Simion îi dă termen limită lui Boc

Preşedintele AUR, George Simion, l-a criticat, miercuri pe primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmând că proiectele acestuia sunt „minciuni” şi că acesta ar trebui să demisioneze dacă până în luna august a acestui an nu vor fi finalizate patru staţii de metrou.

„Văd în Cluj unele lucruri care pur şi simplu nu sunt normale. Cluj-Napoca are un buget enorm, dar nu se face nimic notabil cu el. Centura e o minciună, metroul e o poveste, spitalul regional de urgenţă este o fantasmagorie. Este pur şi simplu strigător la cer că acest oraş minunat, cu un buget imens, beneficiază atât de puţin în realitate. Din câte am documentat până acum, mare parte din bugetul din Cluj-Napoca merge către găurile negre de la RADP (Regia Autonomă a Domeniului Public) şi din Compania de transport public”, a declarat George Simion, într-o conferinţă de presă susţinută alături de deputatul AUR Ilie-Alin Coleşa.

Preşedintele AUR a mai spus că îi cere lui Emil Boc să-şi dea demisia din funcţie dacă până în august nu vor fi terminate patru staţii de metrou, aşa cum prevede proiectul.

„Sunt prezent azi aici cu mare drag, sunt din ce în ce mai prezent în Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj şi îmi doresc să iau parte activ cât mai mult la viaţa socială, viaţa politică din judeţului dvoastră, care sper să fie şi judeţul meu în curând”, a mai spus George Simion.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

6 Comentarii

  1. Primar in Cluuuj va fi un aurist pe linia Ghita Fular ! Si rector la UBB va fi un turnator la secucu de la AUR.

  2. De ce-i incruntat tot timpul bajatul acesta, are copil si nu stie cum sa-l culce fara sa auda claxonele AUR ?

  3. Clujul este fieful lui Basescu asa ca bugetul enorm are unde ajunge. Azi urmasii lui Basescu sunt raspandinti in USR care se transfigureaza in Forta Dreptei este in PNL si in PMP care si el se va ascunde in marea alianta de dreapta USR+Forta Dreptei+PMP=Basescu plus vopsitii PNL, deci prin unire vor da o opozitie de aprox. 30% PSD% aprox. 30% si cu putin noroc si Alianta de opt partide AUR tot 30% Asa ca Boc a fost si va fi cel mai iubit dintre clujeni, nu-l puteti misca. Clujenilor le place, iar alegerile sunt intr-un singur tur deci dl Simion n-aveti nici o sansa Boc e beton la Cluj stie ce licurici trebuie servit chiar daca grupul Udrea a dat faliment si unii au ramas cu paguba. Daca ai licurici ai lumina, restul nu conteaza.

  4. cred ca daca pun mana clujenii pe regateanul asta obraznic si colorat,bat la el de ii suna apa in cap,nu scapa nebatut ca la Constanta

  5. „…mare parte din bugetul din Cluj [nu mai folosi Napocaceșkizdăcăidecăcat!] merge către găurile negre de la RADP (Regia Autonomă a Domeniului Public) şi din Compania de transport public”?
    Nu, băi bre, valahule!
    „…mare parte din bugetul din Cluj” merge la echipa de fuțibol de ratați valahi, clona a 5-a zisă pe fals „U”, moștenitoarea jegoasă a echipei creeate la 1946 de komu’ijdii lu’ Stalin, ce N-ARE NICI O LEGĂTURĂ CU Universitatea din Cluj sau cu studenții!
    Stai la tine-acas’, ni-s destui valahii leneși, hoți și mincinoși aciuiți deja la Cluj de pe vremea lu’ Ceașkă a’ tău! Nu mai veni și tu să împuți atmosfera etnică……[RromBurak]

  6. Cand vine vorba de stana Rachitele unde a pascut mocanul cel mic gastele pocaite, ar trebui scris cu respect „satul erou Rachitele” pentru ca l-a livrat pe acest mare politruc ajuns primar general peste toti mocanii din jur ajunsi peste noapte oraseni.Nicaieri nu s-a mai intamplat asa ceva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.