Seri magice în Bucureşti

Revelion la Operă

Opera Naţională Bucureşti vă invită să sărbătoriţi cea mai importantă noapte a anului în unul dintre cele mai elegante spaţii de spectacol din România.

După succesul evenimentelor care au marcat momente importante ale acestui an prin concerte, recitaluri, spectacole de operă şi balet, Opera Naţională Bucureşti va fi gazda unui dublu eveniment memorabil, în stil autentic românesc, prin care celebrează ultima seară a anului 2014: Concertul Extraordinar de Anul Nou, cu participarea Orchestrei şi Corului ONB, şi Petrecerea de Revelion, cu muzică interpretată live.

Lumea minunată a Operei

Concertul Extraordinar de Anul Nou de la Opera Naţională reprezintă o ocazie cu totul specială de a sărbători această noapte unică printr-un regal de muzică clasică. La sosire, invitaţii vor fi întâmpinaţi cu un welcome cocktail care îi va introduce în atmosfera fastuoasă a evenimentului. La ora 20.00, spectatorii vor fi conduşi spre Sala Mare a Operei, unde se va desfăşura Concertul de Anul Nou, care aduce în prim-plan unele dintre cele mai apreciate creaţii din repertoriul românesc, prezentate sub forma unei suite de compoziţii simfonice şi corale care vor alterna cu lucrări pentru pian şi vioară.

În foaierul ONB

În prima parte vor putea fi audiate Suita nr. 3 pentru orchestră Villageoise, de George Enescu, şi Poemul simfonic Acteon, de Alfred Alessandrescu.

Partea a doua cuprinde Muzică pentru coarde, celestă şi percuţie, partea a IV-a şi Şase dansuri româneşti de Béla Bartók, Hora Staccato pentru orchestră de Grigoraş Dinicu, Piesă de concert pentru pian şi orchestră de Nicolae Kirkulescu, Fragment din opereta Ana Lugojana de Filaret Barbu, Iac-aşa, de Gavriil Musicescu, aranjament de orchestră de Daniel Jinga, Chindia de Alexandru Paşcanu, Moş Crăciun de Stelian Olariu şi Pluguşorul de Gheorghe Danga.

Focuri de artificii pe Esplanada Operei

La pupitru, dirijorul Cristian Oroşanu.

După încheierea Concertului, seara va continua în foaierele şi saloanele Operei, care vor găzdui, începând cu ora 22.30, Petrecerea de Revelion. Invitaţii se vor putea delecta cu specialităţi savuroase şi cu un program artistic de gală, care include cele mai frumoase canţonete, zarzuele, arii de operetă, polci, dar şi ritmuri seducătoare de swing, foxtrot şi jazz, interpretate live.

Meniul include o serie de aperitive rafinate, trei preparate principale şi trei feluri de deserturi delicioase şi o selecţie specială de băuturi alcoolice şi non-alcoolice. La solicitarea invitaţilor, vor fi disponibile şi meniuri pentru vegetarieni, dar şi meniuri pentru copii.

La Mulţi Ani, 2015!

La miezul nopţii, invitaţii se vor putea bucura de un moment cu totul special, conceput într-un stil autentic românesc, pe Esplanada Operei Naţionale Bucureşti.

La etajul 1 sunt disponibile 30 de locuri la masă într-un Salon Privat. În acest spaţiu, delimitat complet de restul zonelor, oaspeţii se pot bucura de o ambianţă intimă, programul artistic desfăşurat la parterul Foaierului fiind accesibil în mod mijlocit.

Hollywood Galele Filmului la Palatul Parlamentului

Ca la Hollywood

Anul acesta, Revelionul de la Palatul Parlamentului are o tematică inspirată de Gala Premiilor Oscar: Hollywood Galele Filmului! Atmosfera va fi creată prin invitaţii speciali, scenariu, dress code şi artificii. Ceremonia decernării premiilor hollywood-iene a început în 1929, fiind cunoscută şi urmărită de întreaga lume. Revelionul de la Palat vrea ca pentru o noapte invitaţii să fie asemenea starurilor care păşesc an de an pe covorul roşu, în lumina orbitoare a bliţurilor şi în extazul miilor de fani prezenţi.

Ca la Premiile Oscar

Ozana Barabancea va înfierbânta cu melodiile ei audienţa

Printre numele din showbiz aşteptate la Revelionul 2015 – Hollywood Galele Filmului se numără: Loredana, Horia Brenciu, Ozana Barabancea, Trupa Iuno Dance.

Amfitrioni ai acestui eveniment plin de strălucire şi eleganţă sunt Irina Margareta Nistor şi Andrei Duban.

Horia Brenciu

Palatul Parlamentului

Ca şi la ediţia precedentă, invitaţii vor putea admira de pe Esplanada Palatului Parlamentului cel mai spectaculos foc de artificii.

Începeţi Anul Nou în acordurile din Anotimpurile de Vivaldi & Piazzolla

În acordurile Anotimpurilor de Vivaldi şi de Piazzolla

Fundaţia Calea Victoriei vă invită în seara zilei de 8 ianuarie, la Teatrul Odeon, să începeţi anul 2015 armonios, învăluiţi în acordurile luminoase din Anotimpurile de Vivaldi şi mângâiaţi de ritmurile pasionale semnate de Astor Piazzolla.

Doi dintre cei mai iubiţi şi talentaţi muzicieni din tânăra generaţie, violonistul Alexandru Tomescu şi dirijorul Tiberiu Soare, împreună cu Symphactory Orchestra, vă propun un concert intens, care îmbină două stiluri muzicale diferite – Baroc şi Tango – în ambianţa elegantei Săli Majestic a Teatrului Odeon.

În pauza dintre prima parte a concertului din 8 ianuarie – Anotimpurile, de Antonio Vivaldi – şi partea a doua – Anotimpurile de la Buenos Aires, de Astor Piazzolla – participanţii vor putea ciocni un pahar de vin oferit de Valvis Holding, în foaierul teatrului.

Publicul este invitat să poarte ţinută de gală, pentru a se bucura de această seară muzicală specială în eleganta sală de spectacol, concepută în stil francez eclectic de marele arhitect Grigore P. Cerchez.

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români, atât în ţară, cât şi în străinătate, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio, invitat să dirijeze orchestre celebre din Anglia, Franţa, Germania, Austria, Cehia, Rusia etc.

Alexandru Tomescu fascinează publicul cu vioara sa Stradivarius, în recitaluri şi concerte. A fost aplaudat cu entuziasm la Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokyo.

Symphactory Orchestra, un ansamblu de tineri muzicieni, sub atenta formare muzicală a maeştrilor Tiberiu Soare şi Gabriel Bebeşelea, a fost invitată să susţină concerte în cadrul Festivalului George Enescu, Bucharest Music Film Festival, B-Fit in the Street. Symphactory Orchestra a sprijinit apariţia cărţii Pentru ce mergem la Operă?, semnată de Tiberiu Soare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.