În ultimele două săptămâni, Comisia Europeană a aprobat două proiecte majore pentru România: unul privind protecţia pentru inundaţii, iar celălat privind managamentul deşeurilor. Pentru sisteme de prevenire a inundaţiilor în România, şi pentru combaterea efectelor acestora, Comisia Europeană a aprobat o investiţie totală de 63 milioane de euro, din care finanţarea acordată de UE este de 54 milioane de euro.
Banii europeni vor fi investiţi în modernizarea echipamentelor de prevenire a inundaţiilor şi riscurilor asociate, în tehnologii de reducere a efectelor inundaţiilor, inclusiv a poluării, în optimizarea infrastructurii deja existente. Anumite sume din aceste fonduri vor mări capacitatea Administraţiei Naţionale «Apele Române» de a reacţiona în mod adecvat în astfel de situaţii de urgenţă. De asemenea, o parte din acest fond european va fi destinat achiziţionării de echipamente de măsură şi monitorizare, inclusiv echiparea staţiilor de pompare cu echipamente şi programe IT, precum şi crearea unor centre de coordonare şi reacţie rapidă în cazul inundaţiilor.
«Alocările de bani europeni pentru aceste proiecte indică angajamentul şi încrederea noastră în România, precum şi un fel de a spune: „Iată, vă oferim această oportunitate, avem încredere că puteţi s-o faceţi, dar trebuie să vă angajaţi acum să îi folosiți”», a declarat Shirin Wheeler, purtătoare de cuvânt a comisarului european pentru politică regională Johannes Hahn. Ea a făcut aceste declaraţii cu ocazia lansării raportului strategic pe 2013 privind politica de coeziune.
Recent, şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a declarat fondurile alocate de Comisiei pentru combaterea indundaţiilor din România urmăresc îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor români, dar şi că vor oferi asigurări celor care vor să investească în diverse regiuni din România, unde, de obieci, există riscul inundaţiilor. «Creşterea nivelului de securitate va aduce şi beneficii economice, pentru că firmele şi potenţialii investitori vor şti că sunt mai bine protejaţi împotriva pagubelor produse de inundaţii», a afirmat comisarul Hahn. În urma implementării proiectului european de combatere a indundaţiilor vor fi create 50 de locuri de muncă.
Shirin Wheeler a atins şi problematica spinoasă a ratei mici de absorbţie a fondurilor europene de către autorităţile române în ultimii ani. Ea a dat asigurări că Bruxelles-ul va face tot posibilul pentru a ajuta România la creşterea ratei de absorbţie a fondurilor structurale. «Dacă ne uităm la raportul pe care guvernul român l-a trimis, privind propria evaluare a modului în care funcţionează fondurile de coeziune, putem observa că acesta nu profită atât cât ar putea de investiţii. Pentru moment, din diferite motive, România pare incapabilă să cheltuie banii. Vom face tot ce putem să ajutăm România să rezolve această problemă, dar trebuie să vă îndepliniţi partea care vă revine în aceste proiecte…», a mai spus oficialul Comisiei din cadrul direcţiei pentru politică regională.
Shirin Wheeler a reamintit şi că, la summitul Consiliului European din februarie, au fost luate măsuri pentru ca România şi Slovacia să evite dezangajarea automată a fondurilor europene. României i-au fost alocate aproximativ 19 miliarde de euro ca volum total de finanţare în cadrul politicii de coeziune în perioada de programare 2007-2013.
Potrivit raportului strategic pe 2013 privind politica de coeziune, lansat la Bruxelles, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al absorbţiei fondurilor structurale în perioada 2007-2013. Ţara noastră este singura din spaţiul comunitar care a cheltuit mai puţin de 20% din banii alocaţi, deşi, în perioada 2007-2011, a avut o rată de contractare de aproape 70%.