Sistemul automat de procesare a bagajelor este complet funcţional pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), neregularităţile apărute în sistem fiind remediate, a anunţat, sâmbătă, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Potrivit sursei citate, sistemul funcţionează la capacitate maximă, începând cu ora 11.00, iar cursele programate pentru decolare operează conform programului de zbor.
Unele curse aeriene au înregistrat sâmbătă dimineaţa întârzieri la decolare din cauza unor căderi repetate de tensiune în reţeaua de electricitate, acest lucru generând neregularităţi în sistemul automat de procesare a bagajelor.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.