Siria a efectuat un nou transport de arme chimice, în vederea neutralizării în străinătate

Siria a efectuat al treilea transport de arme chimice, în virtutea acordului pentru neutralizarea arsenalului neconvenţional, anunţă misiunea comună a Naţiunilor Unite şi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), conform Mediafax. „Un al treilea transport de arme chimice a avut loc luni din Siria. Încărcătura a fost urcată la bordul unei nave norvegiene”, precizează […]

De cotidianul.ro - Autor

Siria a efectuat al treilea transport de arme chimice, în virtutea acordului pentru neutralizarea arsenalului neconvenţional, anunţă misiunea comună a Naţiunilor Unite şi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), conform Mediafax.

„Un al treilea transport de arme chimice a avut loc luni din Siria. Încărcătura a fost urcată la bordul unei nave norvegiene”, precizează misiunea internaţională.

Nava-cargo a fost escortată de ambarcaţiuni militare chineze, daneze, norvegiene şi ruse.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.