SF politic-Unde nu-i cap, vai de picioare

Băi, uite care e treaba, țăndări ne facem, n-avem scăpare. Eu vă zic povestea asta ca să vedeți pe unde călcați, aveți grijă, capul e problema. Extratereștrii au fost, fără îndoială. Numai ei au o astfel de tehnologie performantă, nu te joci. Astfel că, duminică, pe seară, Orban s-a trezit cu creierul lui Dragnea în cap iar Dragnea s-a trezit cu creierul lui Orban în cap. Așa, fără prea multă vorbărie. Nici n-au avut cum să se ferească, să se apere, raza laser extraterestră a penetrat cerul capitalei într-o clipită. De pe Lună a venit raza aia, am aflat noi ceva mai târziu de la Institutul de Astrofizică de la Călărași. Acum, cum să gândească un liberal cu un creier pesedist și viceversa?! Ne-am așteptat, cu înfrigurare, să fie ceva bulibășeală legislativă, să iasă o tevatură politică, să avem alegeri anticipate dar, vai, ce minune îngrozitoare, să vezi și să nu crezi, nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a schimbat mersul soarelui, nu s-a schimbat mersul trenurilor, nu s-a schimbat politica dâmbovițeană. Din Franța nici un fel de replică. Din Anglia nici un fel de replică. Nici din Germania, nici din Rusia. Măi să fie! Ne-am crucit. Ne-am burzuluit pe Facebook. Dar degeaba. Cei doi se simțeau foarte bine, halal. Am zis că Orban o să fie Dragnea și că Dragnea o să fie Orban. Nicidecum. Absolut deloc, ca să vezi. Așa că ne-am certat între noi, ne-am luat la trei păzește. Ne-am frecat la ochi. Era clar că universul era o hologramă și încă mai e. Era fără îndoială un reflex hologramatic la mijloc, fizică din aia cuantică. Adică nu existam aievea, eram un joc electronic, măi să fie. Acum, dacă suntem holograme, ce mare scofală? Ne miști de colo, colo cum ai chef. Care cum vrea. Poate ne schimbă și nouă creierul, ia vezi. Păi dacă l-or fi schimbat, a venit Tache să zică în mod public, fără nerușinare, fără rușinare, asta e. Balint din Galați ne-a zis că așa o fi, Lache din Turda s-a lăudat că el ar fi știu de mai multă vreme. Români din ăștia înfumurați, fără de leac. Pe Lună s-a stârnit o furtună de praf și praf s-au făcut extratereștrii și uite-așa am rămas fără de răspuns, mai mare râsul. Poate că Politica nu există ca stare. Atunci nu există un text prestabilit. Nu există nimic. Totul nu e decât o fulguraţie, iar Politica o aparenţă. Pentru noi ea pare însă pe deplin consistentă, un drog. De la început şi până la sfârşit încercăm să descifrăm. Lectură plictisită sau insurgentă. Aşa par a fi lucrurile. În lipsa metodei şi a enciclopediei, orice spirit aparţinător textului fundamental poate oferi diverse interpretări, diverse soluţii. Ele nu sunt utile Politicii în nici un fel. Umplu doar singurătatea fiinţei. Altminteri luat cu asalt de psihanalişti, de hermeneuţi şi argonauţi. Singurătatea cititorului de texte este violentată fără odihnă. Iar Politica îl amăgeşte folosindu-l cu cinism, nemiloasă. Atribuindu-i acestea, încercăm s-o personificăm, s-o decuantificăm, s-o explicităm. În adevăr însă, ea se sustrage interpretării. Nu putem decât să dăm soluţii fictive unei probleme fictive. Aşa cum nuveleta sau romanul nici nu imită realitatea, nici nu sunt depăşite de aceasta. Aceste înjghebări de texte sunt simultane cu realitatea. Ele ne supravieţuiesc, consumându-ne. Sunt ale textului fundamental care se hrăneşte cu noi, cu spumă universului. Până la dezvăluire, eşuăm lamentabil producând reziduuri spre falsa noastră linişte. E indiscutabil că un celălalt râde de noi, ne ia peste picior. Noi nu vedem aceasta şi continuăm să luăm lucrurile în serios. Tocmai de aceea, insurgenţa noastră în vecinătatea textului este de-a dreptul comică.