Simona Halep a câștigat setul întâi și a avut 4-2 în al doilea, dar apoi a avut mult de furcă.
Simona Halep s-a calificat în semifinalele „WTA Melbourne Summer Set 1” după ce a învins-o cu mari emoții și cu nervi pe Viktorija Golubic (43 WTA), scor 6-2, 5-7, 6-4.
Primul set a fost unul în care primele cinci ghemuri au fost break-uri, Halep fiind cea care a făcut diferenţa cu două ghemuri de serviciu, graţie cărora a câştigat cu 6-2, în 26 de minute.
Simona a început foarte bine actul secund, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, dar a fost egalată, 4-4. Românca a reuşit un nou break şi a servit pentru meci la 5-4, dar a pierdut ultimele trei ghemuri şi setul (cu 5-7).
Decisivul a fost foarte echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereuşind să se desprindă. Simona Halep a reuşit un break la 4-4, iar acesta a făcut diferenţa, câştigând cu 6-4, după ce a salvat două mingi de break.
Halep a încheiat cu 4 aşi şi nu mai puţin de 11 duble greşeli, în timp ce elveţianca a comis 7 duble greşeli.
Meciul a durat două ore şi 35 de minute.
„A fost foarte dificil. Nu am crezut cu adevărat că pot câştiga acest meci, dar am luptat până la capăt. Sunt foarte mândră de asta, pentru că în trecut am muncit foarte mult în sensul acesta. Tot creditul pentru ea, pentru contribuţia ei la acest meci frumos. Sunt fericită că am fost un pic mai puternică în final şi am putut să câştig acest meci. Înseamnă mult. Nimic nu a mers astăzi, serviciul meu a fost de rahat, trebuie să spun asta, îmi cer scuze pentru cuvânt, dar chiar aşa a fost. Am luptat mult cu mine însămi azi, a fost dificil să-mi controlez emoţiile, dar ea m-a adus în această situaţie, a pus presiune pe mine şi mi-a fost greu să mă descurc. Dar dacă vrei să câştigi, nu trebuie să renunţi, asta am făcut astăzi şi sunt foarte fericită că am reuşit”, a declarat Halep, la interviul pe teren.
În semifinale o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng (126 WTA), care a trecut de Ana Konjuh (67 WTA), scor 7-6(1), 7-6(6).
Halep este a doua favorită a competiției.
Irina Begu, locul 62 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-2, de americanca Amanda Anisimova, locul 78 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 2.
Distribuie articolul pe:
7 comentarii
Breaking News :
Halep NU ESTE în Australia !
S-a deplasat doar papusa gonflabila petru exercitii la antipozi :-).
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Breaking News :
Halep NU ESTE în Australia !
S-a deplasat doar papusa gonflabila petru exercitii la antipozi :-).