Separatiștii, plănuind alipirea la Rusia

„Cred că într-un viitor apropiat, un referendum va avea loc pe teritoriul republicii (autoproclamate Lugansk…

De (A.T.)
Separatiștii, plănuind alipirea la Rusia

„Cred că într-un viitor apropiat, un referendum va avea loc pe teritoriul republicii (autoproclamate Lugansk…

Teritoriul separatist Lugansk, a cărui independenţă a fost recunoscută de Moscova, ar putea organiza în curând un referendum asupra aderării la Rusia, a declarat duminică liderul acestui teritoriu, Leonid Pasecinik, conform AFP şi Reuters.

„Cred că într-un viitor apropiat, un referendum va avea loc pe teritoriul republicii (autoproclamate Lugansk), în cadrul căruia poporul îşi va exercita dreptul constituţional absolut şi îşi va exprima opinia cu privire la aderarea la Federaţia Rusă”, a declarat Pasecinik, citat de agenţiile de presă ruse. „Nu ştiu de ce, sunt sigur că aşa se va întâmpla”, a adăugat el, fără a oferi detalii cu privire la o posibilă dată a referendumului.

Republicile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova, sunt situate în bazinul minier rusofon Donbas din estul Ucrainei şi se sustrag din 2014 controlului Kievului.

Războiul în care autorităţile de la Kiev se confruntă cu separatiştii din Doneţk şi Lugansk s-a soldat până acum cu peste 14.000 de morţi.

Independenţa lor, proclamata în urma unor referendumuri, nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională.

Pe 21 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin le-a recunoscut independenţa şi a răspuns cererii lor de a stabili o „cooperare în materie de apărare”.

Aceasta a constituit preludiul pentru invazia rusă în Ucraina, declanşată pe 24 februarie, în scopul apărării acestor teritorii separatiste, potrivit Kremlinului.

Referendumurile „false” organizate de Rusia în teritoriile ocupate nu au bază legală, afirmă oficialitățile din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe a declarat că Rusia își continuă eforturile de a „submina suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, anunță Sky News.

Acesta a adăugat că toate referendumurile „false” organizate de Rusia în teritoriile ocupate nu vor avea nicio bază legală.

Rusia se va confrunta cu un răspuns și mai puternic din partea comunității internaționale, a declarat purtătorul de cuvânt, ceea ce îi va adânci izolarea globală.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. Nu este nimeni de vina ca 25-30% din teritoriul „noului” stat (infiintat de doar 30 de ani) … apartine ISTORIC si LINGVISTIC de Rusia … si a fost OBTINUT si REVENDICAT doar prin RAPT istoric (in anul 1991) de la un betIVAN notoriu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.