Shhaideh, milioane de lei Primăriei Capitalei, dar și celor de sector, inclusiv lui Robert Negoiță

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a alocat mai multe fonduri de la Ministerul Dezvoltării de pe PNDL 2 pentru Primăria București, precum și pentru primăriile din alte sectoare ale Capitalei,respectiv sectorul 5, sectorul 6, dar și în sectorul 3, unde primar este Robert Negoiță.

Contractele au fost semnate însă după ce Sevil Shhaideh și-a dat demisia.

PNL a intrat în posesia unor documente referitoare la aceste alocări despre care spune că s-au făcut pe ascuns, deși este vorba despre bani de la bugetul României, iar procesul trebuia să fie dimpotrivă unul cât mai transparent.

Astfel, ministrul Shhaideh a semnat mai multe contracte de finanțare a 10 proiecte, în valoare de 92,9 milioane de lei, având ca obiectiv creșterea eficienței energetice pentru 67 de clădiri (3.761 de apartamente) rezidențiale din sectorul 3 al Capitalei, condus de Robert Negoiță, fratele lui Ionuț Negoiță, proprietarul hotelului RIN, acolo unde Liviu Dragnea i-a chemat în zilele de dinaintea moțiunii de cenzuroă pe parlamentarii PSD.

Fondurile provin din Axa POR dedicată tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon (axa prioritară 3) – sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor (prioritatea de investitii 3.1), Operaţiunea A – clădiri rezidenţiale. Beneficiarii direcți ai investiției sunt locuitorii apartamentelor reabilitate, având în vedere că lucrările realizate vor duce la scăderea consumului de energie și, implicit, la reducerea costurilor cu încălzirea.

Beneficiarii indirecți sunt locuitorii sectorului 3, în general, întrucât reabilitarea termică a blocurilor contribuie la protejarea mediului înconjurător, prin reducerea gazelor cu efect de seră.

Fondurile provin din Axa POR dedicată tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon (axa prioritară 3) – sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor (prioritatea de investitii 3.1), Operaţiunea A – clădiri rezidenţiale.

În aceste condiții, grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaților o cheamă pe Sevil Shhaideh în parlament pentru a da explicații privind aprobarea acestor rapoarte care s-a făcut după demisia sa.

Luni, Shhaideh trebuie să explice la „Ora Guvernului”, cum au fost făcute aceste alocări de fonduri din programul PNDL 2.

„Grupul parlamentar al PNL a făcut o solicitare către Biroul permanent prin care o invităm pe doamna ministru Shhaideh, mai ales că acum am înțeles că este în funcție, că și-a și retras demisia, probabil pentru a continua acest demers, luni, la Ora Guvernului , pentru a ne da explicații vizavi de aceste alocări, cum s-au produs ele, cum s-au și furnizat aceste rapoarte de aprobare a ordinului de ministru imediat după demisia doamnei Shhaideh.

Astăzi suntem în posesia unor documente cu privire la alocarea unor fonduri de la Ministerul Dezvoltării de pe PNDL 2. Nu știm de ce aceste documente se fac pe ascuns pentru că până la urmă ele reprezintă alocări din bugetul public, nu sunt alocări din peștera lui Ali Baba și a altor hoți, ci din bugetul României care trebuie să fie cât mai transparent”, a declarat vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, potrivit documentelor, aceste alocări de fonduri au fost făcute pe data de 15 iunie, începând cu ora 17,00, după ce Sevil Shhaideh și-a dat demisia.

„Între orele 17,04 și 17,18 apar aceste referate de aprobare a ordinului de ministru. Sesizăm fonduri alocate și Primăriei București și de aici ne dăm seama de efervescența și atacul virulent al doamnei primar general la adresa domnului Grindeanu, dar și unor sectoare, Sectorul 5, Sectorul 6, către județe acolo unde parlamentarii erau în cumpănă vizavi de susținerea moțiunii și considerăm un lucru profund incorect ceea ce s-a întâmplat. Până la urmă spusele premierului Grindeanu au acoperire, iar prin aceste referate de aprobare a ordinului de ministru al Dezvoltării Regionale se alocă sume către județe și către primării PSD, către localități din Teleorman și București”, a menționat Leoreanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.