Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că joi începe implementarea Sistemului Garanţie-Returnare şi se declară convins că acest program va transforma România „din ţara depozitării în ţara reciclării”.
Ministrul a precizat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, că nouă din zece români au auzit de acest program.
„Începând de mâine, ambalajele cu logo aferent Sistemului Garanţie-Returnare vor fi purtătoare de garanţie. Cu alte cuvinte, ori de câte ori vom cumpăra o apă minerală sau plată, o băutură răcoritoare, o bere sau o sticlă cu vin – şi vom avea 7 miliarde de astfel de recipiente puse pe piaţă în fiecare an sau mai multe – cetăţenii vor plăti o garanţie de 50 de bani, pe care o vor recupera de îndată ce vor înapoia ambalajul gol, evident, fie la acelaşi magazin, fie la orice alt magazin din România, pentru că toate magazinele care pun pe piaţă astfel de băuturi vor fi totodată şi puncte de colectare”, a spus ministrul Mediului.
El a subliniat că sistemul din România va fi al doilea cel mai mare sistem de garanţie-returnare din Europa, după cel al Germaniei. Totodată, va fi „cel mai modern”, deoarece autorităţile române au preluat „toate exemplele de bună practică” din legislaţia celor 13 state membre care au deja un astfel de program.
„Am învăţat din toate greşelile, din toate lucrurile care au funcţionat mai puţin, ţinând cont, totodată, de particularităţile statului român, de faptul că în România încă există un volum mare de băuturi care se comercializează în mediul rural, de faptul că din punct de vedere geografic, România prezintă anumite particularităţi. Însă din discuţiile pe care le-am avut cu producătorii, din discuţiile pe care le-am avut cu comercianţii, cu marile lanţuri de magazine şi cu mici comercianţi pe care i-am vizitat personal, m-am asigurat că lucrurile funcţionează, m-am asigurat că toată lumea ştie ce are de făcut, la fel cum sunt convins că românii aşteaptă cu nerăbdare acest program, pentru că el va transforma România din ţara depozitării în ţara reciclării”, a precizat Fechet.
Înainte de ’89 sticlele şi borcanele care nu erau ciobite aveau valoare de reciclare stabilită la nivel naţional – fără să mai fie nevoie de vreun marcaj special. Iar pentru cele ciobite era un preţ unic – 10 bani, numai că nu se găseau centre de colectare pentru astea, că era nevoie de lăzi/cutii speciale. Sticla de şampanie era 3 lei, borcanul de 800 era 1 leu, iar borcănelul de iaurt era 30 de bani.
S-ar putea desumfla în câteva luni, când majoritatea o să vadă că este mai scump să mai faci un drum (sau poate mai multe) la magazin. Şi nici nu iei banii înapoi – iei un cupon/vaucer/talon sau altă denumire pentru prostit proştii !!!
Acum, această „metodă” de reciclare modernă nu este decât o variantă foarte şmecheră de a ne fura în plus. E nemţească, la fel ca Dulapu’, dar oare e pentru noi ? Eu nu prea cred.
Dacă tot ne aducem aminte de acele vremuri, pentru comparaţie:
– 1 kilowatt era 20 de bani,
– în cea mai friguroasă lună de iarnă se consumau 300 mc de gaze pentru 2 sobe, apă caldă menajeră şi aragaz (nu ca acum când apa pentru o cafea fierbe în 4-5 minute)
– o îngheţată Doina din lapte, smântână şi trasă în ciocolată 1,75 lei,
– o franzelă de 300 g 3,60 lei,
– o pereche de pantofi buni, de piele 120 lei,
– un salariu de maistru în uzină ~3500 lei,
– un autoturism Dacia 1300 70.000 lei (~20 de salarii de maistru)
– un dolar 12 lei
– un tuns „simplu” la frizer 3 lei, iar unul „modern” 5 lei
– un bilet de autobuz 20 de bani
– un litru de vin 6-10 lei
– 1 metru de voal de lână (fabrica Dorobanţul – Ploieşti) 30 lei
– 20 de antinevralgice 2 lei
– un stilou chinezesc, cu peniţă de aur 90-100 lei