(VIDEO) Simona Halep s-a întors în Top 10!

Simona Halep s-a calificat sâmbătă seara în finala competiției „WTA 1000” de la Toronto, după ce a învins-o, la mare luptă, pe americanca Jessica Pegula, 7 WTA, scor 2-6, 6-3, 6-4. Grație calificării în finală, Simona a urcat pe locul 9 mondial, în clasamentul live.

Pegula a câștigat primul set, pe care l-a dominat cu lovituri puternice și precise (6-2). De partea cealaltă, Simona a avut din nou probleme la serviciu, probleme care au persistat pe parcursul meciului (a comis 10 duble greșeli).

În setul doi, Halep a făcut prima break, dar și-a pierdut apoi, imediat, serviciul. Simona și-a trecut însă în cont un alt break (pentru 3-1) și a reușit să trimită partida în decisiv (6- 3).

Setul 3: Românca a început cu break, dar nu a putut menține avantajul. După un game dificil pe propriul serviciu, jucătoarea româncă a reușit însă să-și treacă în cont două break-uri și s-a distanțat la 5-2. A servit la acest scor pentru meci, dar a ratat, încheind partida la a doua încercare (6-4).

A fost prima întâlnire între cele două jucătoare.

Pentru a se califica în semifinale, Halep le-a eliminat pe Donna Vekic, Shuai Zhang, Jil Teichamnn și Cori Gauff fără să piardă niciun set.

În ultimul act, Simona se va duela cu Beatriz Haddad Maia (Brazilia, numărul 24 mondial) care a trecut în cealaltă semifinală de Karolina Pliskova, 6-4, 7-6(7).

Halep și Haddad Maia s-au mai întâlnit de trei ori, iar românca s-a impus în primele două dăți.

2022, WTA Birmingham: 6-3, 2-6, 6-4 pentru Hadad Maia

2022, Australian Open: 6-2, 6-0 pentru Halep

2017, Wimbledon: 7-5, 6-3 pentru Halep

Finala de la Toronto se va disputa duminică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

14 Comentarii

  1. Halep nu mai joaca nimic de cand și-a băgat 3 doze. În aceasta situație sunt mulți sportivi din tenis, și nu numai

  2. Meci greu! Cu Pliskova era mai simplu. Simona ainceput bine setul secund : 2-0. Acum este 2-1.

  3. @Maimuța Variolei: pare ca deja esti un variola, maimuta capusata de holera. Unde ti-ai catat si vazut ca simona si-a bagat 3 doze si nu mai joaca? Ce te intereseaza pe dumitale ce face femeia cu viata ei? Mai rau ca un boschetar barfitor demonstrezi ca esti si gandesti! Revizuieste-ti gandirea si atitudinea, barfitorule!

  4. Ca sa fim sinceri, trebuie sa recunoastem ca de ambele parti sau facut multe greseli nepermise.Parerea mea este ca a fost un meci modest .

  5. Și-a mai tras machedoanca câteva jdemii de coco. Își mai deschide o cârciumă în Constanța, ca orice intelectual.

  6. Vedem cu ochiul liber performanta copiilor ajutati si sustinuti doar de parinti, statul roman este departe de a sustine performanta, poate ca ei stiu doar de plafonare spre scadere, NU pentru crestere dar se agata de orice copil/cetatean care are performante! Meritul e doar al parintilor si al propriilor performeri-copii lor care inca din copilarie au muncit scrasnind din dinti! FELICITARI tuturor celor care rezista presiunilor mizerabile ale celor din jur pentru a-si demonstra puterea, increderea in propriile forte fara a cadea in genunchi in fata scursurilor politice din entitatile tarii numita Romania!

  7. Bai Maimuta, trteci la pupat urngutanul pe buze!! Lasa tampeniile!

  8. Chiar nu mai credeam dupa primul set, pierdut lamentabil, ca Simona va castiga partida! Dar un meci se cistiga pe reusite proprii dar si pe greselile adversarei! Sa nu uitam, Simona a avut 10 duble greseli, ceve in neregula! In finala o va intilni pe Brazilianca Haddad, o nuca tare, foarte inalta, cu lovituri puternice! Sa aiba bafta! La Cincinatti joaca luni cu Muchova, o cehoaica foarte tare! PS, Begu a pierdut in calificari, cu alta cehoaica Martincova! Pacat!

  9. Hopa tropa in balta cu excremente! Vastiga ba si tu, daca poti!!

  10. Ar fi o surpriza placuta sa o revedem printre primele 10……[Rumburak]

  11. O știre din categoria “Simona a făcut Marele Șlam”…

  12. Cum va mai rabda Pamantul oameni fara caracter. Nu stiti decat sa aruncati vorbe de ocara fata de o persoana care nu v-a facut nici un rau, ba din contra este un investitor si un ambasador, cand putea sa traiasca in Monte Carlo ca multi altii, sa-si schimbe cetatenia pt a avea sponsorizare si acces la terenuri de antrenament performante. Ma intreb daca s-ar intampla reactia inversa si vecinii, colegii ar incepe sa va huleasca asa cum faceti voi cu Simona, n-ar fi cea mai buna rasplata?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.