Sfatul lui Grindeanu pentru clienții Blue Air

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a îndemnat marţi pe românii care şi-au cumpărat bilete de avion de la Blue Air să ceară despăgubiri de la această companie.

„Vorbim de regulamente europene. În regulamentele europene care se aplică şi la Tarom şi la Blue Air se spune, printre altele, şi următorul lucru: că în momentul în care se anulează o cursă sau există întârzieri mai mari de 6 ore, cetăţeanul respectiv cere despăgubiri la compania care trebuia să-l transporte, care poate să meargă până în 600 de euro. În acest moment (…) Tarom încearcă şi a încercat să găsească soluţii. Nu va putea să ajungă peste tot şi am rugat pe cetăţeni, şi foarte mulţi români au făcut acest lucru, şi au găsit rute alternative pentru a veni acasă. Trebuie şi îndemn să îşi ceară banii înapoi şi despăgubirile, conform regulamentelor europene. Guvernul României trebuie să recupereze, de asemenea, sumele cheltuite şi transferate Tarom pentru acoperi aceste destinaţii de la Blue Air”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că firma Blue Air este una privată care nu a dat faliment, dar „se află în faza dinaintea falimentului”.

„În aceste zile au avut loc mai multe întâlniri, cel puţin la Ministerul Transporturilor, inclusiv ieri, legate de subiectul Blue Air. Eu nu îmi doresc ca Blue Air-ul să intre în faliment şi cred că niciun român nu îşi doreşte acest lucru. E o companie românească. Aţi văzut că există agresivitate pe această piaţă în a se ocupa locul lăsat liber de către Blue Air. Eu mi-aş dori ca această companie să-şi revină, ca cetăţenii să-şi recâştige încrederea, e foarte important să-şi recâştige încrederea în Blue Air”, a conchis acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Asta nu-i zdravan! Asa cum functioneaza justitia romana, cheltuielile de judecata vor depasi cu mult despagubirile, iar durata procesului va depasi secolul nostru. Vorbesc din experienta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.