Serviciile de informaţii poloneze nu exclud posibile provocări pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean, scrie publicația Republica (Rzeczpospolita), citată de UNIMEDIA.
„Serviciile de informații poloneze în materialele pregătite pentru conducerea țării, avertizează că Moscova ar putea începe provocări în câteva regiuni, în primul rând în Crimeea. Această peninsulă, dăruită Ucrainei în perioada sovietică, este dominată de populația rusă.
De asemenea, aici se află Flota militară rusă a Mării Negre”, scrie Rzeczpospolita.
O altă zonă de posibile provocări este segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean.
„Serviciile de informații poloneze nu exclud posibile provocări rusești la hotarul româno-ucrainean și mai ales la frontiera moldo-ucraineană. Ucraina se învecinează cu regiunea separatistă Transnistria, care a declarat independența față de Republica Moldova. În Transnistria, pe steagul căreia sunt seceră și ciocan, se află trupele rusești”, mai scrie publicația poloneză.