Și președinții spun lucruri ”trăsnite”. Macron iese la scăldat

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis, joi, că se va scălda în fluviul Sena, o posibilitate care va fi oferită, de altfel, locuitorilor Parisului şi regiunii adiacente în vara lui 2025 şi va constitui o „importantă moştenire” a Jocurilor Olimpice, relatează AFP.

„Da, voi merge. Dar nu pot să vă dau o dată, pentru că voi v-aţi afla acolo”, a spus Macron pe ton de glumă în faţa reprezentanţilor presei cu ocazia inaugurării Satului Olimpic pentru Jocurile de la Paris din această vară (26 iulie – 11 august).

Jocurile Olimpice vor redeschide probele de nataţie în fluviul care traversează capitala Franţei: probele din cadrul concursului de triatlon şi înot în ape libere vor lua startul de la podul Alexandre-III care face legătura între Grand Palais şi Place des Invalides.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, anunţase la rândul ei că va face baie în Sena în luna iulie, chiar înainte de Jocurile Olimpice şi cu un an înaintea deschiderii locurilor de scăldat pentru public în fluviul parizian.

Din 2016, statul şi colectivităţile au investit circa 1,4 miliarde de euro pentru a îmbunătăţi calitatea apei în Sena şi Marne.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

19 Comentarii

  1. Știi ceva ?? La inceput ajutorul militar pentru ukrani era de doar cîteva mii de căști, pe urmă doar arme defensive,. pe urmă doar cu rază scurtă de acțiune fără abrams sau leoparzi,.. acu e și cu f 16 cu arme de rază lungă in ciuda lui Joska, care a zis un ”no” categoric”, cu leoparzi și abrams pe front,.Mercenari cu duiumul, polonia recunoscut a trimis trupe regulate,.. Iar acu,..să vezi cum unii se vor trezi că e normal ca fără NATO cică, dar să intervină militar, cu infanterie in războiul ruso-ukran,… Și poate mai ai pretenția ca rusul să nu pună mîna pe armele de care dipune,.Prost ești bre. La puzderia de meetinguri, a scos cineva o vorbuliță despre incetarea focului, despre pace ?? N-am auzit,.

  2. „PÂNĂ ATUNCI VOR FI ȘI RECHINI ALGERO-MAROCANO-CONGOLEZI PRINTRE „RECIF-URILE DE SENA CARE SE VA ASEMĂNA TOT MAI MUL CU PÂRAIELE CÂNTATE DE LEOPOLD SEDAR SENGOR! AI GRIJĂ MACRON-ULE CĂ RECHINII MUȘCĂ ! –PENTRU TOȚI -UN BUCHET DE GHIOCEI ȘI BRÂNDUȘE -DE FAPT UN GHIVECI ÎN CARE AM TRANSPLANTAT DIN GRĂDINĂ GHIOCEI,BRÂNDUȘE ȘI BĂNUȚEI CE TRĂIESC ÎN PACE ,NU CA HOMO (ne)SAPIENS CARE NU SE RABDĂ UNUL PE ALTUL! PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ! PACE ÎN UCRAINA ȘI-N LUME!

  3. Trebuie sa fie cineva nebun de legat ca sa faca baie in Sena ! Ciuperci de piele si eczeme garantate, plus riscul ca, inotind, sa te trezesti cu un rahat sau o sticla de plastic plutind alene la vale ! … Si Chirac, batind in mod populist cimpii, promitea sa se imbaieze in Sena, dupa aia „a uitat” … (acum vreo 30 de ani era un sketch cu niste comici francezi, „Les Inconnus”, care faceau o falsa publicitate la apa din Sena ca o „apa minerala” baubila, numita la misto „La Seinoise” si care contine, printre alte „oligoelemente”, faimosul „nitrat d’urinium” !)

  4. Macron, cind era mic, in fiecare seara inainte sa stinga lumina si sa se bage in pat, se uita sub pat, ca sa vada daca acolo nu e ascuns MONSTRUL. Anii au trecut, pulifriciul a crescut, s-a insurat si a ajuns „presedinte” (sanchi !) iar acum, in fiecare dimineata cind se trezeste, regaseste MONSTRUL in pat, linga el !

  5. Gerontofilul a făcut-o de oaie și acum încearcă să dreagă busuiocul

  6. Macroul se va scufunda lângă Podul Alexandru al III-lea, Împăratul URcaciLOR, măRog…😜

  7. Oricum el o scalda în fiecare zi pe modelul scăldatul pustioaicei care ii este s-o-ție sănătoasă pana la adânci batranete, natura moarta dintr-un tablou de comanda pictat de Chicaso și unul de FC Touluse.

  8. A. CHIAR ma mir ca Francezilor
    NU le-a venit Ideea lui eausescu sa faca DOUA SEN, supraPuse …
    Aide DeSUBT cuMizeriile inerente unei Metropole URIASE si Aia de DeSUPRA cu Apa CURATA ca in Bucuresti …

    B. DACA NU iese la Baie in Sena SI cu Madame la Premiere Madame de la France, NIMIC NU va castiga in PoPULARitate … 🙂

    DACA iese, castiga in PopULAritate, da’ „SE VOR RADE” Parizienii SI Turitii Straini de Spectacolul Anatomic original de or sa se KK preDanshii!
    AVANT les Enfants!
    La France EN MARRCHE!

  9. Spre deosebire de rusofoni, Macron se spala….Rusii ies la baut si apoi, spala putina!

  10. Despre francezi se spune ca e singura natie care-au castigat ww2-ul
    in marsharier, tragand in hitleristi
    dor ochindu-i in oglinda ! 🙁

    O natie care-a vazut ww2 in oglinda retrovizoare ! 🙁 (saraku NAPOLENON 🙁 )
    La ce te poti astepta decat sa linga unde-au vomitat ?

    DE CE SPUN ASTA ? 🙁

    Pentru ca dupa ce yankeii le-au dat un „PUMNAL IN SPATE” in cazul contractului „AUKUS”
    ei ii ling inca la … oo
    nemtii insa dupa NORDSTREAM incep sa scuipe discret pe americanii 😛
    1. odata cu refuzul lui SCHOLZ s-o numeasca pe van der Leyen la NATO 😀
    2. a doua oara cu decizia straniu-PARALAMENTARA a nemtilor de-a nu trimite TAURUS impotiva Russiei
    3. acum spunand ca daca NATO vrea trupe la sol in Russia … pe ei nemtii nu-i lasa LEGEA FEDERALA sa trimita soldati contra RUSSIEI !

    Eu cred ca se pune inca anul asta, de nemtii in pericol de dezindustrializare
    dupa ce yankeii le-au taiat taietzelul la LNG 😀
    de-un armistitiu si win-win cu russnacii …
    scapand DEJA de britanicii ajunsi o insula
    intr-o EUROPA fara … 🙁 … DOLLARI !

    Nu injur si nu amenint ci … MAI GRAV doar spun:

    – Atentie ! Vine TRUMP ! ❤️

    😐

  11. DA!
    Daaar inainte de asta :

    Macron iese la pasăcut ! 👌

    Nu e straniu ca la BNII LOR bancherii din spatele lui au gasit doar un IDIOT ca el
    cu rezultate aiurea si-n AUKUS si-n AFRICA
    si-n uraniul lipsa de-acum de la rusi si
    cu FONDUL DE PENSII al broscarilor
    pierdut la CACIALMAUA lui Putin 😀 in Urkania … ?

    Se pare ca deageaba ai bani daca nu gasesti GENII de vanzare ( vezi cum a scapat TRUMP de sooarta lui JFK
    doar pentru c-a ante-stiut ca-n acel august-blestemat … va fi cautat in lipsa la
    Mar-a-Lago la …dossare !

    SALOM ! MAGA !
    TRUMP=POTUS … doar ca sa rad de spaima europenilor (un mic si nevinovat PARIU intre genii REALE 3301 !)

  12. Macrelul nu e singurul. Si pe nemti ii mananca-n dos. In neghiobia lor, nemtalaii vor ca rusii sa le rada atat Bonnul cat si Berlinul transfomandu.le in mormane de moloz radioactive. ! „Patru ofițeri de rang înalt din armata germană au fost înregistrați în secret discutând despre potențiala livrare a rachetelor de croazieră Taurus către Ucraina.

    O transcriere a unei conversații între ofițerii de top ai Bundeswehr a fost publicată. Cea care a făcut-o este Margarita Simonyan, redactorul-șef al Russia Today. Simonyan a dezvăluit că discuția a avut loc pe 19 februarie. Aceștia discutau telefonic despre un potențial atac asupra Podului Kerci din Crimeea folosind rachete de croazieră Taurus. L-a implicat pe Ingo Gerhartz, inspectorul forțelor aeriene germane, Frank Graefe, șeful departamentului de operațiuni și exerciții. Au participat alți doi ofițeri, Fenske și Frostedte, angajați ai centrului de operațiuni aeriene al comandamentului spațial.

    Ne puteți urmări și pe Google News
    Această dezvăluire a stârnit o undă de șoc în Rusia. Pe 1 martie, Simonyan a declarat că deține o înregistrare audio de 40 de minute a discuției dintre acești oficiali militari germani. În care se conturează planuri pentru un atac cu rachete asupra Podului din Crimeea. Evidențiind că un astfel de atac ar putea fi efectuat fără repercusiuni pentru Berlin. Conversația scursă, pe care canalele de propagandă rusești au început să o circule vineri după-amiază, se presupune că datează din 19 februarie. Autenticitatea înregistrării nu a fost încă confirmată oficial de Bundeswehr, dar indiciile sugerează că ar putea fi autentică. Acest incident a ridicat preocupări privind securitatea comunicațiilor militare și potențiala implicare a serviciilor de informații rusești.”

  13. @GELU:Dacă informația ta cu rachete TAURUS e reală , ar fi prima veste bună din acest an de pe frontul ucrainean.
    Slava!

  14. Asta er insemna ca nemtii(adica ARMATA/BUNDEWEHR-ul german desprins ierarhic de PARLAMENT si intrupata americanilor) nu-si mai asculta deciziile in PARLAMENT ale ALESILOR DEMOCRATICI prin vot !

    NATO=USA insa nici chiar asa …PARLAMENTUL voteza NU trimiterii de TAURUS anti-RUSSIA
    si „niste…generali” contrazicand vointa poporului prin alesii lui in PARLAMENT
    trimit doar pentru ca yankeii din RAMMSTEIN vreau altfel decat nemtii prin reprezentantii lor democratic alesi ?

    CE VREI SA INSINUEZI @gelu ? Cumva ca nemti-s … inca COLONIE…desi rusii si.au lasat libera RDG-ul partea ocupata de ei ?
    Vrei cumva sa zici ca nu rusii au explodata NORDSTREAM-ul si bagat (RAU) in RECESIUNE GERMANIA
    NU rusii „au ceva” cu nemtii … ?

    AUD ?

    [PS: Apropeaux …CREZI IN MISHTEAUX, acum ? Sau esti inca solemn ? Are un IQ colo$$sal -> IQ>145]

  15. NU UITA ! :DS 😀 😀

    „Li se vede-n carti alora de la PENTAGON !” cum Dr Q-ul sa nu li se vada-n carti
    nimurrucilor nemti ?
    MDA ?!?

    PS: De ce nu scriu s de mini-nucleafrele tactice DE RUCSAC de 2-4 kilotone din TRANSNISTRIA … „astia”?
    si de ce ANTE-stia TRUMP inca din martie 2023 ca „astia” il cvor cauta in august 2023
    LA DOSSARELE … 😉 … anticipat GOL-GASITE 😀 ?

    De ce lui COMEY (FBI) i-a stat pre-calculat mintea exact saptamana decisiva-n 2016 ?
    EXIISTA GENII ?
    (Li se chiar vede-n carti ? „am cu cine?” 😉 )

  16. Mishteaux, prea mare iubitoare de Trump și Putin, de unde știi tu că metoda lui Donald dea face pace în Ucraina în 24 de ore nu e aceea de a îl amenința direct pe Gaspadin Putina cu cîteva rachete nucleare peste Moscova, dacă nu se cară imediat acasă?
    Sau că trimite imediat trupe americane în Ucraina, și instalează baze americane acolo,ceea ce ar face imposibilă ocuparea acesteia?
    Și dacă v-ați amuzat la dansul pe tocuri, și la cîntatul cu puța la pian ale lui Volodimir, cînd acesta era doar actor de comedie, nu Președinte, să vă zic și eu una tare despre Donald!
    Cînd era deja Președinte, s-a dus să viziteze o grădiniță de copii, și a început să se joace cu copiii, țopăind călare pe o minge uriașă cu mînere, împreună cu copiii. Dar nu asta a fost cel.mai caraghios: că țopăia ca nebunul, îmbrăcat la costum, alături de copii de cîțiva ani. Faza cea mai tare a fost cînd însoțitorii lui au încercat să îl facă să renunțe la acea distracție puerilă și să îl facă să părăsească sala! Nu voia să plece: făcea nazuri ca un copil uriaș răzgîiat, se tăvălea pe covor, și au trebuit să îl tragă oamenii din garda sa de picioare! 😂 Insul e pur și simplu imatur și lipsit de simțul ridicolului!
    Dacă, chiar înainte de alegeri aceste imagini apar pe canalele de televiziune, POTUSUL tău se duce direct în cap!!

  17. Fie si cum zici tu ! 😐 🙂
    VEZI ! ❤️
    Eu particip argumentativ la o discutie … nu obligandu-l pe altul sa creda fara sa-si schimbe logic preconceptiile
    , doar asa ca americanii OSTENTATIV
    care cred ca daca interzic anumite surse de informare oamenilor „liberi” si maturitatea care li se asteapta cand voteaza ,
    dreptul de-a alege EI INSISI ce vor sa auda sau nu
    si nu anti-democratic NEO-PROTESTANT american … ca unor copii minori
    sa li se interzica anumite surse de stiri libere (mincinoase sau nu) !

    INTELEGI ?

    Faptul de-a interzice anumite surse de stiri unor oameni STARNIU considerati ATAT maturi incat sa voteze in cunostinta de cauza DEMOCRATIC-ELECTORAL politica tarii …
    care mai apoi TARA le interzice pentru ca_ PREA PROSTI si „usor” de influentat anumite surse (fie ele a-ideologice) de stiri ne-obligative la pura si libera alegere cetatenesca (!)
    NU MAI E DMOCRATIE !🤣

    @Dan DORAN … nu poti spune ca un popor intreg
    e prea prost si imatur pentru a-si alege liber ce sa auda din noianul celor
    in limita si a dreptului PROSTILOR la EXPRIMARE
    stiri mondiale la dipozitie
    si ca FLUXUL STIRILOR TREBUIE CENZURAT si CONTROLAT
    si
    mai apoi pseudo-democratic sa zici DEMGOG ca
    poporul alege democratic si MATUR, in cunostinta de cauza ce i se pune AUTOMAT canditativ la VOT !
    ASA „democratia” e taman FARSA de care ne avertiza PLATON ca politic e !

    PS: Fara rautate 🙁
    nu te prea duce bybylika la multe … esti baiat bun 🙂 insa esti intelectual foarte LIMITAT 🙁
    ai un IQ … nu peste IQ 90 ! 🙁

    SHALOM !

    MAGA e un PARIU(deja castigat) intre 3301-genii = nu intelegi tu ! 😐
    (intreaba clar ce vrei sa sti si-ti voi da dreptul sa ma contrazici NU EMOTIONAL ci … argumentativ ! Am un IQ>145 insa mai mult conteaza talentul PROPHETIC primit cadou-nedorit de la NATURA/DUMENZEU ! )

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.