Singurul cosmonaut român, la aniversare

Pe 27 septembrie, sărbătorim nașterea a doi mari români, fiecare în domeniul său de activitate. Unul dintre ei este Dumitru Prunariu, iar al doilea, Simona Halep.

Dumitru Prunariu s-a născut  pe 27 septembrie 1952 la Brașov.

A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic.

„De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii și simțeam că plutesc peste munți, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălțimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieții, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăși planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poți aprecia direct, la adevărata ei valoare și măreție, are și o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni și de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor și activităților terestre. Cu toate că nu ești singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simți dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut și dezvoltat”, spunea el.

Reîntors în România după zborul cosmic, în anul 1981, Dumitru Prunariu a primit titlul de onoare suprem de „Erou al R.S.România”. De asemenea, guvernul Uniunii Sovietice i-a decernat titlul de “Erou al URSS” și „Steaua de Aur”, pentru săvârșirea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetățean român.

În anul 1984 a fost decorat cu Medalia de aur “Hermann Oberth” a Societății germane de rachete “Hermann Oberth – Wernher von Braun”. În anul 1985 a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE) din care fac parte în momentul de față peste 270 de astronauți și cosmonauți din 30 de țări.

Ca o recunoaștere a activității sale de pionierat în domeniul cosmonauticii românești, președintele României i-a conferit, la 1 decembrie 2000, Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer.

Prunariu mai este decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (2010) și Emblema “Onoarea Armatei Române” acordată de ministrul apărării (2011).

A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA). În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă.

Citește articolul integral pe R3Media.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Ciolacu fii destept si infinteaza trupele spatiale romane. In echipa baga pe Prunaru, piloti de supersonice si multi ingineri de aviatie si constructii de avioane si masini de prelucrare piese.
    Trupa asta sa inceapa sa fabrice de la costume de cosmonaut , aparatura pentru aeronave si rachete spatiale.
    Prunaru a vazut …e singurul care a vazut si folosit tehnica apatiala.
    Dar nimeni nu va face NIMIC. Pentru ca Romania e condusa de interlopi prosti si corupti slugi la evvreii satanisti. Pa….Pierdem viitorul care va fi epoca calatoriilor in Galaxie.

  2. acest om era sa ramina fara pensie la un moment dat asta dupa 1990 cind cele de la casa de pensii nu i-au calculat bine pensia la anii din vechime pentru lipseau anii care a fost si s-a antrenat si apoi a zburat in cosmos, ani petrecuti in URSS . Habar nu aveau cine este Prunariu . Ca sa vezi hal de cultura. Te umfla risul . Bine ca alea de acolo stiau de ultima marca de vopsea de par dar nu stiau cine este Prunariu si l-au tratat ce pe Gica de la scularie. Asta-i romania Daca le intrebai pe alea cine este botezatu cred ca toate stiau dar de Prunariu nu auzise niciuna

  3. Ședință foto într-un avion în picaj. Sau alt fel de (d)efect tehnic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.