Fostul ministru rus al Apărării, Serghei Şoigu, în prezent secretar al Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat marţi că până când militarii ucraineni nu vor fi expulzaţi de pe teritoriul rus nu va exista nicio negociere de pace cu Kievul, informează EFE.
„Până când nu-i expulzăm (pe militarii ucraineni) de pe teritoriul nostru, evident, nu vom avea nicio negociere cu ei”, a declarat Şoigu într-un interviu la canalul Rossia-24.
Şoigu s-a referit la ofensiva pe care trupele ucrainene au lansat-o cu ceva mai mult de o lună în urmă asupra regiunii ruse Kursk, unde au preluat controlul asupra a aproape 100 de localităţi.
„Nu am negociat niciodată cu teroriştii şi nici nu vom negocia”, a precizat Şoigu, afirmând că forţele ucrainene au vrut să preia centrala nucleară Kursk în scopuri teroriste, lucru pe care agenţia nucleară rusă Rosatom l-a denunţat încă de săptămâna trecută.
El a adăugat că, prin atacul împotriva regiunii Kursk, Ucraina dorea ca Rusia să devieze o parte din trupele care luptă în Donbas.
„Dar slavă Domnului că acest lucru nu s-a întâmplat; avem suficiente forţe, trupele continuă să avanseze”, a subliniat el.
Şoigu a indicat că armata ucraineană pierde zilnic în medie 28 de kilometri pătraţi de teritoriu.
„Cel mai important nu sunt aceşti kilometri, ci că pierd până la 2.000 de oameni în fiecare zi, morţi şi răniţi deopotrivă”, a subliniat el.
Cifrele prezentate de Soigu reprezinta de fapt pierderile rusilor. Ucrainienii au un sistem incredibil de lupta: ei se retrag de pe o pozitie, ii lasa pe rusii care supravietuiesc sa se stabileasca pe noul obiectiv, si apoi ii toaca cu drone de mici dimensiuni, fara sa aiba practic pierderi! Dar Soigu trebuie sa intretina moralul rusilor, care nu ar mai avea niciun chef sa intretzina un razboi atit dde scump!