Simona Halep, eliminată sâmbătă în semifinalele turneului de la Stuttgart, a declarat cu zâmbetul pe buze că este mulțumită de felul în care a jucat, dar că pur și simplu daneza Caroline Wozniacki a fost mai bună.
„Zâmbesc pentru că am făcut un meci bun. Consider că am jucat bine. Însă adversara mea a fost pur şi simplu mai bună. A alergat mult şi s-a luptat până la final, a fost mai puternică. Sunt mulţumită de acest meci. Reţin doar ce este pozitiv din experienţele mele şi privesc înainte”, a declarat Simona Halep la conferința de presă de la finalul meciului, potrivit wtatennis.com.
Românca a fost învinsă în semifinale cu cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2, la capătul unui meci care a durat aproximativ trei ore.
Simona Halep va fi, începând de luni, numărul doi mondial, după ce rusoiaca Maria Şarapova a fost eliminată în turul doi, la Stuttgart.