SF politic-Ăștia trebuie judecați pentru crime împotriva omenirii

Vreau să vă fac o mărturisire. Da, întocmai, e așa cum o să spun imediat, sigur că da, nu omit nimic, n-am de ce să omit, o să spun adevărul și numai adevărul, nu mint eu, spun adevărul.

SF politic-Ăștia trebuie judecați pentru crime împotriva omenirii

Vreau să vă fac o mărturisire. Da, întocmai, e așa cum o să spun imediat, sigur că da, nu omit nimic, n-am de ce să omit, o să spun adevărul și numai adevărul, nu mint eu, spun adevărul.

Numele meu este dar parcă are importanță numele meu. Vreau să vă fac o mărturisire. Da, întocmai, e așa cum o să spun imediat, sigur că da, nu omit nimic, n-am de ce să omit, o să spun adevărul și numai adevărul, nu mint eu, spun adevărul. Știu că n-o să vă vină să credeți, poate o să râdeți în hohote, puțin îmi pasă mie dacă voi o să râdeți în hohote, eu vă zic ceea ce urmează, să nu ziceți că nu v-am zis ce o să vă zic eu, imediat. Un pahar cu apă, vă rog. Da, mulțumesc.

Nu vă grăbiți, nu e nici o grabă, oricum nimeni nu mai poate face nimic, ceea ce s-a hotărât, e gata hotărât, nimeni nu poate schimba nimic. Deci, s-o iau cu începutul. Acum câteva seri, după ce jandarmii i-au bătut pe prietenii mei, păi da, i-au bătut, am filmat toată scena, a văzut-o toată lumea, cum zic, după ce jandarmii i-au bătut rău de tot pe prietenii mei, noi, care am mai rămas pe stradă, am fugit către Gara de Nord că acolo nu era nici o patrulă nici civilă, nici militară.

Pe urmă, nu știu cum, m-am trezit singur în Gara de Nord. Nu era nici țipenie de om. Dar nimeni. Nu știu de ce, nu știu unde au fugit toți în seara aia. Da, sigur că au fugit. Păi nu-mi explic altfel de ce era așa de pustie Gara de Nord. Și cum mergeam așa pe peron, să nu mă prindă poliția, furișându-mă să nu mă prindă, s-a făcut deodată o lumină albăstrie, o lumină uriașa, era, așa, ca un fel de con de lumină care zumzăia foarte tare. Eu am văzut chestia asta în tot felul de filme cu extratereștri.

Păi sigur că despre asta e vorba. Stați, nu plecați, o să vă zic ceva foarte interesant pentru televiziunile și ziarele și blogurile unde scrieți voi. Păi nu glumesc, de aia v-am chemat aici, aș mai vrea un pahar de apă. Vă rog. Mulțumesc. Sigur că-mi asum tot ceea ce spun acum. Păi, da, vă dau și filmarea dar numai dacă dați totul pe post, fără să trunchiați ceva. Adică n-aveți decât că eu tot pun totul pe rețelele de socializare așa că o să vadă și englezii și americanii și rușii, și nemții, și chinezii, și australienii, da, or să vadă cu toții că eu nu mint.

Tocmai de aceea m-am gândit să vă acord câteva minute, să fiți voi primii care dați știrea asta, dacă vreți că dacă nu vreți eu tot o să pun totul pe rețelele de socializare și în câteva secunde povestea mea se ducea peste tot în lume, nu, NASA nu e la curent cu întâmplarea mea, păi NASA nu are cum să fie la curent cu întâmplarea mea de vreme ce totul a fost ecranat din punct de vedere electromagnetic. Pare de necrezut, nu-i așa?! Dar nu e nimic senzațional, extratereștrii au o tehnologie superioară nouă și percep spațiul și timpul într-un alt fel decât noi. Nu, vorbesc serios, lumina aceea venea de la o farfurie zburătoare care m-a răpit.

E un fel de a spune, extratereștrii m-au luat cu ei și m-au dus direct pe Venus, acolo unde se desfășoară lucrările Tribunalului Galactic, n-aveți decât să râdeți, dar e purul adevăr. Extratereștrii mi-au spus că acolo, la Tribunalul Galactic vor fi aduși toți cei care se fac vinovați de crime împotriva omenirii de la stăpânii de sclavi la toți cei care au pus la cale manipularea mondială intitulată Covid 19. Păi da, extratereștrii sunt la curent cu toate astea numai că noi nu luăm seama la această grozăvie interplanetară.

Cam asta ar fi povestea, eu v-o spun exact cum s-a întâmplat, vor fi judecați în regim de urgență toți cei care au făcut crime împotriva omenirii de-un an și ceva încoace și, oho, în toate sutele de ani care au trecut până acum când vă povestesc eu cum am fost răpit de extratereștrii. Unde plecați? Nu plecați! V-am spus adevărul, deja o armată extrem de fioroasă de marțieni vine aici, e aici, să-i aresteze pe toți cei care au făcut crime împotriva omenirii, zău, așa, vorbesc serios, hei, nu plecați!

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.