Sirenele vor suna în 10 județe

În cea de-a patra zi de testare și verificare a unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă, exercițiul de alarmare PROCIV 2017, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va avea loc vineri în 10 județe.

Astfel, IGSU va desfășura, începând cu ora 10,00, exerciții de alarmare în județele Arad, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Teleorman, Timiș și Vâlcea. În timpul exercițiilor, cetățeni vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare.

IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „Exercițiu”.

Cel mai des populația este alarmată prin intermediul sirenelor electrice și electronice în timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, în cazul ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

La nivel național există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat din dispecerate.

Despre (R.C.) Articolele 2686
Author