SF politic-Europarlamentari români luați ostatici la Paris

Ah, la Paris! Numai la Paris! Acolo și numai acolo! O vară de neuitat. Sigur că da. Așa ar trebui să fie, nu?! Niște curveturi din Paris, iacătă, au luat ostateci niște europarlamentari care au vrut să le păcălească, să nu le plătească. Am ajuns de râsul curcilor, întreaga suflare europeană râde de noi. Iar noi? Noi cu ale noastre, politică dâmbovițeană caraghioasă și fără de leac. A, dar, uite, peste drum, tocmai intră la Pazvante niște jurnaliști în travesti. Care Pazvante? Ăla care face vin din apă chioară?

Ăla care le știe pe toate despre extratereștri? Ăla care s-a bătut cu rușii, cu ungurii, cu austriecii, cu aztecii și egiptenii, cu grecii și cu franțujii în toate războaiele patriei? Ăla care e mare iubicios de se dau fetele și femeile în vânt după el? Sau o fi Pazvante de la Komenduire? Ăla care s-a bătut cu spionii ruși în ’89?!

Sau extratereștrii, alaltăieri, pe Magheru? Sau o fi Pazvante de la frizerie care mai trage una mică, după colț, la bodega lui Gore, să știi frate! Sau o fi Pazvante în travesti, adică, pardon, o fi Mița Pampon, nebunatica! Ea trebuie să fie, că numai ea rămâne prin urbea noastră la vreme de vară. Iar celelalte frumuseți? Le găsești prin Dubai, prin Monte Carlito, prin Hawai. Acolo sunt. La plimbăreală. La giugiuleală. Le-am văzut la Otopeni. Ah, simandicoasele! Dar lasă-le. Să vedem ce e cu Pazvante.

Cine e? Care e? O fi Pazvante care s-a întâlnit cu extratereștrii în vara trecută, la Cabana Drumeților pe Muntele Albastru, dincolo de Techirghiol?! N-o fi el? Poate că e Pazvante din Botoșani care se are pe bune cu venusienii de la corporațiile din Moscova?! Sau Pazvante din Năsăud care se are pe bune cu marțienii de la corporațiile din Berlin? Parcă n-ar fi. În definitiv, cine e Pazvante? Și de ce ne batem capul cu el, zău așa?! Și de ce intră la el, pe furiș, mai toți jurnaliștii din urbea noastră?

Are Pazvante niște secrete? N-are. Nu cred că are. Parcă îl știu eu de pe undeva. Poate că am făcut armata împreună la artilerie. Hai, că nu era nimic de capul lui. Își tot pierdea arma la instrucție, cădea de fazan la popotă, lua leapșa. Și acum? Să fie el așa de important? Stai că a venit alde Muratu’ și a zis că prin curtea lui Pazvante se poate ajunge mai repede la cafeneaua aia a americanului. Asta era, vezi, că ne-am bătut capul de pomană!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

2 Comentarii

  1. Blenoragia, sifilisul, SIDA,.. costă bre române,.europarlamentar,..Pe urmă mai faci și urmași debili și cu strungă,..dar patrioți, buni de șefi..

  2. sa nu vie martzeienii sa-i fure guwernu lui de 200 de meleiarde dî euroi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.