Şi-au forțat norocul furând la cazino

Un bărbat şi o femeie sunt cercetaţi pentru furt calificat, pentru că ar fi sustras 58.000 de euro dintr-o haină lăsată nesupravegheată, pe spătarul unui scaun, în incinta unui cazino din Sectorul 1.

„La data de 25 mai, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 1 Poliţie au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Galaţi, la domiciliul a două persoane faţă de care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, informează un comunicat al DGPMB.

Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 11 mai, profitând de neatenţia persoanei vătămate, un bărbat şi o femeie i-ar fi sustras 58.000 de euro dintr-o haină lăsată nesupravegheată, pe spătarul unui scaun, în incinta unui cazino din Sectorul 1.

Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

„Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Cetateanul german care umbla cu 58.000 de euro cash la el, intr-o haina lasata nesupravegheata, in Romania (!!!) merita premiul pentru Gasculita de Aur.
    Mai bine si-i punea in buzunarul de la spate, mergand la pas prin Piata Obor la ora de varf…sau in tramvaiul 41, tinand banii intr-un buzunar exterior.
    Unii traiesc in Lumea Copiilor…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.