Sindicaliştii din Sănătate ameninţă cu greva

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis, luni, ca sindicalişitii din sănătate să organizeze pichete în Bucureşti, precum şi un miting cu 20.000 de persoane pe 25 aprilie. De asemenea, sindicaliştii au în vedere o grevă generală după data de 25 aprilie.

„Toată lumea vrea ca din momentul acesta să facem conflict, să ieșim în stradă. Dar trebuie să ne aliniem totuși la ce spune legea și am decis ca începând cu datele de 20 și 22 martie să începem cu pichetări la Ministerul Sănătății, care are legătură cu regulamentul de sporuri, Ministerul de Finanțe și Ministerul Muncii, de unde a plecat Legea 153 și cu modificările pe care nu le-au făcut și sunt imperioase”, a declarat, luni, Leonard Bărăscu, președintele Sanitas.

Potrivit lui Bărăscu, sindicaliștii intenționează să picheteze aceleași ministere și pe datele de 27 și 29 martie, iar în aprilie se va organiza un miting de amploare.

„În data de 25 aprilie vom face un miting de amploare, la care vom încerca să aducem 20.000 de persoane și să-i convingem că ceea ce ne dorim noi așa trebuie făcut, adică ne dorim ce ni s-a spus. Ar fi bine să asculte guvernanții, pentru că ei au propus această lege”, a mai declarat Bărăscu.

Ulterior mitingului din data de 25 aprilie, ar putea fi declanșată greva generală, dacă nu se vor rezolva revendicările sindicaliștilor și se strâng semnături pentru declanșarea grevei, potrivit reprezentanților Sanitas.

„Nemulțumirile noastre sunt legate de acel prag de 30%, care este groaznic și nu ajută cu nimic faptul că țin în continuare de el. Niciodată nu vom accepta anexa 10, care prespune aceleași sporuri pentru angajații care nu lucrează în condiții periculoase, dar și pentru angajații care lucrează în leprozerii, secții de TBC, din sălile de operații sau ATI”, a mai declarat Bărăscu.

Potrivit acestuia, marți va avea loc încă o întâlnire cu ministrul Sănătății în ceea ce privește nemulțimirile legate de regulamentul de sporuri din sănătate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Cum dracu cand maresti salarii tot sa iese lumea in strada. Pe vremea lui BOC taiau, inchideau, da nici ca iesea vreunul in strada. E ceva putred aici, dar nici oamenii nu sunt toti cu tiglele pe casa. In urma cu ceva luni auzisem un sofer de ambulanta ca luase un salariu net de 5500 de lei si nu stia daca e salariul lui. Nu ii venea sa creada. De atunci au mai fost mariri si acum au trecut si pe grila din 2022. Pe BUNE!!! Am inteles ca si ei vor sa iasa in strada. E o nebunie totala. Eu zic sa le dea salariile publice si apoi sa vezi ce cruci si dumnezei vor lua de la cei care cu greu produc un ban cinstit. Cu spor fara spor, medicii au salariile decente la aceasta data. E pur si simplu nesimtire. Eu le-as da inapoi lefurile si sa stea si ei la rand cum stau toti ceilalti bugetari pana in 2022. Sunt niste nesimtiti. Si as vrea sa vad ca mergi in spital si nu ti se mai bate apropoul si nu ti se mai accepta o atentie, ca doar au salarii decente.

    • Pt.oare. Pai daca a poruncit sotul doamnei Carmen, proteste, greve, liderii-securistii sindicalizati se conformeaza chiar daca au salariile marite si baga textele deja cosacrate: ”psd ciuma rosie”, ”dna sa vina sa va ia” si perla strigarilor: ”cine nu sare nu vrea schimbare”, sa vina tehnocratii cu insul ”supercapabil”, ”marele” Dacian Julien Ciolos, febletea celui poreclit ”Palton Voda”care in fapt sunt gargaragii, marionetele, celor ce se amesteca abundent si copios in trebile noastre interne de 29 de ani adica:RUSII, AMERICANII, EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII, dovada la lucrarea asta este ruina: economica, politica, sociala in care baltim azi ! Sanatate maxima !

    • Personalul medical a fost,este si va fi de o totala nesimtire,Comportamentul din spitale,ma refer la cele mari din Bucuresti,e sub orice critica ,lacomi paha la Dumnezeu si total indiferenti faa de bolnavi/Poti sa-i umfli de bani si tot cu mana intinsa stau’Trebuie sa’cari medicametele de acasa,la fel mancarea si tot bombane.Se agita putin cand sunt dati la TV sa vada lumea ce grozavi suntNicio farama de umanitate ,Si mai vor.Un sut in dos le=ar aduce aminte cine sunt si ce trebuie sa faca,Sa nu credeti ca n-au si clinica proprie ,unde platesti de te rupi si iesi de 100 de ori mai bolnavStatul ar trebuisa-i controleze zilnic si sa-i amendeze bine de tot.O sa=i omoare lacomia

    • Fiindca asa e la romani, adicatelea sa moara capra vecinului. Dupa ce le-au marit lefurile pana la Dumnezeu acum s-au gasit sa-si dea la gioale fiindca era mai bine inainte. Foarte bine le-a facut Boc de le-a luat 25% de i-a invatat minte. Huuo ipocritilor si spagarilor, nu va mai ajunge cu vile la munte si la mare!

  2. Perfect adevarat.Sunt niste nesimtiti,desi au cele mai mari salarii tot cer ciubuc cu nerusinare.Am fost in spitalul municipal cu operatie la inima,mancarea era absolut oribila ,dar cel mai rau a fost intr-o noapte cand unei paciente i s.a facut rau si am apelat la medicamentele noastre aduse de acasa ,repet,de acasa ,ca s=o tinem in viata pana a doua zi.Sunt cu adevarat cei mai nesimtiti slujbasi ai statului.

  3. Minciuna populistă despre salariile medicilor!
    Deja ne-am obișnuit că pe hârtie cresc toate pensiile și salariile din România, atât de mult încât până și nemții au început să ne invidieze.
    Economia bubuie, de fapt a bubuit direct în prețurile la alimente și carburanți, care au explodat în portofelele românilor.
    De la televizor, politicienii ne tot anunță de vreun an de zile că trebuie să începem să-i “urâm” pe profesori și mai ales pe medici, care vor câștiga ca-n Occident.
    Și câștigurile „triplate” la Medici promise de Olguta sunt la fel de reale ca autostrăzile suspendate din București, construite de Sorin Oprescu ca să fluidizeze traficul.

    Acest exercițiu de PR realizat de miniștrii PSD care au repetat în nenumărate rânduri că medicilor li se vor tripla salariile nu a făcut altceva decât să genereze haos, ură, invidie… mult gri, așa cum ne-am obișnuit.
    Ciudat că Guvernul NU spune nimic despre salariile de 10 ori mai mari ale Politicienilor, nimic despre Pensiile lor Speciale URIASE și nici despre pensiile de 1.000 si ceva de Lei ale medicilor.
    Dacă nu le cunosc, recomandam sa caute pe net, Pensia MEDIE unui Medic(Fara Functie de conducere!) era undeva la 1200-1300 Lei.
    Postasul care aduce Pensia sotului meu, mi-a spus uimit cum o Doctorita pediatru, pensionara de anul trecut, foarte cautata si cunoscuta in oras, avea o pensie amarata de 1364 Lei inainte de eliminarea Contributiilor!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.