Situația românilor din Gaza, în atenția ambasadoarei SUA

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a primit-o, luni, pe ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, pentru a discuta cu privire la priorităţile în cooperarea bilaterală, în actualul context de securitate marcat de continuarea agresiunii ruse în Ucraina şi de urmările atacului Hamas din 7 octombrie, informează MAE.

Potrivit unui comunicat, ministrul român a apreciat progresele în consolidarea posturii de apărare şi descurajare în zona Mării Negre, cu sprijinul SUA şi NATO, precum şi necesitatea continuării actualelor eforturi, pe fondul menţinerii riscurilor de securitate, amplificate de atacurile cu drone ale Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

Ea a subliniat importanţa continuării sprijinului consistent şi multidimensional acordat Ucrainei.

În ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, Luminiţa Odobescu a exprimat importanţa continuării cooperării strânse cu SUA şi partenerii regionali pentru eliberarea tuturor ostaticilor şi, respectiv, evacuarea cetăţenilor români din Fâşia Gaza, precizează MAE.

Şefa diplomaţiei române a reamintit poziţia principială a ţării noastre referitoare la criza actuală, inclusiv în ceea ce priveşte necesitatea identificării de modalităţi de protejare a civililor din enclavă şi de asigurare a unui flux continuu de ajutoare umanitare.

Ambele părţi au salutat intensificarea eforturilor vizând îndeplinirea condiţiilor pentru includerea României în Programul Visa Waiver.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. Chiar numai e niciun salon de coafura in Romania? Daca stiti unul trimite-ti adresa la cele doua doamne.

  2. Luminita Odobescu si…”PRIETENIA de NEzdruncinat dintre Romania si Ucraina”!??.
    Conform MAE…Romania este PRES la picioarele lui Zelensky.

  3. Moft zionist.Dupa ce ca jefuesc acest popor las,nepasator si putin betiv,o mai fac si pe preocupatii de soarta unor fugari.Mai bine ramineau in Romania sa lupte impotriva jefuitorilor decit sa fuga in gradina acestora ca sa fie ucisi.

  4. neobrazarea nu are limite. Da, sintem colonie,daca Ministrul Afacerilor Externe reprezantata (din nefericire) de Luminiţa Odobescu are agenda (probabil chiar intocmita) supervizata de o functionara a unei ambasade in Ro.

  5. Astea două urîtanii $$oroșizde sunt „curelele de transmisie” ce ne aduc nouă schimbarea chirurgicală și biochimică a seksului, războiul din Ukraina, „corectitudinea politică” a BeLeMeauălor!
    Ambele trebuie declarate PERSONA NON GRATA……[Rumburak]

  6. „in atentia Ambasadei SUA” ! Ce induiosator ! parca rivalizeaza cu „bombele mici” ale lui Blinken.

  7. Ce se ascunde în spatele acestei acțiuni? Cumva donații și ajutoare de la romanica? Bre, cetățenii români cei reali, au părăsit zona din primele zile, au rămas cei cu dubla și tripla cetățenie, mare parte primita prin tarabe politice! Repet: câți hamas au cetățenie română din acești 4 sau câți sunt porecliți cetățeni români?

  8. Despre situatia romanilor din Ucraina cine se intereseaza? Stie cineva cati conationali au fost tarati cu arcanul pe front pentru a fi carne de tun intr-un razboi care nu este al lor sau al nostru? Stie cineva cati tineri din teritoriile romanesti ocupate de Ucraina au fost aduszi acasa in sicrie sigilate si cati au devenit invalizi in urma ranilor primite? Cati copii romani au ramas orfani si cate vaduve romance sunt in prezent? Ce face statul roman pentru a preintampina recrutarea romanilor in razboiul ruso-rus? Acorda asistenta financiara romanilor afectati de razboi sau trimite pe ascuns armament si sustine financiar cotropitorul tinuturilor romanesti?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.