Sfârşitul clanului Dragnea

Liviu Dragnea participă la inaugurarea stadionului din Alexandria, care a fost construit cu fonduri de la ministerul condus de Sevil Shhaideh. Tribunele sunt arhipline şi freamătă. La apariţia lui Liviu Dragnea, televiziunea locală Alexandria 3 intră în breaking-news, iar reporterul prezent la faţa locului, cu vocea gâtuită de emoţie, nu mai poate spune decât că atmosfera a devenit incendiară. Mişcat de primirea care i s-a făcut, dar şi sătul de hărţuirea la care este supus la Bucureşti de către DNA şi presă, Liviu Dragnea anunţă că se întoarce acasă definitiv, în calitate de conducător al Republicii Socialiste Teleorman, căruia îi declară independenţa.

La solicitarea televiziunii Alexandria 3, Liviu Dragnea acceptă imediat ca stadionul să poarte numele său, iar echipa de liga a III-a FCM Alexandria să treacă sub comanda acestuia. În calitate de comandant suprem al forţelor armate teleormănene, tovarăşul Dragnea anunţă că echipa va fi a Armatei, iar toţi pensionarii din sistemul de apărare au datoria să cotizeze lunar câte 100 de lei.

Fiul în vârstă de 28 de ani al lui Liviu Dragnea, Valentin Ştefan Dragnea, devine oficial şeful echipei de fotbal Voinţa Saelele, pe care o ia şi o mută la Turnu Măgurele, botezând-o, normal, Voinţa Turnu Măgurele. Postul local de televiziune Teleorman TV intră în breaking-news, iar reporterul trimis în vestiarul Voinţei, gâtuit de emoţie, nu poate spune decât că trăieşte un moment istoric. Din ordinul lui Dragnea jr., zis Prinţişorul, toţi pensionarii din poliţie sunt obligaţi să cotizeze lunar câte 100 de lei la echipa de fotbal.

Preşedintele Republicii Socialiste Teleorman dă un decret prin care campionatul judeţean de fotbal se transformă în campionat naţional. Între Dragnea sr. şi Dragnea jr. începe o competiţie nebună de racolat jucător, care sunt luaţi de la celelalte echipe din judeţ, devenit între timp ţară, cu japca ori cu un sac de cartofi şi o raţă. Campionatul naţional de fotbal din Teleorman înseamnă doar FCM Alexandria şi Voinţa Turnu Măgurele, restul echipelor fiind de umplutură.

Şi a venit ziua marii confruntări. Tribunele noului stadion din Alexandria sunt ticsite de pensionari din armată şi poliţie, pregătiţi să-şi susţină echipele. Reporterii Alexandria 3 şi Teleorman TV sunt la faţa locului şi vorbesc la unison despre atmosfera incendiară de pe stadion. Pentru a preîntâmpina apariţia unor incidente, în afara stadionului şi în interiorul acestuia e plin de elevi de la Şcoala Militară din Alexandria şi de la Şcoala de Poliţie din Turnu Măgurele, care trebuie să suplinească lipsa de personal, dat fiind faptul că militarii şi poliţiştii au ieşit toţi la pensie imediat ce au terminat şcoala.

Începe partida, care se anunţă a fi una foarte echilibrată. La tuşă sunt doi tineri pensionari de armată, iar la centru este un tânăr pensionar din poliţie. Până la urmă, după un meci plin de durităţi, învinge centralul cu scorul de 3-2. În tribune începe bătaia. Stadionul este invadat de spectatori. Liviu Dragnea merge la staţia de amplificare şi anunţă rejucarea partidei. Mulţimea scapă de sub control şi cere în cor demisia celui pe care acum îl numesc acum Dictatorul. Televiziunile îşi întrerup transmisia. Într-o încercare disperată de a potoli mulţimea, Liviu Dragnea promite câte o sută de lei în plus la pensiile militarilor şi poliţiştilor. Când îşi dă seama că nu se mai poate face nimic, Dragnea sr. fuge cu elicopterul cu care se erbicidează câmpurile Teleormanului şi se ascunde în Turnul Chindiei de la Târgovişte, acolo unde este adăpostit de unul dintre foştii săi colegi de arme din PSD. Dragnea jr. se urcă în Ferrari, trece graniţa cu peste 250 de kilometri pe oră pe sub nasul vameşilor care nu apucă să reacţioneze, şi în 10 minute ajunge în clubul Loft din Mamaia, acolo unde-l aşteaptă prietenii lui de fiţe din Republica Capitalistă România.

Mulţimea pactizează cu elevii de la Şcoala Militară şi de la Şcoala de Poliţie şi scandează: „Elevii sunt cu noi, elevii sunt cu noi!”.
Carmen Dan, fost ministru de Interne în România, care a fost trasă pe linie moartă după revenirea alături de Liviu Dragnea la Alexandria, este adusă de-acasă, în capot, de un grup de revoluţionari. Televiziunile îşi reiau transmisia şi anunţă fuga Dictatorului şi a Prinţişorului. Tovarăşa Dan anunţă transformarea imediată a Republicii Socialiste Teleorman în Republica Capitalistă Teleorman şi le promite elevilor de la cele două şcoli militare că vor fi putea ieşi la pensie înainte de a termina studiile.

Fotbaliştii de la Voinţa Turnu Măgurele sună la patronul echipei Dinamo, Ionuţ Negoiţă, căruia îi spun că Prinţişorul nu i-a lăsat să se exprime pe teren şi cer azil fotbalistic. Fotbaliştii de la FCM Alexandria se urcă în autocar şi pornesc către capitala Republicii Capitaliste România, Bucureşti. La graniţă sunt opriţi doar pentru a le da autografe vameşilor, care sărbătoresc fuga Dictatorului. Jucătorii din Alexandria ajung în faţa palatului patronului FCSB şi încep să-l colinde, chiar dacă e luna august. Gigi Becali iese la poartă şi le aruncă câte 100 de euro, dar spune că nu mai are nevoie de fotbalişti, pentru că a luat tot ce-i trebuie. Dezamăgiţi, componenţii echipei FCM Alexandria pleacă la Ministerul Apărării, în speranţa că îi va legitima Steaua lui Marius Lăcătuş. Cei mai talentaţi dintre jucători au fost opriţi în lotul Stelei lui Lăcătuş, iar ceilalţi au fost legitimaţi la echipa de tineri pensionari a Ministerului Apărării Naţionale, proaspăt înfiinţată.

Şi aşa s-a sfârşit şi cu clanul Dragnea, şi cu fotbalul teleormănean.

Trăiască şi înflorească Republica Capitalistă Teleorman!

Despre Sorin Avram Articolele 73
Author