Sfârșitul Pax Americana. Începutul unei Pax Europaea?

Sfârșitul Pax Americana. Începutul unei Pax Europaea?

Claudia Gherman coordonează activitățile în domeniul politicilor pentru transformarea digitală la Asociația Europeană a Industriei Aerospațiale, de Securitate și Apărare. Are studii în Științe politice și Relații internaționale la Universitatea din București și a fost bursieră Erasmus la EHESS Paris.

Sfârșitul Pax Americana. Începutul unei Pax Europaea?

 

Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Europa este nevoită să ia în calcul un scenariu pe care l-a evitat decenii la rând: securitatea continentului fără garanția Statelor Unite ale Americii.

Pax Americana, așa cum a fost cunoscută în deceniile de după cel de-Al Doilea Război Mondial, este pe sfârșite, după cum avertiza zilele trecute Friedrich Merz, cancelarul german.

Însă declinul păcii americane nu este un fenomen recent. Semnalul a venit încă din noiembrie 2011, când președintele Barack Obama a anunțat reorientarea strategică a Statelor Unite către Asia pe fondul creșterii economice și militare accelerate a Chinei.

Treptat, Europa a devenit tot mai puțin o prioritate strategică pentru Statele Unite, iar presiunea asupra europenilor de a-și asuma propria securitate a crescut constant. Am ales însă să amânăm consolidarea securității europene, până în punctul în care astăzi suntem obligați să accelerăm brusc ceea ce ar fi trebuit făcut în timp. În tot acest timp, Rusia a profitat atât de schimbarea de paradigmă de la Washington, cât și de indecizia europeană pentru a testa limitele ordinii de securitate de pe continent.

Aceasta este realitatea pe care noi, europenii, am ales s-o ignorăm ani la rând. O realitate care a devenit imposibil de ocolit odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Strategia pentru Securitatea Națională a Statelor Unite, publicată recent, evidențiază această ruptură transatlantică. Casa Albă anunță că s-au terminat „zilele în care Statele Unite susțineau singure întreaga ordine mondială”, cerându-i Europei să-și asume „responsabilitatea primară pentru propria apărare”.

Diferența de perspectivă dintre cele două maluri ale Atlanticului devine clară ca lumina zilei: pentru Uniunea Europeană, Rusia rămâne principala amenințare strategică, în timp ce miza pentru Statele Unite este, în mod paradoxal, revenirea la o formă de „stabilitate strategică” în relația cu Moscova.

În pofida reasigurărilor venite dinspre Congresul american, inclusiv prin inițiative legislative sau luări de poziție care vizează menținerea angajamentelor militare față de Europa, viziunea Statelor Unite asupra Europei rămâne profund divizată.

Această ambiguitate ridică serioase semne de întrebare privind credibilitatea cooperării transatlantice, de care Europa, dar și Statele Unite continuă să aibă nevoie.

Temerea este că, indiferent de cine va ocupa Casa Albă, replierea strategică a Statelor Unite se va consolida ca noua paradigmă a deceniului care urmează.

Europa, încotro?

Europa are tot mai puțin timp pentru a-și consolida securitatea pe fondul replierii americane și al presiunii ruse. Așadar, a venit momentul ca Pax Europaea să înlocuiască Pax Americana.

Dar ce presupune o Pax Europaea?

În primul rând, Europa trebuie să fie capabilă să se apere singură. Să-și construiască capacitatea de a descuraja și, dacă e nevoie, de a lupta într-un conflict de mare intensitate pe propriul continent într-un context în care sprijinul direct al Statelor Unite nu mai este garantat. Realitatea este că Europa va continua să depindă structural de capabilități americane chiar și-n următorii ani, dar trebuie să înțelegem că responsabilitatea principală pentru propria securitate ne revine nouă înșine.

Apoi, Europa are nevoie de o industrie de apărare consolidată. Decenii de finanțare insuficientă, fragmentare și marginalizare politică au lăsat Europa cu o capacitate industrială necalibrată pentru un conflict militar la scară largă. Or,  Pax Europaea nu poate fi construită fără o industrie de apărare competitivă, care are nevoie de contracte multianuale ferme, standardizare, lanțuri de aprovizionare robuste și investiții semnificative în tehnologii digitale.

Există, de asemenea, problema deciziei politice la nivel european. În materie de securitate, consensul tuturor nu este întotdeauna o virtute. Dimpotrivă, adesea se dovedește a fi o frână. Formula „federalismului pragmatic”, propusă de Mario Draghi, surprinde această realitate. De aceea, acesta și propune o cooperare flexibilă între țările dispuse să acționeze mai rapid și să își asume costuri mai mari, chiar dacă nu toți sunt pregătiți să urmeze același ritm. O Europă cu mai multe viteze nu este ideală, dar paralizia decizională este mult mai periculoasă.

Însă cel mai delicat subiect rămâne cel al costurilor. Este deja limpede că bugetele pentru apărare vor trebui să crească, ceea ce va pune, inevitabil, presiune pe alte politici publice. Tensiunile sociale sunt probabile, cu atât mai mult cu cât aceste decizii sunt nepopulare într-un context economic deja complicat.

Mai mult, avertismentele liderilor militari europeni scot la lumină o realitate cu care Europa nu s-a mai confruntat de generații la rând: o descurajare credibilă presupune asumarea riscului, inclusiv a pierderilor umane.

Dar România?

Recenta Strategie de Apărare are meritul de a identifica clar amenințările de securitate la adresa României, acțiunile ostile ale Rusiei fiind plasate în centrul riscurilor strategice. În același timp, discuțiile președintelui Nicușor Dan și ale prim-ministrului Ilie Bolojan cu actori importanți din industriile europene de apărare indică un efort clar de consolidare a legăturilor dintre industria românească și ecosistemul european de securitate.

Miza reală nu este una conjuncturală, ci de credibilitate pe termen lung. O credibilitate construită pe stabilitate politică, claritate fiscală și o viziune coerentă, susținută de capacitate instituțională și continuitate strategică. În aceste condiții, România ar putea deveni un pol regional de producție și inovare în domeniul apărării, într-o Europă care se reînarmează sub presiunea prezentului.

În concluzie, însăși existența proiectului european depinde de o Pax Europaea. Contextul geopolitic obligă Europa să-și reconstruiască arhitectura de securitate, pe fondul incertitudinii tot mai mari privind angajamentele de securitate ale Statelor Unite. Momentul maturizării strategice a Europei a sosit. Rămâne însă întrebarea dacă vom fi capabili să ne ridicăm la exigențele acestui moment.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

18 comentarii

  1. Planul este pus in practica exact in aceasta perioada de razboi .UE devine o forta militara care nu mai permite amestecul politic si militar al rusilor decuplindu-se si de Rusia si de SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *