Și-a prins soțul cu amanta în mașină: Iată ce a urmat (VIDEO)

Tânăra s-a urcat pe capotă în încercarea de a-i opri pe cei doi, a lovit cu rucsacul în parbriz și, la un moment dat,

De B C
Și-a prins soțul cu amanta în mașină: Iată ce a urmat (VIDEO)

Tânăra s-a urcat pe capotă în încercarea de a-i opri pe cei doi, a lovit cu rucsacul în parbriz și, la un moment dat,

O tânără din Găești a fost protagonista unei scene de gelozie ieșită din comun, după ce și-a văzut soțul cu amanta în mașină.

Tânăra s-a urcat pe capotă în încercarea de a-i opri pe cei doi, a lovit cu rucsacul în parbriz și, la un moment dat, a încercat să deschidă și portiera pentru a intra peste ei.

Reacția necontrolată i-a adus femeii două amenzi din partea polițiștilor.

„Polițiștii au sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 290 de lei, o femeie din Găești, pentru nerespectarea prevederilor art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, aceeași femeie, a fost sancționată contraventional cu amendă, în valoare de 200 de lei, pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, conform prevederilor Legii nr. 61/1991”, potrivit IPJ Dâmbovița.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. URAT Gestul cu SCANDAL.

    Dar, este posibil ca SI Femeia sa se fi scrificat pentru Derbedeuu’

    Cun CAZ celebru cu un „MARE” actor decedat acum care a TRAIT CU si PE Spinarea Materiala SI Artistica unei Alte ACTRITZE si dupa CE s-a vvazut cu Diploma in Caraman (Buzunar, sa NU se … :) a sters-o englezeshte, sa se insoare cu Una din Neamuu’ LOR, INCHIS …
    Caracte, NU Gluma, s-a SI Vazut la LOvilitzie, unde a ajuns INTAMPLATOR, far’ de PLAN, in Studiouu’ TVR, si a SI INTALNIT, TOT Aleatoriiu si SPONTAN o Alte LEPRA in Slujba DOCUMENTATA a LIFTELOR care au INDUS Lovilutzai LOR, a LIFTELOR,

    UNUU’ fiind CU RASRITENIA si ailalta Lepra LOVILUTZIONARA (Acrtoruu’ … :) Escroc Sentimental de Succes, fiind TRIMIS de APUSENIA.

    SE cunosteau si s-aiu infleitat reciproc

    „BA, ACESTA, fa-te BA< ca( LE, II LUCREZI, lucrAM pe Gugushticks infometatzi cu Metoda de Manta de Stapanii NOSTRI din Ambele TABERE, impacate pe Mooment … :)"

  2. ART. 304 DIN CODUL PENAL,
    ” Fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de căsătorie
    se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. ”

    – hai ca mai glumim,
    articolu asta era in vechiul Cod.

  3. Bagă divorțul, dă-i BMW-ul, tine-ti casa și fă-l să plătească pensie alimentară. Apoi bagă pe cine vrei la tine în pat, să vezi atunci cum se urcă el pe pereți.

  4. Bine ca n-a cazut, nebuna, de pe capota. Spectacol. Prost berbantu’ de barbatu-sau, ca s-a casatorit cu-asa ceva.

    1. He he ! Imi amintesc de un banc de pe vremuri, cu Bula care vine de dimineata batut la serviciu. La intrebarea colegilor ca „cine l-a batut ?” Bula raspunde ca l-au prins golanii din cartier la nevasta-sa ! …

  5. o batalie pierduta, daca era desteapta cauta mijloacele prin care sa opreasca accesul la bani sotului ca sa nu ajunga la…asa va divorta si la partaj sa piarda…

  6. In Dambovita femeile bat parbrizul de la masina sotului sa priceapa amanta. Ramanr trecut la catastif in declaratiile luate de politie ca era amanta acolo, scris negru pe alb. Amenda se plateste, dar tot nevasta poate iesi in avantaj pe termen lung.

  7. A propos, faptul ca priapicul de la volan a incercat sa plece trecand peste nevasta inselata se numeste agresiune, cel putin, boilor cu epoleti! Mare curajos, nu s-a dat jos, a incercat sa fuga…

  8. Si inselata, si cu banii luati! Traiasca-ne viguroasa si merituoasa noastra politie! Mai ramane sa aflam ca fustangiul de la volan e si el militian de viata noua… Orice avocat mai inteligent poayte sa ii bage in buzunar pe astia, pe tema reactiei psihlogice scuzabile. „Temporary insanity”, zic americanii, modelul nostru de viata, gandire si actiune.

  9. Normal…miliția n-avea curaj să se ia de boul din mașină!…A amendat nevasta!…
    Trebuia s-o verifice dacă era băută, drogată… să-i facă testul de sarcina, de sida,de covid…
    România trezește!…

    1. @ Rammstein –

      Imnul National al Romaniei este o mistocareala , o aluzie la bolile nationale romanesti provocate de mamaliga , sclavagism si limbism.
      De ce oare nu se gaseste in Romania brusseleza un ONG-u care sa protejeze nevestele inselate ?
      De asemenea , ar trebui sa eixte si un ONG-u care sa se ocupe cu drepturile si libertatile amantelor din RO.
      Desigur , ambele ONG-uri sa fie conexate la Banii Publici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.