Sfârşitul păcii reci, când aliații şi adversarii se confundă (II)

Invadarea Ucrainei nu a avut loc la data prorocită de experții CIA. Înseamnă aceasta că pacea a fost salvată? Câtuși de puțin. Războiul nu începe în Ucraina. El este în desfășurare de mult și va continua, prin cele mai diverse mijloace, acutizând confruntările pe cele mai diferite fronturi. Ceea ce ar trebui să ne intereseze, ca români, dar și ca membri cu drepturi depline ai familiei euro-atlantice, nu este doar să oprim iluzoria invazie a armatei ruse în Ucraina, ci să proiectăm un sistem de securitate în emisfera nordică, de la Bering la Bering, care să fie acceptat de toate părțile interesate întrucât este just, fezabil și durabil. Sunt unii care cred, însă, că, inflamând criza ucraineană, vor câștiga războiul. Se înșală…

EXISTĂ O SOLUȚIE IDEALĂ A ȘARADEI UCRAINENE?

Nu cred că există soluție ideală pentru problema ucraineană, ci doar o soluție optimă, care nici aceea nu este garantată.

Când căutăm optimul trebuie să ne gândim la ceva care este totuși conform cu natura lucrurilor. Ceea ce este împotriva naturii nu durează.

În atare context mă gândesc inclusiv la felul de a fi al ucrainenilor (pe care l-am studiat cu destulă atenție) și care este diferit de cel al rușilor. Cu Ucraina ne învecinăm, dar în raporturile marcate de dificultăți obiective, dar mai ales subiective, cu acest vecin, Rusia nu ne este dușman. Poate dimpotrivă.

Soluția optimă nu mulțumește deplin pe nimeni. Toți pot să se acomodeze, însă, cu ea și ea este mai bună și mai sigură decât războiul.

Asta mă face să spun că finlandizarea Ucrainei (în sensul rămânerii în afara oricărei alianțe militare) la pachet cu federalizarea ei (de-a lungul liniilor de demarcație naturală economice, etno-culturale, religioase, lingvistice și sociale) sunt ingredientele soluției optime. Că va fi război sau nu, sub presiunea necesității tot spre asta vor merge lucrurile.

Din perspectivă românească, o Ucraină germanizată (căci SUA o vor lăsa în seama europenilor sub aspect politico-administrativ, rezervându-și eventual doar prezența militară) va fi o verigă a acelui lanț, descris de unii prin recurgere la metafora „pitonului slavo-maghiar”, format din Bulgaria, Serbia, Ungaria și Ucraina (actori româno-sceptici, când nu sunt românofobi), înnodat în Marea Neagră (lac mai mult sau mai puțin rusesc), care va încercui și strangula România.

În anul 1997, am încercat, împreună cu Polonia, să fac din România o ancoră a Ucrainei în portul occidentului european. Acesta (iar nu intrarea în NATO) a fost, poate, și principalul rost strategic al Tratatului politic de bază cu Ucraina din 1997.

Cei care au înțeles mișcarea și nu le-a convenit, au demonizat tratatul. Dacă SUA a dorit constituirea trilateralei România-Ucraina-Polonia, ca modalitate de extragere a Ucrainei din sfera de influență imperială rusă, și a fost interesată de conceptul românesc al trilateralelor „spate în spate” România-Bulgaria-Grecia și România-Bulgaria-Turcia, ca modalitate de disipare a tensiunilor turco-elene, entuziasmul s-a oprit acolo unde s-a înțeles că astfel se realizează în Europa centrală o structură de securitate în afara NATO, care, odată integrată în NATO va aduce acolo un posibil centru de putere specific și un grup de influență autonom. De aceea, la Madrid, în 1997, România a fost decuplată de Ungaria, Polonia și celelalte state ale grupului de la Viszegrád. Germania a fost ostilă nașterii unui cerc de putere integrată în Mittel Europa, potențial prea mare pentru a fi controlat și tranzacționat de Berlin în cadrul unui alt acord de partaj, de astă dată conform intereselor germane. Rusia a fost, la rându-i nemulțumită de faptul că normalizarea relațiilor româno-ucrainene făcea ca singura care să aibă conflicte geopolitice latente cu Kievul să rămână Moscova. Între timp acele conflicte au devenit actuale. Românii au căzut în capcana acestei demonizări și încercarea a eșuat.

Astăzi Ucraina este românofobă în mod organic și de aceea riscurile pe care și le asumă România în raport cu Rusia, sprijinind-o, sunt împotriva naturii. Ele nu vor fi răsplătite de nimeni.

Odată cu încheierea tratatului româno-ucrainean, aveam de gând să creez două cupluri de forțe sau dacă vreți, doi clești care să garanteze Ucrainei integritatea și suveranitatea, garantând, totodată Europei occidentale și Rusiei că Ucraina nu va fi un factor de destabilizare, insecuritate și dezbinare: cuplul româno-polonez și cuplul româno-rus. De fapt, acesta ar fi fost un mare clește strategic ale cărui brațe opuse ar fi fost articulate de România.

Pentru asta ar mai fi fost necesar ca Occidentul să nu dorească transformarea Ucrainei în protectorat și avanpost pe frontul rusesc al puterilor euro-atlantice. Proiectul a avut multe șanse dar a căzut sub blestemul miopiei și egoismului hegemonilor occidentali. În acest sens, Occidentul euro-atlantic nu a fost prietenul nostru.

Așa se face că România revine azi în cleștele ruso-maghiar, care mai devreme sau mai târziu se va transforma în clește germano-rus având ca piesă de articulare a celor două brațe Ungaria. Aceasta fiind o țară pe care eu am dorit cu sinceritate să o conving că are mai multe de câștigat din parteneriatul strategic cu România, decât din rivalitatea strategică cu România. Am fost pe punctul de a o reuși; iar dacă reușeam, Occidentul ar fi fost obligat să țină seama de noi. Așa, însă, Ungaria basculează spre Orient, iar România basculează spre Infern. Preocupată mai mult de păstrarea propriei puteri, decât de pacea lumii, America ne-a trădat. Nu din răutate, ci din egoism; un egoism căruia i-a lipsit inteligența.

OARE VLADIMIR PUTIN ȘTIE CĂ ROMÂNII NU VOR RĂZBOI CU RUSIA?

Aceasta este o întrebare pe care mi-o adresează mulți români, de parcă eu aș avea cum cunoaște răspunsul.

După părerea mea, Președintele Putin știe că românii nu vor războiul și sper să înțeleagă faptul că, indiferent de situația actuală, Rusia trebuie să se comporte în așa fel încât să nu își înstrăineze poporul român pe termen lung. Rănile neînchise ale trecutului sunt și așa suficiente.

Realitatea momentului este, însă, aceea că guvernul din România duce o politică neromânească, fapt care nu poate fi ignorat. Atât timp cât poporul român tolerează acest guvern, România se manifestă în relațiile internaționale potrivit deciziilor lui, iar nu dorințelor populare și, în mod concret, Rusia trebuie să răspundă (sper eu, cu înțelepciune și moderație) belicismului real al politicii oficiale, pacifismul României profunde exprimându-se doar metafizic.

Mai mult, guvernul care alimentează confruntarea a rezultat, cel puțin formal, din voturile românilor. Deci, românii au votat după dorință, iar pentru ce au dorit trebuie să răspundă în consecință.

Desigur, oricine poate greși, dar avantajul democrației constă în aceea că deciziile greșite se pot corecta fără violență. Când ele nu sunt corectate, ci, dimpotrivă, repetate (teoreticianul felației „Marelui Licurici” a fost ales ca președinte de două ori și confirmat prin două referendumuri, iar atletul globalismului antidemocratic și antinațional de două ori), greșeala umană devine greșeală diabolică și atunci nu putem cere străinilor mai multă înțelegere pentru greșelile noastre, decât capacitatea noastră de a nu le tot repeta.

În fine, deși distinși experți români în drept internațional încearcă să dea răspunsuri solicitărilor Moscovei făcând trimitere la tratatul bilateral dintre Rusia și România, trebuie spus că în acest moment litigiul Rusiei este cu NATO, iar nu cu România.

Desigur, România este membru al NATO și fără ea, cel puțin teoretic, NATO nu ar putea lua decizia de a se extinde în Ucraina sau Georgia, dar Rusia nu contestă dreptul României de a fi intrat în alianța nord-atlantică, ba chiar nici dreptul alianței de a se fi extins până acum, ci își exercită dreptul de a se simți în nesiguranță în vecinătatea imediată a bazelor militare NATO (așa cum și noi ne simțim în nesiguranță în vecinătatea armatei ruse) și de a lua măsuri pentru a-și întări prezența militară în proximitatea acestora. În acest sens, Rusia lasă NATO posibilitatea de a opta între a se duce cu armata ceva mai departe și a se vedea confruntată cu un anumit răspuns rus față de prezența acesteia pe actualele amplasamente sau pe unele încă mai apropiate de teritoriul său.

Discuția nu se poartă cu România, ci cu NATO și ea nu antamează în nici un fel aplicarea tratatului politic de bază româno-rus. Dacă are ceva de spus în contextul dat, România trebuie să o spună la Bruxelles, iar nu la București sau la Moscova.

Numele României a fost pomenit doar întrucât NATO deține un scut anti-rachetă pe teritoriul românesc, pe care experții militari ruși, poate corect sau poate greșit, îl consideră susceptibil de a fi folosit în scopuri ofensive împotriva Rusiei. Diplomația rusă nu a contestat dreptul României de a-l găzdui și nici nu a cerut României să „expulzeze” scutul, ci a cerut NATO să îl ia de acolo. De ce se bagă atunci România direct în vorbă și nu se pronunță doar prin intermediul NATO, încercând să pară mai imperialistă decât împăratul și să atragă asupra sa ostilitatea Rusiei?

De aceea, este cel puțin ridicolă decizia ministrului Bogdan Aurescu de a-l convoca pe ambasadorul rus la București, pentru a protesta împotriva faptului că acesta, într-o conferință de presă, a reiterat vechea îngrijorare a Moscovei privind posibilitatea ca NATO să transforme scutul de la Deveselu într-o lance aruncată împotriva sa. În afara faptului că ambasadorul nu încălcase nici o uzanță diplomatică și nu spusese nimic care să vizeze lezarea României, exprimând doar o poziție cunoscută a țării sale în chestiunea faimosului scut anti-rachetă (și este evident că dacă NATO deține un arsenal pe teritoriul românesc, în caz de război România va fi țintă), discuția viza NATO și răspunsul trebuia dat de reprezentații oficiali ai NATO, fără a exista vreo justificare ca România să își bage capul în poză.

Interesele României sunt complexe, așadar, și asta corespunde complexității care caracterizează complexul de boli de care suferim. Asta face ca terapia adecvată unei boli să fie contraindicată în cazul altora. Spre a găsi mixul optim, precum și „farmacia” de unde putem procura medicamentele necesare, avem nevoie de „medici” români pricepuți. Îi avem noi în acest moment? Nu! Aceasta pare a fi una dintre principalele noastre vulnerabilități. De aceea nu putem să ne bazăm pe jocul nostru și pe rezultatele pe care le obținem în meciurile directe cu alți jucători politici, ci suntem legați de rezultatul jocurilor altora.

Oricum, un lucru ar trebui să ne fie clar. În relațiile internaționale nu există prietenie sau dușmănie. În aceste relații nimic nu este personal. Totul ține de interese și de putere. De aceea, nici Rusia nu ne este dușman, așa cum cred unii, nici SUA nu ne este prieten, așa cum clamează alții. Trebuie să lucrăm cu toți și cu fiecare în funcție de interesele noastre, și să ne punem în raporturile cu ei pe poziții care să ne permită promovarea optimă a acestor interese. Până la urmă totul depinde de noi și de voința Domnului. Doar că Dumnezeu este departe și are multe alte griji, în timp ce noi suntem aici și dacă ne vom ajuta singuri, cu siguranță El ne va ajuta.

Recomanda 39

23 de Comentarii

  1. Multe comentarii idioate făcute de chibiţii mass media la modă.
    Aproape toţi geostrategii ăştia de studiou ziceau, acum o săptămână, că este improbabilă o invazie rusã iar acum se bat cu pumnul în piept de ce dreptate aveau când au spus că ruşii vor invada! Severin intră şi el în categoria asta cãnd zicea acum 1-2 săptămâni : „ce să câştige Putin din invadarea Ucrainei” ?
    Cum sentimentul de ruşine nu le este caracteristic acestor „aproape” comentatori geopolitici nu-mi rãmãne decât să sper că vor fi recompensaţi cu vreun post la Cotroceni astfel încât să se mai cureţe presa românească de escroci!

  2. Deviationismul/revenirea in fire a lui „Anonim” din ultima vreme, mai precis de cand am schimb de replici dure cu monstrul
    „gelu”, ocazie cu care a admis in sfarsit in sinea sa ca acest monstru antisemit merge prea departe initial l-a derutat pe
    Humoroid si de aceea nu a reactionat, asteptandu-i tactic evolutia ulterioara! Paharul i-a fost umplut cand „Anonim”, care
    e la fel de indaratnic ca Humoroid si mai ales nu uita, a fost impresionat de ce am afirmat despre Tudor Vladimirescu. Cand eu de fapt am fost intotdeauna acelasi, fiecare sustinere fiind integrata in TOTUL care le displace inregimentatilor, dar si acelora care nu au reusit sa se elibereze de reflexe, gandind neincorsetati…Cred ca suntem cu totii de acord, eu, Anonim si chiar Humor ca ISTORIE TREBUIE RESCRISA, trebuie repusa in tiparele ei reale, e necesara reinterpretarea tuturor evenimentelor istorice atat la nivel national, cat si global, intrucat SE INTREPATRUND, SE INTERCONDITIONEAZA…
    Si nu trebuie scapat din vedere un aspect decisiv, una e sa interpretezi bazat pe principii umaniste generoase si alta sa o aplici automat in cazul ideologiilor care invoca aceste principii pentru a LEGITIMA GENOCIDELE…

  3. @Radu Humor: Folosesc leduri nu lampa cu gaz. In general nu il apreciez pe Charlie, nici macar nu il citesc, dar acum parca e altul. Tu insa nu. Tie iti lumineaza mintea lampa lui Ilici, daca nu cumva cu opaitul lui Stahanov, ca lui gelu.

  4. Când ai ajuns să-l apreciezi pe unul ca charlie și să dezavuezi spusele lui gelu e clar că ai rămas fără gaz în lampă.
    Asta, ca să nu mergem prea departe cu deducțiile și să dăm peste altă dăndănaie …. 😉

  5. @Munteanu: Hai ca ai baut gaz, nu cel dat de rusi ci cel din lampa. De asa delir numai gelu mai e in stare, Charlie vad ca si-a venit in fire.

  6. @IR: I-ai caracterizat perfect pe ce doi. Nu mai imi amintesc de semnificatia madeleinei din opera lui Proust, desi am studiat despre Proust la franceza, in liceu. Poate Severin tine si cursuri on-line. Le-as audia si eu dar nu am timp.

  7. „Salvamar” e total pe dinafara in materie de istorie si geopolitica indiferent de perioada istorica!Rusia, ca si Imperiul otoman au promovat in ultimii 600 de ani o politica expansionista cucerind teritorii imense…Principatele romanesti s-au aflat sub suzeranitate otomana si faptul ca cei doi domnitori au fost inlocuiti pt. filoslavismul lor demonstreaza exact
    contrariul a ce sustine Salvamarul care a fost la reciclare cu acest pseudonim mai multe luni intrucat avea rau de mare…
    Rusia si visul Dardanelelor, Turcia si visul european curmat sub zidurile Vienei…Rusia a supus permanent Imp. otoman unor uriase presiuni militare si de spionaj sub Nicolae I si ulterior sub Alexandru II, cu o intrerupere in Razboiul Crimeei…Ipsilanti a fost agentul rus fondator al ETERIEI prin care sub pretextul eliberarii teritoriilor de la sud de Dunare de sub ocupatie otomana si a Principatelor de sub suzeranitatea otomana a mobilizat elementele nationaliste printre care si pe Vladimirescu pe care cand a inteles ca nu doreste inlocuirea dominatiei otomane cu aceea ruseasca l-a tradat!!!
    Marea Negra a fost si a ramas „lac rusesc” tocmai pentru ca Turcia controleaza doar stramtorile si propriile coaste!!! Ce ar fi daca Turcia ar aplica modelul Rasputin cu inchisul robinetelor gazelor pentru a santaja comunitatea internationala
    si ar inchide stramtorile?

  8. @Anonim: ai dreptate. Amândoi, dati la-ntors. Severin, însa, fata de Nastase, e si inteligent, si cultivat. Având, fata de Nastase – mutra si atitudine de vechil -, curajul de-a fi public împotriva. Îmi aduca aminte de capcana putin glorioasa-n care-a cazut, pentru, însa, motive diferite de-alea afisate. Primul Dragnea. Si, fara-ndoiala, din aceleasi motive. Acuma, si unul, si altul, recoborând în arena, sa-si spele onoarea. Ceea ce lui Severin îi si reuseste. De Nastase mi-e sila, la cursurile lui Severin, însa, m-as duce. Nu spun c-as fi nelipsita, fiindca am nevoie sa decantez ce spune. Sa separ, adica, în text, raporturile de subordonare si sa le dedic, fiecaruia, episodul madeleinei lui Proust. Nastase = un mitocan, Severin, în schimb, un complicat. Care, fata de Nastase, si-a-nvatat lectiile. Plus ca nu s-a vârit decât la externe. Fata de Nastase-filfizonul, care-a distrus România.

  9. Anonimule important este ca Blestematzii Anglo-Saxoni vor sa extermine poporul Roman numit de ei „inferior” de „rasa Latina” nu cate glontze pe minut poate trage carabina Winchester. Pe atunci ea era cea mai buna pushca pe care o produceau Blestematzii Anglo-Saxoni shi o foloseau evident pentru scopul lor prioritar: Exterminarea „rasei Latine” atat in Romania, la Plevna, cat shi in SUA unde bashtinashii Americani pe atunci vorbitori de Spaniola sau Franceza erau shi ei „inferiori” de „rasa Latina”. Intre timp Blestematzii Anglo-Saxoni au creat alte arme mult mai puternice pe care le folosesc shi azi pentru exterminarea „raselor inferioare”: Latini, Slavi, Chinezi, Africani, etc. De cate ori e posibil Blestematzii Anglo-Saxoni se folosesc de slugi pentru exterminarea „rasei Latine”: Atunci Turcii azi, Maghiarii, U-Krainienii oricine e supus shi executa ordinul de exterminare a „rasei Latine”.

  10. Ma tot intreb, ce-i poate determina pe atat de multi comentatori sa proslaveasca Rusia rasputinista si concomitent sa anatemizeze SUA cu tot trecutul relatiilor Romaniei cu URSS, relatii care ne-au produs atatea nenorociri si dezastre
    care nu inceteaza nici astazi datorita inscenarii sangeroase din 1989? O inscenare care oricat de fanatizat ideologic
    ai fi, nu poti ignora ca la pretinsul „troc” al SUA a participat URSS, mai precis chiar URSS-ul l-a propus contra a mii
    de miliarde si a instrumentat-o prin masarea de trupe la granite si cetateni de elita pe teritoriul nostru! Se poate rupe
    momentul 1984 cand Gorbaciov a declansat in URSS perestroika si glasnost de momentul tranzactiei din 1989? Nu, intrucat
    cei cinci ani au fost necesari pregatirii terenului „trecerii la capitalism” intr-o tara superbolsevizata in care si azi
    mai traiesc nostalgici ai asasinului popoarelor, Stalin! Caderea planificata URSS a fost posibila tot prin reaprinderea simtamintelor nationaliste, ca si la crearea Rusiei sovietice in 1918, un val provocat care i-a descurajat si pe cei mai aprigi sustinatori ai ideologiei genocidului. De aceea, considerand valabila teoria „ocultei masono-evreiesti”, cine este
    mai vinovat de „cotitura” din 1989, SUA, Germania de Vest si Europa care au onorat cererile de mii de miliarde sau URSS-ul
    care A DECIS NU NUMAI PENTRU SINE, CI PENTRU INTREG LAGARUL COMUNIST DE CONCENTRARE? Vizitele lui Gorbaciov in toate tarile Lagarului au avut ratiunea transmiterii ordinului de aliniere, fapt ce demonstreaza supravietuirea Comintern, toate tarile cu exceptia Romaniei supunandu-se acestui ordin!!! Aceasta a fost ratiunea varsarii de sange din 1989, alinierea Romaniei…

  11. Daaa…dar dl. Severin este cel care a semnat alaturi de Emil Constantinescu tratatul cu Ucraina prin care Romania A RENUNTAT la orice pretentii !!

  12. Autorul a luat-o rau razna daca sustine ca a facut si a dres fara vreun mandat de orice fel, dar mai ales prevazut expres de Constitutie, un aspect care cum era normal a trecut neobservat de absolut toti comentatorii inregimentati, ca de altfel si de catre ceilalti, cu totii preocupati de cantecele de sirena servite special pentru a fi dusi…cu pluta! Politica externa pe persoana fizica!? Avem astfel dovada ca poporul nu are nicio legatura cu ce intreprind „alesii”! Si pentru ca nu i s-a parut suficient, autorul care altfel abordeaza relatiile internationale ca si cum ar fi ciocnirea unor interese generale ale „granzilor” Lumii, deasupra capacitatilor personale ale unor reprezentanti, contrazicandu-se astfel flagrant,
    ca vector…zonal minuscul nefiind capacitat sa coaguleze ceva, inventeaza un nou concept, al „liniilor de demarcatie”!?
    Concept in baza caruia legitimeaza ciopartirea Ucrainei si sub criteriul „economic”, nu numai teritorial istoric…
    Uniunea Sovietelor de Capitalisti Comintern ameninta PACEA LUMII cu o nerusinare monstruoasa si noi vorbim de indreptatiri
    si de lezarea unor interese imperiale…Stalin l-a invitat pe ILEGALUL Hitler sa-i devina vecin fara sa-si faca probleme
    de amenintarea unei invazii, cunoscandu-i conceptul „spatiului vital” si Rasputin care are dintotdeauna trupe la granitele vecinilor, inclusiv ale Romaniei s-ar simti amenintat de trupele simbolice masate de NATO/SUA aici?

  13. @IR: Nici Severin nu a fost chiar mai breaz. Acum, amindoi scriu carti si articole, semnate cu titluri sonore.

  14. @Munteanu: Vorbesti prostii. Carabina Winchester nu era o arma automata, nici macar semiautomata, ci o simpla arma cu repetitie. Acestea, totusi putine, existau si in dotarea Armatei romane obtinute prin captura. Armata romana avea si altele de fabricatie americana, caci fabricile americane videau oricui platea. Romania putea fi foarte bine neutra in acel conflict ruso-turc. Ea era practic independenta, suzeranitatea turceasca fiind simbolica. Daca insa nu s-ar fi aliat cu Rusia, ar fi fost tratata ca inamica, foarte posibil ocupata in intregime. Si asa, aliata fiind, trupele ruse nu au evacuat-o decit dupa ce Marile Puteri i-au cerut asta.

  15. @Alcibiade. Braila : privindu-l pe Nastase Adrian, nu suntem de acord: individul a distrus România, prin asa-zisele lui „privatizare”, si, mai ales „restituiri” aiurea, nefacute de nici o alta tara est-europeana, si prin care parte buna din Ardeal, cumparat cu vagoane de aur de România, în Afacerea Optantilor, s-au revendit si se revendica de catre familii de nobili unguri.

  16. Articolul de mai sus shi multe altele similare scrise in diverse limbi mai ales Engleza l-au citit shi Rushii shi din el shi din celelalte au intzeles ca Blestematzii Anglo-Saxoni vor sa extermine Rushii „inferiori” de „rasa Slava”. Daca nici acum cand se pregateshte exterminarea lor nu folosesc armele termo-nucleare pentru a se apara mai tarziu va fi prea tarziu. Domnul Severin interesat mai mult de soarta Romanilor decat de a Rushilor ar trebui sa stie ca shi Romanii, numitzi de Blestematzii Anglo-Saxoni „inferiori” de „rasa Latina” au rezervata aceiashi soarta. De fapt daca nu s-ar fi aliat cu Rushii la 1877 Romania nici nu ar fi existat shi Romanii ar fi fost exterminatzi de Turci folosind pushca automata Winchester furnizata lor de Blestematzii Anglo-Saxoni din SUA pentru a extermina Romanii.

  17. Un foarte mare ministru de eterne al Romaniei,pe care varul sau, Aurescu,propus tot de Nastase poate fi gelos:
    1.A obtinut returnarea tezAURului furat de bolsevici sub forma partidului AUR
    2.A obtinut impartirea peninsulei Crimeea intre cei doi certareti: Rusia a luat penin.. Ucraina ,sula …
    3.A mediat de la Parlamentul Europei intre britanici si niste cocalari,intarziind Brexitul cu cativa ani
    4.A semnat un tratat cu Ucraina care consfinteste ca Nordul Bucovinei si Sudul Basarabie raman ca in tren
    5.Are o corespondenta privata bogata(o scrisoare cu adresa pusa aiurea) cu Putin ca altadata Voltaire cu tarina Ecaterinka a II-a numita cea Mare ca depasise suta de kg in carcasa
    6.Daca vrea poate anula efectul sanctiunilor occidentale asupra Rusiei,depinde de ce coarda il ciupesti
    7.A compus sonata ‘Declaratia de la Bucuresti”pentru tambal si acordeon solo
    Mare om de stat,mare roman..

  18. „Astăzi Ucraina este românofobă în mod organic și de aceea riscurile pe care și le asumă România în raport cu Rusia, sprijinind-o, sunt împotriva naturii. Ele nu vor fi răsplătite de nimeni.”
    Nu cred că toți cetățenii Ucrainei sunt românofobi, dovadă și excelentele relații dintre cele două popoare aflate la granița dintre ele, respectivul comerțul, sau mai bine zis bișnița de acolo, fapt ce s-a observat și mai mult acum cu covidișul ăsta când românii s-au aprovizionat salvator cu medicamente aduse de acolo. Ura pornește de sus, de la alogenii aflați la conducerea celor două state, care implementează cum și cât pot vechiul dicton ce-i mai ține în viața multor popoare : dezbină și stăpânește, sau măcar profită de pe urma acțiunilor de tot felul.
    Dacă ar fi după ce ne caracterizează , dar mai ales datorită religiei creștin-ortodoxe, luată ca numitor comun, atât noi, cât și ucrainienii, sau chiar rușii ar trebui „să ne avem ca frații, nu să ne… dezbine alții ”( ca să nu spun direct sexosul cuvânt 😉 ).
    Și asta la nivel național se și întâmplă, dar nu la nivel superior , conducerile ambelor state fiind dirijate din afară, în cazul ăsta păpușarii fiind aceiași , iar acțiunile asemănătoare :
    lovituri de stat cu sprijin extern la noi în 89 , la ei în 2014 , având numitor comun pe unul ca soroș, iar la ei chiar progenitura lui biden , un dezaxat sexul și nu numai.
    Cel nai bine ar fi ca ucrainienii să vadă ce am pățit noi în cei 32 de ani de capitalism sălbatic și să procedeze în consecință. Și asta o pot face foarte ușor, cum am fi putut și noi să învățăm din pățania sârbilor, alt popor creștin distrus de yankeii americani, conduși și ei la rândul lor de niște iudei ( de la Iuda iscari oțul).

  19. Americanii n-au avut nici în clin nici în mânecă cu conceptul românesc de “Trilaterale”. Modelul urmat pentru colaborarea inter-statală “în trei” a fost cel al “Triunghiului de la Weimar”, iniţiat la 28/29 august 1991 de Polonia, cu participarea Germaniei şi Frantei – acţiune politico-diplomatică inteligentă, prin care diplomaţia polonă a reuşit să pondereze influenţa colosului german cu cea a Franţei. România a încercat, la rândul ei, să consacre un format similar. A fost acceptat o singură dată, ca experienţă nerepetabilă. Reuniunea miniştilor de externe ai României, Franţei si Germaniei s-a desfăşurat la Paris (1993). Ulterior, modelul a proliferat – pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe sunt menţionate toate “Trilateralele”, la care România este parte. In total la ora acuală sunt… 8 (opt).

    Teoria Mării Negre ca un “lac rusesc” e placativă şi profind şchioapă. Afirmaţie de cârciumă. Strâmtorile sunt în continuare controlate de Turcia.

    Cât despre “cleştele” ungaro-rus în care ar fi prinsă România, el este o reminiscenţă a colaborării strategice dintre Lenin şi Bella Kun. Dar asta e istorie de acum 100 de ani, care, în circumstanţele politico-militare actuale, nu are cum să se repete. Aşa că las alţi comentatori să evoce ridicolul afirmaţiei.

    In consecinţă autorul fabulează, fiind complet decuplat de la sensul mişcărilor de pe scena politică externă. Şi e bine că este aşa.

  20. Istoria ne învață că de câte ori noi românii am luptat împotriva Rusiei, am pierdut, și de câte ori am luptat alături de Rusia am câștigat câte ceva

  21. WW2 care nu s-a terminat pentru Rusia/URSS, fiind inca in conflict cu Japonia, a fost doar o virgula, deoarece atunci a fost condamnat la Nurenburg, doar numai totalitarishtii Hitlerishti. Urmarea se vede acum dupa disparitzia URSS, care in mod foarte cinic se vede frustrata, ca ea nu are garantzii de securitate pentru ea shi etnicii rushi ori unde ar fi.La fel ca Hitler in epoca. Normalitatea a fost sparta atunci cind Stalin a atacat tarii neutre ca Romania, shi a impins granitza imperiuli sfarimind inima Europei. Acum in loc sa repare greshelile bolshevice, spera sa faca din UE un om bolnav, chiar daca ei sunt in galeata in interior. Garantziile cerute de ei sunt facute de dragul de a ASCUNDE pacatele facute prin cuceriri din Europa, samd.
    Este identic cu actiunea foshtilor bolshevici, ai chibutzului PCR mai ales, ca ei au fost fete mari shi nu au actzionat contra drepturilor legitime a popoarelor. Daca Germania a ales calea cea buna, nu este cazul aici la mirlania piticuluui atomic, shi la fel valabil shi pentru foshtii nomenclaturishti, care nu au reprezentat majoritatea mamaligarilor romani, ba mai mult fiind cozi de Topor. Pierde-m vremea datorita lipsei lustratziei cu aceste lepre, care in afara de dat din clantza lor de Haur, sunt shi generatori de legi antinatzionale.
    Urez d-lui Severin, mai intai sa se spovedeasca, poate fi shi parintele Spagoveanu, shi apoi sa-shi etaleze cunoshtintzele ca academice, iar noi mamaligarii romani, ne intreba-m de ce nu shi-a aratat maiestira cind a fost la butoane. Pina acum noi sunte-m sub ocupatzia Trium Nationum, cu aceshti allo! genii Buni, Tzapul, Petrov, Faraonul shi altzi foshti nomenclaturishti, sau descedentii lor. Criza omenirii se va rezolva, atunci cind noul Nurenburg va judeca shi pe cei care impreuna cu agenturile din est & vest au generat Marele Macel Pobeda de ucidere a creshtinilor, daca se poate>ortodoxi, de catre Khazarii. Istoria se repeta in spirala…
    O zi buna.
    Con

  22. @Alcibiade.Braila: Te impaunezi cu numele unui mare om de stat al antichitatii, ba iti mai atirni si numele unui oras de un pitoresc aparte, dar le faci de ris pe amindoua, prin aberatiile tale. Peninsula Kola nu a fost niciodata ocupata de finlandezi, nici macar intreaga Karelie. In timpul Razboiului iernii, 1939-1940, cu tot eroismul lor, finlandezii au fost invinsi. Nu se poate deci spune ca Mannerheim i-ar fi batut pe rusi, indiferent cit de grele au fost pierderile acestora. Germania era deja in cirdasie cu URSS prin odiosul pact din august 1939, ceea ce a usurat victoria sovietica, dupa cum contribuise la dezmembrarea Poloniei si va contribui la cea a Romaniei. Vor fi rusii mai apropiati sufleteste de romani ca ucraineni dar tot niste rauvoitori au fost si sint, fara a fi dat vreodata vreun semn consistent de bunavointa fata de romani, in cele peste 3 secole de cind au atins spatiul romanesc, asa, ca sa cunoastem si noi un semn de mila mariei lor. Nu Armata Rosie a eliberat China ci chinezii insisi, cu larg suport american, sovieticii intrind in razboi cu Japonia abia dupa cele 2 bombe atomice. Vecinatatea cu Rusia nu a adus nimic bun Romaniei, din contra, iar Ucraina a primit nordul Bucovinei doar prin puterea Moscovei. Realitatea care transpare din articolele fluviu ale distinsului autor este aceeasi cu cea a persoanei care, reprezentind Romania la tratativele cu Ucraina, a oferit acesteia Insula Serpilor.

  23. Tot ce a spus dl Severin sunt numai minciuni. Razboiul va incepe din moment in moment. Eu sunt deja in drum spre adaposturile anti-aeriene. Ar putea sa imi spuna si mie postacii oengisti platiti de USR pentru (dez)informare, daca bunkerele sunt conform covid, daca exista suficient gel dazinfectant si masti, ca nu am chef sa ma infectez cu aceasta boala nemiloasa, prefer sa imi iau mai bine niste bombe de la rusi decat sa trec prin chinurile de a fi asimptomatic sau sa-mi curga nasul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.