Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi liderul mişcării Hezbollah, Hassan Nasrallah, ameninţă că vor redeschide un nou „front de rezistenţă” împotriva Israelului, în zona Înălţimilor Golan, ca reacţie la raidurile aeriene israeliene şi pe fondul situaţiei conflictuale din Siria.
Bashar al-Assad şi tatăl său, Hafez al-Assad, au păstrat armistiţiul patru decenii în zona Podişului Golan, aflat sub controlul Israelului, în pofida stării de război dintre cele două ţări.
Dar, după raidurile aeriene efectuate de Israel în Siria săptămâna trecută, Bashar al-Assad a ameninţat, potrivit presei libaneze şi israeliene, citate de Mediafax, că va transforma Înălţimile Golan într-un „front de rezistenţă”, sugerând că a ordonat grupărilor subordonate să lanseze atacuri împotriva statului evreu.