Sfârșitul imamilor „detaşaţi”

Franţa nu va mai accepta alţi imami „detaşaţi”, adică trimişi de alte ţări, începând din 1 ianuarie, a anunţat vineri ministrul francez al afacerilor interne Gerald Darmanin, într-o scrisoare adresată ţărilor vizate de acest subiect, transmite AFP.

După 1 aprilie 2024, imamii detaşaţi încă prezenţi pe teritoriul Franţei nu vor putea rămâne în această ţară „sub acest statut”, a adăugat Darmanin.

De la începutul lui 2020, Emmanuel Macron şi-a anunţat hotărârea de a pune capăt primirii celor circa 300 de imami trimişi de diverse ţări (Algeria, Turcia, Maroc…) şi de a creşte în paralel numărul de imami formaţi în Franţa. „Lucrăm pentru a pune capăt în 2024 practicii de imami detaşaţi”, a precizat ministrul de interne francez de la acea dată, Christophe Castaner.

Amintind de acest „preaviz” de trei ani, pentru a lăsa moscheilor şi statelor timpul de a se organiza, Gerald Darmanin a insistat vineri asupra calendarului: decizia „se va aplica efectiv începând cu 1 ianuarie 2024”.

Aceasta înseamnă concret că începând de la această dată Franţa „nu va mai accepta noi imami detaşaţi”.

În ceea ce priveşte imamii care se află deja în Franţa, va fi schimbat statutul lor: începând din 1 aprilie, un „cadru specific” va fi pus în aplicare pentru a le permite asociaţiilor ce gestionează locurile de cult să recruteze ele însele imami, pe care ele îi vor plăti direct.

Scopul nu este de a impiedica imamii străini să predice în Franţa, ci de a asigura că niciunul nu este plătit de un stat străin al cărui funcţionar sau agent public ar fi el.

Pe de altă parte, venirea „imamilor de Ramadan”, cei circa 300 de cântăreţi de psalmi şi de recitatori care vin în Franţa în timpul lunii sfinte a musulmanilor, aceasta „nu este pusă în discuţie”, potrivit mesajului lui Darmanin.

În paralel, accentul este pus pe necesitatea ca „o parte tot mai mare” dintre imamii ce oficiază pe teritoriul francez să fie, „cel puţin parţial, formaţi în Franţa”.

Dincolo de formările culturale, este vorba de a susţine de asemenea accesul imamilor la formări universitare, precum cea lansată în 2023 de Institutul Francez de Islamologie.

Hotărât să lupte împotriva „separatismului islamist”, preşedintele Emmanuel Macron anunţase în februarie 2020 o serie de măsuri împotriva „influenţelor străine” asupra islamului în Franţa, mergând de la imamii detaşaţi până la finanţările de moschei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.