Serena Williams, la pământ! Nici Federer nu-i în cer

Serena Williams, principala favorită, a fost eliminată, marţi, în optimile turneului WTA 250 de la Parma (Italia).

Williams a fost învinsă de sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 68 mondial, scor 7-6 (7/4), 6-2.

În primul tur la Parma, americanca trecuse de o necunoscută, italianca Lisa Pigato, scor 6-3, 6-2.

Serena s-a înscris la acest turneu pentru a se pregăti temeinic pentru Roland Garros, după ce la turneul de la Roma a fost eliminată încă de la primul meci. În mod normal, cea mai titrată tenismenă din Era Open nu s-ar fi înscris la un turneu WTA 250, cum e cel de la Parma, dotat cu premii în valoare totală de 189.708 euro.

Turneul WTA de la Parma este transmis în direct la Digi Sport în perioada 17-23 mai.

În circuitul masculin, Roger Federer a revenit cu înfrângere. Marele campion elvețian a fost eliminat în optimile de finală de la Geneva de Pablo Andujar, ocupant al locului 75, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 54 de minute de joc.

Federer a condus cu 4-2 în setul decisiv al partidei cu spaniolul Pablo Andujar, dar a pierdut patru ghemuri la rând şi meciul cu 6-4, 4-6, 6-4, la prima sa apariţie după turneul de la Doha din luna martie.

”Cred că atunci când joci atât de puţin şi ştii la ce nivel eşti, iar după ce s-a văzut azi, cum te poţi gândi să câştigi la Openul Franţei. Sunt doar realist şi ştiu că nu pot câştiga la Roland Garros, iar oricine gândeşte că aş putea aşa ceva greşeşte. Bineînţeles, lucruri nebune pot avea loc, dar nu sunt sigur că în ultimii 50 de ani la Roland Garros cineva a ajuns sus la 40 de ani, după o pauză de un an şi jumătate şi a obţinut victorii pe linie”, a declarat Federer într-o conferinţă de presă.

Campionul elveţian a adăugat că următoarele săptămâni sunt foarte importante pentru sezonul său.

”Indiferent dacă joci sau nu la turnee, dacă ai revenit în circuit sau te antrenezi din nou cu băieţi de top începi să intri în ritm, simţi că ai revenit în circuit şi începi să iei decizii mai bune. După ce am fost eliminat în acest mod în meciul de azi, am simţit că ‘Doamne, pot juca mult mai bine’. M-am simţit straniu şi este dezamăgitor, dar în acelaşi timp e un proces prin care trebuie să trec, nu mă pot descurca prea bine şi am nevoie să revin la masa de lucru”.

Serena Williams, bătută la meciul 1000!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. Ea traieste in alta lume!Pacat, putea sa ramana in memoria noastra ca o mare campioana, pana la urma asta a fost!Mai bine se apuca de baut, decat ciuca batailor

  2. Un mare campion care învață să moară incet si urat. Păcat!

  3. Nu va mai lăsați influențați de tot felul de titluri pompoase. Serena este si va rămâne o mare campioana indiferent ce se scrie despre ea. Are contracte de publicitate pe care trebuie sa le onoreze, astfel ca trebuie sa joace si sa fie acolo de nu stiu cate ori. Nu e asa simplu nici sa te retragi tu cand iei 250 de milioane pe 10 ani 🙂

  4. GAINA (MA ROG, MAI DEGRABA COCOSHU) BATRANA- NU mai joaca nimic, dar continua sa scoata milioanele din publicitate

  5. Rinoceroasa chiar si cind cistiga este hidoasa la modul bolovanos, incrincenat, scabros chiar daca ma gindesc la perechea ei de la masculin, selfcurligaul Nadal.
    In totala opozitie cu steroidatii astia, Federer si cind pierde, danseaza pe teren ca Nureev in „Lacul lebedelor”.

  6. Nici un comentariu despre acel 0-6 , 0-6 incasat de Karolina Pliskova kn finala de la Roma?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.