Şi-şi, de câte ori şi?

Stăm în casă, dar vrem afară. Stăteam pe-afară, dar voiam în casă. E clar că suntem oximoronici, căci natura noastră e şi-şi. Până şi logica ori-ori ni se pare o puşcărie uneori.

Cât de largă e hora lui şi-şi?

Să luăm drept exemplu ceva cunoscut (aparent cunoscut).

Limba noastră veche îi spune văzduh. Limba mai nouă îi spune spaţiu. Newton spunea că spaţiul este un organ de simţ al lui Dumnezeu. Einstein spunea că spaţiul este, pur şi simplu, gravitaţia. Fizica cea mai recentă spune că grăunţele de spaţiu ar fi fundamentele cuantice ale tuturor lucrurilor ce aparţin de materialitate. Biblia numeşte spaţiul apele… Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Iniţiaţii cei mari spun că prima Creaţie au fost aceste ape, spaţiul gol şi netocmit.

Cât de complex pare acest x când devine cunoscut! Îţi dai seama că e doar aparent cunoscut. Dacă am folosi, azi, statul acasă ca să contemplăm în linişte ceea ce ni se pare horror pentru că este horror, am înţelege iute că putem perspectiva pandemia prin multe puncte de vedere. Niciunul nu e mai adevărat ca altul câtă vreme niciun viitor născut din criza şi oportunitatea pandemiei nu e aici, îngheţat sub formă de trecut.

Las’ că şi trecutul e tot mai imprevizibil! O sentinţă judecătorească din SUA a stabilit, de pildă, că Pearl Harbor a fost o catastrofă în chip voluntar neevitată ca să atragă opinia publică în război.

Să spunem că, acum, este atrasă toată opinia occidentală către ceva. OK. Dar aproape fiecare vede altceva în acest ceva. Nu e vorba numai de fake-uri cu intenţie. E mai ales complexitatea însăşi faţă în faţă cu minţile mai mult ori mai puţin învăţate cu ea. În felul său derutant prin transparenţă (tocmai pentru că am fost învăţaţi cu simplificări fake), Trump a comparat pandemia cu atacul de la Pearl Harbor.

Să rămânem aici. Şi să revizităm trecutul. SUA îşi lasă flota din Pacific expusă unui atac despre care ştia şi ora, şi locul. SUA intră în Al Doilea Război Mondial şi iese din acest război din poziţia de hegemon al lumii. Capacitatea SUA de a trece de la o producţie de trei tancuri pe zi la mii de tancuri pe zi s-a dovedit fabuloasă.

După război, imediat după, SUA au permis secretului nuclear să ajungă în URSS. A urmat echilibrul terorii numit Războiul Rece. Acest război a secătuit economic sovietele. Care au făcut implozie. Tot aranjamentul terorii s-a prăbuşit. Strategia SUA a rămas fără inamic. Acum asistăm la preparativele unui echilibru al ororii? În orice caz, vedem cu ochiul liber, neînţelegându-le limpede, mişcări de şah care prefigurează construirea unui inamic. De talia URSS? Unul încă şi mai balşoi: o mare putere militară care este şi o mare putere economică.

Vom rămâne în logica echilibrelor militare ori vom extrage banii din această gaură neagră şi îi vom elibera pentru un tipar de dezvoltare fără militarism? Aceasta e întrebarea căreia viitorul duratei medii are a-i da un răspuns. Restul e fake datorat incapacităţii noastre de a înţelege simplu complexitatea.

Vă scăldaţi în fake-uri cu mare plăcere? Ei bine, o să construiesc fake-ul potrivit căruia gândesc tot în logica SUA-Rusia. Dar eu voi fi în logica SUA-China. O să construiesc fake-ul că duc negocieri comerciale foarte dure cu China. Dar eu voi purta negocieri strategice cu China pentru o nouă ordine globală. Simplu. Voi veţi fi orbiţi de plăcerea de a mesteca fake-uri ca în trecut, când ipocrizia nobleţii voastre morale nu putea accepta că pentru petrol luptăm, nu pentru democraţie.