Și-a jefuit părinții de 100.000 de euro

O tânără în vârstă de 27 ani, din comuna Horgești, este cercetată de polițiști după ce și-ar fi jefuit proprii părinți, furând din casa acestora un seif în care se aflau 100.000 euro și bijuterii.

Ancheta a început în decembrie 2024, atunci când tânăra a fost reținută de polițiști în acest dosar.

Ea ar fi pus la cale furtul împreună cu o altă femeie, în vârstă de 48 ani, din Moțca – județul Iași.

Au fost efectuate 6 percheziții domiciliare în județele Iași, Neamț și Dolj, fiind descoperite mijloace materiale de probă. De asemenea, într-o pădure din județul Neamț, polițiștii de investigații criminale au descoperit îngropat seiful sustras. Suma de bani și bijuteriile au fost recuperate parțial”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul șef adjunct Gabriel Dumitrache.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Sa tii atatia bani si bijuterii in casa e mult prea riscant. De regula o faci cand nu prea poti sa-i justifici. Dar si atunci ai o solutie – caseta de valori la o banca.

  2. sa ”cresti” o fiinta care sa ajunga sa te deposedeze de munca si nu se stie daca dupa ce-si va ispasi pedeapsa nu va savarsi o fapta si mai grava. Parinti in pericol de moarte…cam asta pare sa arate viitorul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.