Plafonarea prețului la gaze instituită prin OUG 114/2018 creează, după 1 aprilie 2019, o piață a gazului în care nu va mai exista concurență la vânzare. În momentul de față, producătorii așteaptă reglementarea ANRE privind compoziția coșului de gaze care va indica prețul final de vânzare al gazului. Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, spune că plafonarea prețului de vânzare din intern a gazului necesită un coș, care să includă import și înmagazinare, pentru că avem un consum mai mare deât oferta internă.
În prezent, Romgaz nu are niciun metru cub de gaz contractat pentru după 1 aprilie, momentul la care intră în vigoare prevederile OUG 114/2018 privind plafonarea prețului la gazele din intern. În aceeași situație se află și Petrom, precum și alți mici producători. Companiile nu știu încă cum se va forma coșul de gaze în care se vor amesteca gaze de producție locală și de import. Ce este clar și fără echivoc este că prețul de vânzare al producătorilor va fi de 68 de lei/MWh, fără distincție, dacă OUG 114 rămâne neschimbată, între piața casnicilor și cea a industrialilor. “Nimic. Nu avem niciun contract semnat pentru după 1 aprilie, pentru că așteptăm reglementările ANRE cu privire la coșul de gaze, ce cantități de producție locală și ce cantități de import va conține. Avem cereri de ofertă, sigur, dar nu le putem da curs până nu vine ANRE cu procedura. Data limită este 27 februarie”, spune Adrian Volintiru, director Romgaz. Potrivit acestuia, derularea procedurilor pentru încheierea de noi contracte va trebuie să se desfășoare “pe repede înainte ”, pentru că e mai puțin de o lună la dispoziție pentru a semna contractele. Cât despre cele în derulare, ele automat se corectează la prețul de 68 de lei/MWh. “Vom face act adițional la fiecare contract pe care îl avem în derulare. Va fi practic o scădere de preț pentru toți clienții noștri. Îmi închipui că se vor bucura”, arată Volintiru.
Cum ar putea fi evitat plafonul
Faptul că toți producătorii vor vinde gaz la 68 de lei înseamnă că, pentru o perioadă de 3 ani, concurența în domeniu din România dispare. Alegerea unui producător în detrimentul altuia ar putea să se facă doar din punctul de vedere al cantităților dorite și al termenelor de livrare. “Preț – plafon înseamnă, clar, că concurența nu mai există în piață, pentru o perioadă determinată.”, arată Vișan, de la Energie. Ar mai putea fi niște diferențe de preț, care să provină din servicii adiționale furnizării gazului impuse producător, spun surse din piață, dar diferențele nu pot fi prea mari. Situația, după 1 aprilie, ar putea arăta astfel: prețul cu care producătorii vând gazul pe care îl extrag este de 68 de lei/MWh. Dar, aceștia ar putea impune ca un cumpărător să cumpere și servicii adiționale: verificare instalații, uscare suplimentară gaze etc, ca să câștige mai mult.
De precizat, în prezent, gazele se vând pe bursa locală la un preț de circa 90 de lei/MWh. Diminuarea acestuia la plafonul de 68 de lei ar însemna o ieftinire imediată cu aproximativ 12%. Nu este 25%, pentru că prețul final al gazului este format doar în proporție de 50% din prețul materiei prime, restul fiind componenta de distribuție, transport, taxele percepute de stat.
Ce va fi rămâne de văzut. ALDE, partenerul de guvernare al PSD, s-a opus deja impunerii unei taxe de 2% pe afacerile companiilor din energie și ar fi, potrivit informațiilor noastre, și împotriva extinderii plafonului de 68 lei de la sectorul casnic și către sfera industrială, pe motivul că ar provoca pierderi companiilor. Adică, Romgaz, care este în portofoliul Ministerul Energiei, controlat de ALDE. Pe de altă parte, ANRE trebuie să vină cu detalii despre componența coșului, pentru ca firmele să știe ce cantități au de cumpărat din import și din stocurile subterane. În mare însă, puteam spune că această plafonare de trei ani are doi mari câștigători: populația și industria chimică, un al treilea, local mai mic, Gazprom (importurile devin obligatorii), iar perdanții sunt producătorii Romgaz și Petrom. Romgaz pierde de două ori, pentru că trebuie să vândă gaze termocentralei deținute, Iernut, de unde, până acum, gazele cu care funcționa unitatea erau trecute la consum tehnologic.
România are o producție anuală de gaze de circa 11 miliarde de metri cubiși încă 1 miliard de metri cubi vin din import. Odată ce va începe extracția din Marea Neagră – 2021, producția va mai crește cu încă 1 miliard de metri cubi.
oricum, în România postdecembristă nu a existat şi nu există o piaţă concurenţială, ci numai monopoluri şi înţelegeri cartelare sau între clanuri/mafii locale; cel mai la îndemână exemplu: intri într-o piaţă agroalimentară şi vrei să cumperi roşii, concurenţa e acerbă, unii vând cu 3, 99 lei un kg, iar ceilalţi cu 4,00 lei un kg etc. În România promoţiile sunt cu 10-15% mai scumpe decât preţurile asociate vânzărilor normale. Când toată lumea, dar toată lumea scade preţurile, de sărbători, cu până la 60%, În România, preţurile cresc cu 25-40%, în aceeaşi perioadă. În România scad preţurile la marfurile considerate rebut în orice colţ al lumii. Gazele vândute în România la preţuri uriaşe, au culoarea roşiatică, în loc de albastră, când aprinzi aragazul şi ştiţi de ce: pentru că gazele alea conţin aer în proporţie de 40-50%. Asta e piaţa din România ( o mică parte din ea)…