George Simion: ”Tot aşa îi făceau şi lui Trump”

George Simion  şi-a prezentat, marţi, la Vaslui, programul electoral.

Intitulat „Planul Simion pentru România”, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale l-a prezentat alături de membrii şi simpatizanţii din judeţ.

Simion a atras atenția că el nu este invitat la dezbaterile electorale organizate de televiziuni, deşi este cotat cu şanse mari de a intra în turul  doi la prezidenţiale.

George Simion le-a cerut colegilor săi să fie prezenţi printre oameni şi să le spună că România are nevoie de o schimbare.

„Vă rog să le vorbiţi românilor despre faptul că trebuie să facem o schimbare. Aţi văzut cum mint ei cu televiziunile, aţi văzut că ei mint inclusiv că ne invită, dar nu există o astfel de invitaţie.

Eu sunt puternic, au încercat în fel şi chip să mă doboare. Nu mă vor doborî, nu mă vor înfrânge, nu o să îngenunchez în faţa nimănui, decât în faţa lui Dumnezeu.

N-avem televiziunile lor, n-avem banii lor să cumpărăm publicitate, n-avem resursele lor administrative. De asta vă rog să fiţi foarte atenţi în secţiile de vot, pentru că, deşi fără mijloace materiale, avem de partea noastră milioane de români care sunt pregătiţi să facă pasul pentru o nouă eră”, a spus Simion.

Simion a negat că ar avea legături cu Rusia. El a precizat  că  informaţiile sunt lansate de adversarii politici ca să îl  discrediteze

„De dimineaţă până seara tot o întind că sunt pro-rus, că sunt extremist, că-s prietenul lui Putin. Cred c-aţi mai auzit asta la CNN, în America.

Tot aşa îi făceau şi lui Trump, exact, aceleaşi minciuni, trase la indigo. Hai, să vă vedem, veniţi la dezbateri şi arătaţi-mi cum sunt pro-rus. Vreţi să solicitaţi voi SRI-ului să spună dacă sunt pro-rus, dacă m-am văzut cu ruşi, o cer eu, de aici, de la Vaslui, că şi Vasluiul contează, nu doar Bucureştiul, Clujul sau Iaşiul. (…) Aşa caută, undeva în 2012, m-am întâlnit eu cu cineva la Cernăuţi. M-am întâlnit cu mulţi şi la Cernăuţi şi la Chişinău, dar toţi erau români şi fuseseră abandonaţi de statul român, care a continuat, din păcate, politica lui Stalin şi a lui Hitler, de rupere a naţiunii române şi de separare în trei state diferite a poporului român, iar eu în toată viaţa mea nu am făcut altceva decât să fiu loial poporului român, să fiu loial ţării mele şi alor mei. Nu am niciun motiv de ruşine”, a spus George Simion.

El a adăugat că, deşi a luptat pentru reîntregirea Moldovei, nu consideră normal ca cetăţenii din Republica Moldova să ceară paşapoarte româneşti, dar să „înjure” România, aşa cum nu consideră firească finanţarea guvernelor de la Chişinău sau de la Kiev sau prioritizarea intereselor altora în faţa intereselor României.

Simion a mai spus că Vasluiul trebuie să reprezinte o prioritate pentru guvernanţi și că că nicio regiune nu trebuie lăsată în urmă.

Recomanda

3 Comentarii

  1. Ghita Trumpilica loveste din nou!
    Are o singura problema: nu iese mirosul de fum nici cu acqua di gio
    Secrettul agitatiei sale:sa intre Koviltir in turul doi cu Kovrigar,sa castige PSD presedentia dupa dupa epoca de aur Iliescu

  2. Ghita Trumpilica loveste din nou!
    Are o singura problema: nu iese mirosul de fum nici cu acqua di gio
    Secrettul agitatiei sale:sa intre Koviltir in turul doi cu Kovrigar,sa castige PSD presedentia dupa dupa epoca de aur Iliescu
    Redactia ziarului PRAVDA,in slujba adevarului

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.