Simona Halep:”Nu am mai avut benzină…”

Simona Halep a declarat, sâmbătă, că se simte foarte obosită după finala de la Doha, subliniind că i s-au blocat muşchii de la spate în meciul cu Elise Mertens…

De (R.C.)
Simona Halep:”Nu am mai avut benzină…”

Simona Halep a declarat, sâmbătă, că se simte foarte obosită după finala de la Doha, subliniind că i s-au blocat muşchii de la spate în meciul cu Elise Mertens…

Simona Halep a declarat, sâmbătă, că se simte foarte obosită după finala de la Doha, subliniind că i s-au blocat muşchii de la spate în meciul cu Elise Mertens.

„Mă simt tare obosită, am simţit deja din setul doi, mi se blocau muşchii de la spate, băşica, mi-a dat şi puţin sânge. Ea a fost mai bună şi a meritat să câştige. Aşa a fost să fie,nu dramatizez, este o finală, un moment frumos. La Dubai mă duc şi joc, nu am nicio accidentare, sunt doar obosită, am două zile şi o să-mi revin. Nu pot să mă gândesc la time-out-ul medical al Elisei Mertens, pot spune doar că eu am fost obosită, nu am mai avut benzină”, a declarat Halep la Digisport.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-3, de belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA, în finala turneului de categorie Premier de la Doha.

Ea va participa săptămâna viitoare la turneul de la Dubai.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. „Băşica” ?!? Dupa „călcîiul lui Ahile”, iata ca Haleapa inventeaza din nou anatomia umana ! Cica i-a dat si „putin sînge” … ma rog, asta o tine de „problemele” lunare … da’ cind ne mai spune si ca nu mai avea „benzina”, ma intreb serios daca nu avem de-a face cu varianta feminina a creaturii doctorului Frankenstein, alcatuita din tot soiul de amputări ! (Hai, Măriuto, te astept „pe turnantă”, cu părul vîlvoi, ochii injectati cu singe si bîtacu’ in mînă !)

    1. @Băşica porcului, zisa si păpădie

      care Mariuta ca suntem doua! eu raspund in numele meu, nu si a *sosiei* mele, de altfel, nu are ea calitatile mele intelectuale sa o poata face!

      inteleg deci din postarea dumitale, ca nu recunosti ca atunci cand cineva spune *nu am mai avut benzina* spune * nu am mai avut resurse fizice, psihice, volitionale*?

      sa inteleg ca nu te duce capul? ca in prostia dumitale, daca nu te duce capul, acel lucru nu poate sa existe, exact ca acel rege francez care nega posibilitatea existentei unei girafe iar cand a vazut-o a spus *ca asa ceva nu poate sa existe!*?

      din pacate, desi exista operatii de inima, de rinichi, de ficat, operatii de schimbat capul * nu poate sa existe* deocamdata!

      ai rabdare, poate totusi aceasta minunata sansa se va ivi si atunci nu vei ramane doar cu speranta riscanta data de reincarnare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.