SISTEMUL a eșuat

Klaus Iohannis este un produs al sistemului în deplina lui reprezentare legală. Eșecurile, dovedite de fiecare ciclu electoral, nu au fost niciodată asumate sau puse în sarcina cuiva, dovadă fiind că vinovații au împărțit și împart nestingherit puterea politică.

Apogeul acestei situații este reprezentat de actualul Guvern indiferent de unele divergențe minore care au lăsat deoparte pe unii combatanți.

Sistemul actual este rezultanta cronicizării lipsei democrației în manifestarea ei constituțională și legislativă care a permis blocarea oricărei reforme interne în instituții, începând cu partidele politice, Parlamentul și Justiția.

Sistemul este statul român până la un punct. Sacralitatea statului român nu poate fi atinsă de cineva cu cetățenie, oricine ar fi acea persoană, fără a suporta consecințe, fapt prevăzut prin Lege.

Demnitarii care confundă perspectivele și încalcă principiile asumării pozițiilor pe care le ocupă ar trebui să aibă minima disponibilitate de a demisionau.

Klaus Iohannis a eșuat în funcția pe care o deține și orice opoziție chiar de natură electorală nu îi mai este moral opozabilă.

Amploarea derapajului în care se înscrie sistemul actual este în defavoarea statului român ca o supremă formă de amenințare la siguranța socială și economică a românilor.

Folosind expresia „stat eșuat” președintele Klaus Iohannis a dovedit că este inapt pentru a pune în discuție publică orice aspect privind reforma.

Eșuarea statului român este folosită de primul demnitar al țării spre a eluda faptele cumulate dar și acelea prezente sub mandatele sale.

Statul român aparține tuturor românilor iar eșecul aparține numai celor care s-au aflat în poziția de administratori cu atribuții ai treburilor publice, cu precădere printre legiuitori.

Klaus Iohannis prin punerea în sarcina statului însuși a eșuării invocă înspăimântător dizolvarea implicită a statului român.

După o asemena afirmație asupra eșuării statului Klaus Iohannis era obligat să-și depună mandatul, cu atât mai mult cu cât nu a venit cu o agendă, chiar facultativă, spre recuperarea dintr-un asemenea dezastru.

Sistemul continuă acoperit fiind de manevrele lui Klaus Iohannis punând în sarcina statului român cheltuieli specifice unei dictaturi.

În prezent, România reprezentată de Klaus Iohannis și oamenii săi, împrumută miliarde pentru a plăti la termen pensii speciale și a întreține un sistem expandat cât 3 state totalitare la un loc.

Toată această mizerie reprezintă sistemul. Statul român, adică românii, este o victimă care va trebui să găsească puterea să facă democrația cu adevărat funcțională.

Numai un sistem care acționează neconstituțional poate captura statul așa cum se întâmplă la noi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Ioan Vieru 1345 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Dl Vieru a inceput de catva timp sa se exprime precum scriitorii „romanelor cu cifru” din…”totalitarism”!!! Cat de naiv poti sa fii incat sa cazi in plasa falsificatorilor istoriei care AU STERS DIN DICTIONARE DICTATURA COMUNISTA
    pentru a introduce conceptul difuz de „totalitarism”? Sau sa vorbesti si mai cetzos despre „sistem”, cand orice om
    cu o minima instructie vede de 32 de ani ca ACTIVISTII/SECURISTII CONDUC MAI DEPARTE Romania alternan la putere si la
    UGERUL cu sutele de miliarde intr-un teatru monstruos al „democratiei”!!! De ce sau de cine va e frica, DOMNILOR, ca sa VORBITI PE SLEAU? E adevarat, e greu sa supravietuiesti uman si profesional in regimul Securitatii staliniste si aici unde azi cenzura a intrecut limitele normalului in…”totalitarism”, publicand la 11:04 un COMENTARIU SEMNAT „Charlie”, dar care e o prelucrare abjecta a unui comentariu vechi, exact la 11:04 cand am postat un comentariu autentic care nu a fost publicaz!? E clara conlucrarea cenzurii cu antisemitii, pt ca la articolul Dlui Nistorescu
    despre Simion si AUR e vorba de antisemiti…

  2. Când Iohannis a spus că România este un stat eșuat, a sunat ca o mare victorie personală, o laudă plină de satisfacție pentru împlinirea unui deziderat pus la punct ”afară” și dus la îndeplinire de EL, urmașul unei organizații naziste, în numele unei răzbunări atavice, personale, de arian pârât, împotriva României.

    Iohannis a fost esențial în eșuarea statului român, în destructurarea și demonizarea pas cu pas a instituțiilor esențiale pentru existența și independența oricărei entități statale.

    Comoditate, inconștiență, neputință, sau premeditare?
    Iohannis a dorit supunerea și pauparizarea forțată a populației apelând la mijloace la limita legalității, nefăcând nimic din ce a pretins că vrea și poate.

    A întors armele împotriva Țării încă din prima zi.
    Amintiți-vă poza de unul singur sub Arcul de Triumf la 1 Decembrie 2020, parcă simbolizând victoria lui de unul singur, împotriva urmașilor celor ce i-au înfrânt neamul de cotropitori purtători de spielozeni imperiali, la Mărăști, Mărășești și Oituz.
    Își aduce cineva aminte ca Iohannis să fi depus vreodată, o coroană de flori la Mausoleul Mărășești, clădit în memoria ostașilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial?

    Aparent, suntem un popor capturat, dar Iohannis nu ne cunoaște puterea de regenerare ca neam, căci românii nu si-au dorit un șef de aprozar, looser-președinte peste țară.

    Împrumturile nesimțite făcute de guvernele Iohannis, posibil să facă parte din planul destructurării României, o țintă fezabilă în condițiile în care suntem aproape de miezul unor conflicte armate, cu un popor vulnerabilizat de sărăcie, boli, trădat de conducători.

    Peste ani, președenția lui Iohannis va fi asimilată unui HORORCAUSTUL al României, materie școlară studiată pentru a nu uita și repeta Trecutul.

  3. A esuat frunza din vii
    Şi rândunelele-au plecat,
    Pustii sunt lanuri şi câmpii
    Pustii sunt horele din sat.

    Când Viorica va-nflori
    Din BNR ea va sosi,
    Atunci va creşte iar, în bolţi,
    Frunza butucilor din vii.

    Iar când cu flori şi fân cosit
    Vom bate câmpii cu dodii,
    În aur lanurile-or fi
    Şi hora-n sat ne-o-nveseli.

  4. Pot ierta ,dar nu pot uita ! nu stiu cine a spus-o ,dar vazind cite s-au intimplat in7 ani de FICUS PRIME , Kalaus Werner Joiannis Falsificatoris ma mir ca mai putem rabda . Dar ce sa te astepti -cind oameni cultivati nu no name ca mine spuneau mai ales cind se adunau semnaturi : Veorica si Kalaus , cum ca asta merita votat ca a facut 3 ani faculta la UBB la cluj . Acum nu am nimic cu UBB ,dar la petrol si gaze concurenta si materiile erau mai grele ca la materia de porfesor de fizica( parerea mea ). Acum i-as intreba pe cei care l-au sustinut atunci pe Ficus ( nu am sustinut nici unul din cei doi ) mai ales ca intelectuali fiind cum vad lucrurile acuma ? Macar Veorica ,toata stima pentru ea ( regrete tirzii ) neputind procrea a infiat un copil caruia i-a fost mama si i-a oferit un camin . Multumesc omenie ! . Dar Kalaus ce-a facut ? Desi puteau procrea , au vindut copiii altora , s-a declarat urmasul unui curent nazist -Volksgruppe in Romanien prin mentionarea ca FDGR este urmasul GEG . Retrospectiv privind se pare ca am avut dreptate . As da orice sa ma intilnesc cu domnii intelectuali cu care am avut discutii contradictorii in Brasov in zona pietei Dacia . Nu vreau sa-si faca mea culpa ,dar macar sa le vad dezamagirea . Acum toti se dau de ceasul mortii cu ce n-a facut „il prezidente „, dar cind ii inchinau osanale mai ceva ca lui ceasca nu ar trebui sa le stea ceva-n git ? Si mai ales acum in ultimii 2 ani cind au primit bani de la gowern sa -i „slaveasca ” ?Pina si limacsii iau pozitie verticala cind urca pe cotorul salatei sau verzei ,astia numai cind vad potopul . A si cum era cu zicerea lui Joseph Goebbles ? „Ciuma rosie ! „? A ajuns brelocul lui Joiannis Falsificatoris de aia nu scapam de el si de EI !

  5. Auzi maica, pe Valea Oltului sunt ghetari? Astept o ” splendida catastrofa „. Poate se-neaca unchiu` Tache…

  6. Sistemul rezista bine-merci! Junta militaro-sekurista sustinuta de bancile internationale, de guvernele unor state interesate de devalizarea resurselor Romaniei, se transforma si se adapteaza an dupa an. Esecul este mai degraba al romanilor pasivi si non-reactivi care sunt umiliti si batjocoriti zi de zi de asa-numitele „autorități” conduse de unul ca Johann, ca Ciuka, ca Helwig, Ciolaku, ca Raed Arafat! Romania va iesi de sub blestemul esecului, de sub pedeapsa îmbotnițarii daca si cand vor fi pe strazi milioane de oameni care vor boicota pe toti acesti manipulatori grobieni acoperiti si protejati de militii mercenare platite din imprumuturi.

  7. cine știe câte cetățenii are acest gunoi eșuat la Cotroceni, ca să spun pentru cine „lucrează”

  8. Sistemul mafiot implementat in dec.89 cu nashirea Secu de alogenii=agenturile din est & vest, nu a eshuat. El conduce nonshalant shi acum, neavind nevoie de numerosii informatori, organe represiune, pentru ca se folosesc eficient ca manushi Justitia de sorginte a anilor 50, mass media cumparata, etc. cu banii de la Guvern=Buget. S-au schimbat carnetele PCR cu insemnele masonice, majoritate conduse din tzara sfinta, MSKVA, etc…, dar nu de Tara noastra. Averea lor de furat conform Vechiului Testament, este pusa la doseala in tari straine, precum ale noastre 27 tone de aur in UK. Regele nostru a fost fugarit de la inceput de Ilici Olympiotul, ca sa nu mai fie nimeni care sa reprezinte poporul, ci numai curat democratic original, doar de alogenii noshtri, multi avind in plus, chair 2-3, shi chiar mai multe pashapoarte de ushchiala din tzara. Aia care au venit de unde a intzercat Mutu iapa, se vaita ca au fost vindutzi de Cheaska si Rabin, dar cei ramashi nici vorba de ushkiala, mai mult reiau jobul dat de Pomponel Lenin ka kibutzul fost PCR. Deci Fanariotii sunt bine reprezentatzi mai als de Faraonul nostru shi lacustele lui venite cu corturile lor ca sa fericeasca doar poporul cu TV-reul.
    O zi buna.
    Con

  9. „Sistemul a esuat „, dar costurile le plateste populatia . E ca-n bancul cu sfaturile rabinului si gastele evreului: „Pacat ca nu mai ai gaste , eu sfaturi mai aveam „

  10. Sistemul capitalist mioritic instaurat dupa lovitura de stat din Dec 1989 a esuat.
    Aceasta perioda de 33 de ani echivalenta cu perioada ,,comunista” tot de 33 de ani, a adus numai nedreptati, inegalitati sociale, a creat paturi sociale favorizate, a distrus economia si toate sferele sociale, a vandut pamantul strabun si bogatiile solului si subsolului, a marit somajul la niste cote inimaginabile, a despopulat tara. Comparati cu ceea ce s-a realizat in cei 33 de ani de ,,comunism” si veti ajunge la concluzia ca actualul sistem este ZERO total.
    Mai grav este ca ne-a distrus moral, hotia si promiscuitatea devenind virtuti. Poporul a ajuns batjocora si vaca de muls a mafiotilor din politica, justitie(j) si companii straine sau autohtone.
    Este o societate care nu poate supravietui din cauza nemultumirilor crescande tot mai mari.

  11. Ma intreb ce naiba i s-a spus bivolului ca rade cu toata gura. Asta nu pricepe nimic si n-are simtul umorului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.