă, solidară, pentru că în procesul muncii oamenii cooperează, colaborează sau devin solidari în conservarea drepturilor conferite de contracte sau Codul muncii. Dar  orice muncă trebuie răsplătită.

Din păcate, aceste principiu este adesea alterat prin nedreptățile care apar în zona lucrativă. <Căci cine umblă cu strâmbătate cu strâmbătate își va primi plata, după strâmbătatea pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului> (Coloseni 3:25).

Și, în muncă, dreptatea ca merit arată că fiecăruia trebuie să i se dea ceea ce i se cuvine. Știm că <oprirea plății lucrătorilor> este un păcat strigător la cer”, spune prof. Tașnadi.

Sclavia modernă

”O analiză profundă a procesului muncii ne îndeamnă să cercetăm, mai realist, lupta împotriva a noi forme de sclavie și exploatare. <Sclavia modernă> este un fenomen în expansiune, mult mai amplu decât cel din vremuri întunecate ale istoriei, în care funcționau târgurile de sclavi.

În prezent, se determină, prin „Indexul Global al Sclaviei”, că în zona sclaviei moderne se adaugă anual peste 10 milioane de persoane. Să mai spunem că în spațiul socio-economic din țările dezvoltate circulă termenul de <cultură a rebutului>, aplicată la oameni. În esență, ea aplică principiul consumist: <Consumați, consumați, aruncați!>.

Adică, potrivit acestui principiu, <te folosesc cât timp îmi ești de folos; când nu mă mai interesezi, te arunc>. Acest principiu se aplică persoanelor cu dizabilități, bătrânilor, sărmanilor sau chiar șomerilor”, spune prof. Tașnadi.

Munca, un drept la demnitate

”A avea un loc de muncă este o problemă de dreptate. Și Dumnezeu așteaptă de la noi să fim harnici și onești. Dar, totodată, a nu avea loc de muncă este o nedreptate. Pentru că atunci când nu se câștigă pâinea se pierde demnitatea.

Am putea spune că un șomer este o persoană fără demnitate, mai ales în condițiile unui șomaj cronic. Dreptul la muncă este deci un drept la demnitate. Iar atunci când muncim, având natura lui Hristos în noi, îl onorăm pe Dumnezeu, munca aducându-ne bucurie și satisfacție.

Cu alte cuvinte, prin modul în care muncim (cu onestitate) arătăm că-L iubim pe Dumnezeu și pe semenii noștri. Și <orice faceți să faceți din toată inima, ca pentru Domnul>. (Coloseni (3:23-24)

Prin munca pe care o prestăm, prin comportamentul nostru, bun și iubitor față de aproapele, se reflectă iubirea turnată în inima noastră de însuși Dumnezeu: <Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste>. (1 Corinteni 16:14)

Pot să Îl descopere pe Dumnezeu, care trăiește în noi și prin noi: <Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri>. (Matei 5:16)”, arată prof. Tașnadi.

Cea mai scumpă comoară

”Să luăm aminte însă și la o altă învățătură: <Cel ce muncește ogorul său se satură de pâine, iar cel ce umblă după deșertăciuni este om lipsit de minte>. (Pilde 12:11)   

Sfântul Dumitru Stăniloaie arăta, de asemenea, în <Învățătura creștină despre muncă> faptul că <orice altă comoară se sfârșește dacă numai se ia din ea și nu se pune în loc, prin muncă. Munca este singurul factor creator de bunuri, de comori, singurul factor care fructifică orice comoară>.

În același studiu, el arată și cum  munca este și factorul principal prin care se formează, se educă omul pe linia virtuților.

Munca este prezentată în artă, în literatură… în poezie, în muzică… Hărnicia este lăudată. În fabula <Greierele și furnica>, de exemplu, antinomia hărnicie-lene este elocvent ilustrată.

Să reflectăm deci și la citatele, proverbele și maximele surprinse de înțelepciunea umană, pentru că ele ne amintesc de perspectiva unei culturi: <Meseria este brățară de aur>,  <Cine nu muncește nu greșește>,  <Munca înnobilează>, <Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine>, <Timpul trece, leafa merge>, <Trei cu mapa, doi cu sapa>, <Cu meșteșugul nu mori de foame>.

Nu se spune și în Cartea Proverbelor? <Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te>. (Proverbe 6:6). Iar în Ioan 5:17, Iisus spunea: <Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu, de asemenea, lucrez>.

Deci putem privi munca dintr-o perspectivă multidimensională: teologică, filosofică, sociologică, economică, demografică, antropologică. Considerând-o virtute, vocație, talant sau competență, această perspectivă apare în realitate ca fiind ceva integrator, holistic”, explică prof. Tașnadi.

Munca, în sens teologic

”Din perspectivă teologică, munca este înțeleasă ca un act de creație inspirat de divinitate. Ea este legată de educație, experiență, capacitatea de înțelegere și alegere, starea emoțională a persoanei, mediul economico-social al evoluției istorice.

Și, din această perspectivă, dacă citim Sfânta Scriptură putem identifica multe pilde despre muncă, pe care le înțelegem sau nu. Ele ne pot pătrunde cugetul, conștiința, în sensul unor alegeri mai bune. Credincioșii care urmează cursuri de cateheză biblică își pot lămuri în mod profund mesajul fiecărui adevăr sacru cu influențe în ceea ce privește atitudinea sau comportamentul.

Munca poate fi analizată pe baza interdependenței: ispită – păcat – patimă. Și s-ar putea face având ca exemple chiar parabolele, pildele, din Sfânta Scriptură, în care întâlnim, în fiecare dintre ele, atât atitudini, cât și comportamente asociate unor fapte.

Conexiunea idei-fapte, pusă în evidență de cunoscutul scriitor Victor Hugo, este o expresie a conexiunii muncă fizică-muncă intelectuală, prezentă în societatea cunoașterii.

Lumea are la bază transpunerea în fapte a ideilor legate de producerea de bunuri materiale, culturale sau spirituale”, arată prof. Tașnadi.

Munca, în sens istoric

”În sens istoric, munca a evoluat de la orânduirea primitivă sclavagistă, feudală, capitalistă, comunistă… de la sclavul unealtă-vorbitoare la robotul umanoid, ca simbol al proletarului digital.

Spuneam că omul nu este o cifră, nu este un obiect. Fiecare om este un dar sacru. Fiecare om este un dar unic. Să avem în vedere că în procesul muncii se cere să promovăm și să respectăm viața.

Luăm ca exemplu pe Cel care ne-a spus cu un puternic accent: <Eu sunt Calea, Adevărul și Viața>. Ca atare, omul nu poate fi considerat ca sursă de capitalizare prin munca sa.

Obiectualizarea muncii înseamnă transformarea muncii și lucrătorilor în simple instrumente aflate la dispoziția întreprinzătorilor, patronilor. Asta înseamnă că angajaților le sunt date sarcini nepotrivite statului lor, că sunt discriminați în raport cu colegii, că nu sunt respectate drepturile din contractele de muncă. Toate acestea sunt forme de manifestare a sclaviei moderne”, spune prof. Tașnadi.

Muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim?

”Sigur, am văzut că lenea este un păcat de căpetenie, dar când nu se câștigă pâinea, cum spuneam, se pierde demnitatea. <Vă încurajăm fraților, să-i mustrați pe cei leneși>. (1 Tesaloniceni 5:14)

Lenea îl poate duce pe om la egoism. Un astfel de om este preocupat de sine. Se gândește cum să își satisfacă mai bine nevoile personale, să nu fie deranjat de nevoile semenilor, iar lenea fizică duce adesea și la lene spirituală. Omul leneș este prea obosit să meargă la biserică, să se roage, să citească din Evanghelie, să citească o carte sau să se plimbe prin natură, însă ostenindu-te la maxim, toată viața, la sfârșit obții <Marele Nimic>.

În același timp, lucrătorul din perioada modernă devine adesea dependent de muncă (adicția de muncă) sau work-alholic. Nu are viziune asupra vieții. Totul devine bani sau contract. Toate sunt reduse la un singur scop: cariera. Aceasta se traduce prin <nu mai muncim să trăim, ci trăim să muncim>.

Chinuindu-te să devii cineva, om de succes, devii nimic tu însuți. Este dezastrul umanității, deoarece  <totul e o deșertăciune a deșertăciunilor>, atât material (nu luăm nimic cu noi), cât și spiritual (deșertul sufletesc). Cu alte cuvinte, toate eforturile noastre sunt în zadar comparativ cu eternitatea”, arată prof. Tașnadi.

Munca, mijloc de nimicire

”Din mijloc de desăvârșire și virtute, munca ar putea deveni mijloc de nimicire a omului. La tot pasul se află depresia, care devine ucigașul tăcut al umanității.

O fi 1 Mai ziua internațională a muncii, dar consumismul ne îndeamnă să cumpărăm acest timp liber: fă grătare!, mergi în excursii!, caută city-break-uri!, mergi în cluburi sau în pub-uri!, cumpără ceva!, sparge niște bani…!

În fapt, nu e libertate, ci o sclavie a consumismului, adică o adicție prin shopping. În aceste mini-vacanțe unii se distrează, iar alții muncesc pe rupte, inclusiv în sărbătorile religioase. Mulți câștigă bani din această distracție a mini-vacanțelor.

Primii, petrecăreții, nu sunt mai bucuroși în viață. Aleargă după ceva efemer pentru ca apoi viața să devină din nou cenușie, fără lumină interioară, fără îmbunătățire sufletească”, spune prof. Tașnadi.

Petrecerea timpului, ca istorie

”Din lucrarea antropologului James Suzman, <Munca: o istorie a modului în care ne petrecem timpul>, aflăm mai multe și despre muncă și despre cum ne definește ca oameni, de la originile vieții până în prezentul automatizat.

El definește munca drept alocarea intenționată de energie sau efort (transpirație) unei sarcini pentru a atinge un obiectiv sau scop.

Ne putem întreba dacă procesele biochimice din organism constituie munca celulelor. Și ne putem gândi și la alte procese biologice studiate de oamenii de știință. Ne putem întreba apoi dacă animalele muncesc, gândindu-ne la furnici, albine, termite, cârtițe etc.

Noi știm că primele ajutoare în muncă au fost animalele: caii, boii, măgarii, asinii, câinii, pisicile, cămile, elefanți etc.

Sunt numeroși întreprinzători care folosesc munca angajaților în scopul propriului profit. Ei <uită> să răsplătească munca la adevărata ei valoare. Pe multe pancarte în timpul protestelor anti-nedreptate putem vedea lozinci de genul <Oamenii înainte de profit>, nu-i așa?

Multimiliardarul Richard Bronson a dezvoltat, de pildă, o doctrină intitulată <Afacerile pentru oameni>, în care lansează antreprenorilor o chemare pentru a genera noi locuri de muncă și pentru a strânge mizeria pe care lăcomia unora a adus-o în lume. Și sunt deja patroni, în cadrul antreprenoriatului social, care s-au aliniat acestei lozinci”, conchide prof. dr. Alexandru Tașnadi.