Europarlamentarul Adrian Severin urmează să fie exclus din PSD luni, şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei Bucureşti fiind programată în aceeaşi zi în care acesta împlineşte 57 de ani.
Şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti urmează să analizeze, luni după-amiază, solicitarea formulată în scris de preşedintele PSD, Victor Ponta, şi de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, ca filiala să aplice Statutul în ceea ce priveşte excluderea lui Severin.
Europarlamentarul nu a precizat până la această oră dacă va fi sau nu prezent la şedinţa Biroului Executiv al PSD Bucureşti, aşa cum anunţase, joi, preşedintele filialei, Marian Vanghelie.
În condiţiile în care excluderea lui Severin din PSD a fost cerută insistent de conducerea PSD, iar Vanghelie preciza, joi, că va recomanda şi el aceeaşi măsură, este puţin probabil ca Biroul Executiv al PSD Bucureşti să îl păsuiască pe Severin.
Dacă PSD Bucureşti îl exclude pe Severin, acesta are posibilitatea de a ataca măsura la Comisia de Integritate a partidului. De asemenea, pentru a deveni statutar valabilă, excluderea trebuie validată şi de forul ierarhic superior, respectiv Biroul Permanent Naţional.
Potrivit Statutului PSD, în cazul lui Severin, ales vicepreşedinte de către Congres, ar trebui să existe, în cazul excluderii, şi acordul acestui for, însă această prevedere din Statut nu s-a aplicat în cazuri similare din trecut, când excluderile au fost validate doar de BPN şi Comitetul Executiv.
Severin a declarat marţi că nu demisionează din PSD şi din PE, susţinând că nu este dispus să facă „un sacrificiu ritual” şi că solicită efectuarea unei anchete. „A demisiona ca răspuns la acuzaţii mincinoase nu poate fi o soluţie”, a susţinut Severin, la Antena 3, adăugând că ceea ce i se cere este să facă „un sacrificiu ritual”, pentru ca astfel să scape toată lumea de responsabilitatea aflării adevărului. „Nu sunt dispus să fac acest lucru”, a subliniat eurodeputatul.