Situație dramatică la cel mai mare spital din Gaza

ONG-ul israelian Physician for Human Rights-Israel a anunţat sâmbătă că „doi bebeluşi prematuri (sunt) morţi” după oprirea forţată a terapiei intensive neonatale din cauza lipsei de electricitate la spitalul al-Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza şi aflat sub asediu, informează France Presse.

Există de asemenea „un risc real pentru vieţile celorlalţi 37 de bebeluşi prematuri” în acest serviciu, avertizează ONG-ul, în timp ce lupte intense au loc între trupe israeliene şi luptători ai Hamas şi Jihadului Islamic, două mişcări islamiste palestiniene, în apropierea acestui spital din oraşul Gaza.

Organizaţia Medici fără Frontiere (MSF), al cărei personal încă operează in spital, relatează că „în ultimele 24 de ore (…) spitalul al-Shifa a fost lovit de mai multe ori, in special maternitatea”.

Doctorul Marwa Abou Saada, şeful secţiei de chirurgie de la al-Shifa, citat de ONG-ul Medical Aid for Palestinians (MAP), adaugă că „nimeni nu poate părăsi spitalul al-Shifa”.

„Oamenii care au încercat să iasă au fost împuşcaţi. Unii au fost ucişi, alţii răniţi”, a adăugat el.

„Personalul nostru de la faţa locului raportează că oamenii care încearcă să părăsească spitalul sunt vizaţi de focuri de armă”, afirmă MSF.

Armata israeliană susţine, la rândul ei, că „nu există niciun tir (tras) asupra spitalului şi niciun asediu” al instituţiei. „Au loc lupte între armata israeliană şi Hamas în jurul spitalului”, adaugă colonelul israelian Moshe Tetro de la COGAT, o agenţie a Ministerului Apărării israelian care asigură legătura cu palestinienii în domeniul afacerilor civile, într-un mesaj video în arabă. „Chiar şi acum, dacă cineva vrea să plece, el poate (…), armata poate asigura coordonarea pentru oricine doreşte să plece în siguranţă din spital”, adaugă el, citat de AFP şi Reuters.

MSF declară că „condamnă cu fermitate decizia de moarte semnată de armata israeliană împotriva civililor blocaţi în prezent în spitalul al-Shifa”, cerând „o încetare a focului imediată şi necondiţionată”.

Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), un alt ONG, se declară la rândul său „îngrozit de informaţiile privind atacurile necontenite asupra spitalelor din Gaza”.

„Pacienţii, mai ales bebeluşii, şi civilii care caută adăpost sunt prinşi în capcană”, spune NRC.

„Răul făcut pacienţilor asediaţi în spitale şi privarea unei populaţii pe termen lung de infrastructură medicală în timpul unui conflict poate fi considerată ca ilegală”, continuă ONG-ul.

Recomanda 2

14 Comentarii

  1. Ba cică s-a mai RĂTĂCIT și niște fosfor alb pe-acolo.
    Da’ LUMEA CIVILIZATĂ se uită-n altă parte. Ca la Fallujah, măRog…🤮

  2. Acum ii doare pe palestinieni, propaganda sau ce o fi, de bebelușii prematuri? Când idiotizatul palestitian, ucigas in serie, o suna pe mă-sa și urla de fericire ca a ucis zece, !!!, evrei, femei, copii, adolescenți, poate și bebeluși, și asa a devenit „erou”, propaganda araba a tacut mâlc! Defapt nu a tăcut ci propaga ideile ca acele crime în masă făcute de tinerii arabi, probabil palestinieni, sunt minciuni ale „sionistilor”! Scarba merita dar și plata pe măsură!

  3. Asta e vrăjeală, cum să aibă un spital bebeluși? Au doar comandanți habas ( scuze m) , și de artilerie și de rachete au chiar și cosmonauți care atacă cu țevi de apă, totul e militarizat acolo, nu au nici medici nici asistente nici infirmiere în spital…. Pentru asta trebuiesc rași ( toate bărbile) de pe suprafața universului…..Am înțeles că au ucis 14 000 de …..urși în donbass (scuze telavive) și trebuie ajutați…. Aaaa , asta e altceva agresorul e susținut și nu atacatul e apărat…. Deh, noua ,,ordine mondială” ? Cică trebuiesc respectate TOATE ,, drepturile omului ” de către ocraina și isra…. dar NU pentru urși și paleostintologi, egalitate până la genocid….. SLAVĂ PĂCII !

  4. Acum nu se mai gaseste nimeni sa acuze pt. crime asupra copiilor nevinovati ?

  5. Asta e vrăjeală, cum să aibă un spital bebeluși? Au doar comandanți habas ( scuze m) , și de artilerie și de rachete au chiar și cosmonauți care atacă cu țevi de apă, totul e militarizat acolo, nu au nici medici nici asistente nici infirmiere în spital…. Pentru asta trebuiesc rași ( toate bărbile) de pe suprafața universului…..Am înțeles că au ucis 14 000 de …..urși în donbass (scuze telavive) și trebuie ajutați…. Aaaa , asta e altceva agresorul e susținut și nu atacatul e apărat…. Deh, noua ,,ordine mondială” ? Cică trebuiesc respectate TOATE ,, drepturile omului ” de către ocraina și isra…. dar NU pentru urși și paleostintologi, egalitate până la genocid….. SLAVĂ PĂCII !

  6. Pe occident ii intereseaza sa nu fi lovit Putin cu bombe.
    Israelul are liber sa bombardeze cat are chef spitale si ce vrea muschiul lor. Ba le mai dau si americanii bombe, ca nu le-ajung.

  7. Problema este simplă dar, simultan, complicată! Hamas, căruia i se rupe de civili și de bebeluși, are sub spital o infrastructură critică, de comandă, amplasată deliberat acolo. Israelienii știu asta și sunt prinși la mijloc: rațiunea militară cere distrugerea obiectivului; rațiunea umanitară se opune! Aceasta este problema. Acum, în loc să facă jocul Hamas, responsabil de situație, media ar trebui să prezinte corect faptele, nu să se ascundă după…bebeluși! Și să ceară Hamas să rezolve problema, nu Israelului, că nu Israelul a creat-o! După „logica” presei de doi bani bucata, orice organizație teroristă sau chiar stat este îndemnată să-și amplaseze capacitățile militare în spitale, școli, tabere de refugiați și apoi să țipe că sunt încălcate legile războiului și uciși civilii!

  8. Și în ukraina e cam la fel, dar ukraina nu face o uriașă drama din asta, încearcă să se descurce in aer liber cu corturi militare cum pot. Drame și înregistrări video cu copii din zona de război a Gaza/israela pe YouTube și tv, de ce? Sa afecteze psihicul cetățeanului sa se atașeze de unii sau alții?! Poate, daca nu erau live la tv toate acțiunile militare ale israelei, reușeau maximum 40-45% sa manipuleze, dar cum multi mai știm ce se petrece în zona de zeci de ani, nu tine manipularea. Dramatică e in toate țările unde nu e război, de ce se plâng daca vinovăția e in zona cu complicitatea marilor capi ai lumii?!

  9. Palestinienii trebuiesc omorati de slujitorii Satanei pentru ca acestia sa construiasca: „Proiectul Canalului Ben Gurion a fost inițial un proiect „secret” (clasificat) din SUA, formulat în 1963 de Lawrence Livermore National Laboratory LLNG, un think tank strategic (concentrat pe radiațiile nucleare) cu contract cu Departamentul de Energie al SUA . Proiectul LLNG a fost formulat ca răspuns la naționalizarea Canalului Suez în iulie 1956 de către președintele Gamal Abdel Nasser (1956-1970). Intenția sa a fost să ocolească Canalul Suez.

    Conform documentului „clasificat” întocmit de LLNG (1963) citat de Business Insider , iulie 2023, a fost avut în vedere un plan strategic:

    „să explodeze un canal alternativ de Suez prin Israel folosind 520 de bombe nucleare” .

    Planul a constat în folosirea a 520 de explozii nucleare îngropate „pentru a ajuta în procesul de excavare prin dealurile din deșertul Negev. Documentul a fost desecretizat în 1993”. Nu am putut consulta documentul LLNG „declasificat”.”

  10. Israelul s-a aratat adevarata fata de criminal intru popoare. In curand nu se va mai gasi pe nici o harta. 30% israelieni vor muri, 30% se vor boteza intru Iisus Christos iar 30% vor continua sa se inchina la Mammona emigrand spre nord. Aliluia.

  11. Chițăială ciuhapească.
    După ce au tras zece mii de rachete la nimereala asupra Israelului ăștia se asteptau sa fie mangaiati pe crestet.
    I-au prins evreii la inghesuiala si de data asta nu mai scapă. O sa le iasa Alahu pe nas.
    Ar fi bine sa intre si in sudul Libanului sa-i scape si pe aia de cancerul asta cu turban.

  12. Sângele acestor copii asupra celor care intorc spatele și nu le pasă de crimele sioniștilor israelieni.De la inceput asta au voit zioniștii înpreună cu americanii: să ucidă toti copiii pentru ca palestinienii să nu mai aiba urmași .Poate că Dumnezu totuși nu doarme…

  13. mircea Adevărul poate fi uneori prea mult pentru stomac. O raționalizare este modul în care se apără ego-ul sau creeaza o solutie tampon. Cu majoritatea oamenilor, necredința într-un lucru se bazează pe credința oarbă în altul. Minciuna pe care ti-o spui ție și/sau altor persoane pentru a explica o supunere posthipnotică amnezică se numește raționalizare. Raționalizarea (inventarea unui motiv fals) este un mecanism major de apărare. Ar putea sa fie asta sau doar un alt aspect murdar de propagandă? Tu ce zici?

  14. Ești foarte sigur de ce spui, dar precis nu ai fost tu acolo, este ?
    Vezi că la fel s-a vorbit de ARMELE CHIMICE ale lui Sadam, de CRIMELE lui Miloșevici, de alte arme chimice în Siria…șamd.
    În final, armele chimice au fost GASITE la Fallujah, dar nu acolo unde se presupunea că sunt…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.