Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa lunea viitoare Parlamentului României, prin legătură video, pe seară, pe tema invaziei ruse. Informația vine de la președintele comisiei de apărare din Camera Deputaților, Pavel Popescu (PNL).
„Am avut astăzi o întrevedere cu o delegație ucraineană, formată din Reprezentanți speciali ai Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, cât și membri ai corpului diplomatic ucrainean. În delegație au fost prezenți: domnul Oleksandr BANKOV, Secretar de stat al MAE al Ucrainei, doamna Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supereme al Ucrainei, domnul Paun Rohovei, Însarcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România și domnul Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.
Am reiterat în cadrul întâlnirii solidaritatea față de bravul popor ucrainean cât și susținerea totală și necondiționată a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele recunoscute la nivel internațional. Suntem în continuare fermi cu privire la sprijinirea tuturor sancțiunilor impuse Rusiei de către comunitatea internațională și ne-am dorința de a fi mai proactivi pe cateva teme concrete.
Partea ucraineană ne-a transmis salutul și multumirile Președintelui Zelenskyy. Totodată, delegația și-a exprimat recunoștința cu privire la asistența umanitară venită din partea României cât și pentru demersurile aflate în desfăsurare, menite să sprijine mai concret poporul ucrainean în apărarea țării și a valorilor democratice. Lupta ucrainenilor nu este doar a lor. Este o luptă pentru libertate și pentru toate statele și popoarele care iubesc pacea. Așteptăm cu nerăbdare intervenția Președintelui Zelenskyy, care se va adresa Parlamentul României luni seara, săptămâna viitoare. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cei care astăzi arătați empatie față de cei ce fug din calea nenorocirii iscate de criminalul de război, Vladimir Putin.
Slava Ukraini!”, a scris deputatul PNL.
… nu numai Stalin ,ci si Lenin,Hrusciov-alaturi de Stepan Bandera,Simon Petliura etc-striga : ” slava Ucraina!”
slava Ucraina !!!
Deportarea moldovenilor din 13 iunie 1941
Operatiunea a inceput la ora 2 si jumatate, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, si a cuprins teritoriile ocupate de URSS de la Romania in iunie 1940 – Basarabia si nordul Bucovinei, dar si tarile baltice. Din teritoriile romanesti au fost ridicate de la casele lor 29.839 persoane, dintre care 5.479 persoane au fost arestate („membri ai organizatiilor contrarevolutionare si alte elemente antisovietice”) si 24.360 persoane au fost deportate. La statiile de cale ferata, persoanele arestate au fost separate de familiile lor si incarcate in garnituri speciale de tren. Multi dintre cei arestati au fost supusi represiunilor mai tarziu, in timpul aflarii lor in lagare. Fiind invinuiti de activitate antisovietica, multi au fost condamnati la pedeapsa capitala, nici pana acum nefiind cunoscut locul unde vor fi fost inmormantati.
SLAVA UKRAINA !!!
Să nu uităm de crimele bolșevicilor :
Masacrul de la Fantana Alba
UN ADEVAR : Sute de oameni nevinovati au murit in masacrul de la Fantana Alba, culcati la pamant cu mitralierele si apoi aruncati in gropi comune, uneori chiar inainte de a-si fi dat sufletul. Sute de oameni au fost ucisi si alte mii de civili, vinovati ca s-au nascut romani, au suferit represalii de neinchipuit pentru un singur motiv: voiau sa se intoarca in tara-mama. Momentele dramatice au avut loc in primavara anului 1941 in Bucovina de Nord, teritoriu luat de URSS dupa intelegerea lui Stalin cu Hitler. Mii de familii de romani s-au trezit peste noapte intr-o tara straina, iar incercarea lor de a se repatria a constituit pretextul pentru crime si deportari in masa.
Azi e 2 aprilie ; la 2 aprilie 1867 , revista „Familia”-ce apărea atunci la Budapesta-publica poemul „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.Poezia era trimisă taman din Cernauți de un adolescent de 16 ani …de la Cernauți la Budapesta se contopeau aspirațiile a doi români:Iosif Vulcan si cel ce va deveni marele nostru poet Mihai Eminescu
La Fantana Alba au fost Rusi care i-au impuscat pe Romani ! Si in Ucraina , rusii i-au impuscat pe Ucrainieni , care stateau la coada la Paine , Paine , vanduta dintr-o Masina ! Nu mai umblati cu minciuni ! ca soldatii de la Fantana Alba nu erau Rusi !
SLAVA UKRAINE VICTORIE !
Ne va gavari despre Stepan Bandera, noul erou național al Ukrainei!?
Sau despre drepturile românilor din Bucovina de nord, Herta și Bugeac!?
Abia aștept…
Deci omul care a spus intr-un interviu ca Stepan Bandera e un erou pentru o mare parte din populatia Ucrainei si ca acest lucru este „cool” vine sa ne tina discurs in Parlament. In mod sigur o sa incerce sa dea la sentiment cu victimele comunismului, si o sa spuna ca de fapt Rusia a minat Marea Neagra… poate chiar si ca ne-a doborat Mig-u si elicopterul, si pe cale de consecinta, noi ar trebui sa le livram tehnica cu care sunt familiarizati, gen tancurile rusesti, iar daca nu o facem suntem niste scarbe. Ma intreb daca o sa existe cineva cu tarie de caracter sa-l intrebe despre masacrele din Odessa, bombardamentele civililor din Donbas de 8 ani de zile, de ce nu a implementat acordurile de la Minsk, de ce din 2014 au interzis toate limbile minoritatilor nationale, care e treaba cu laboratoarele biologice, de ce sunt atat de multi neonazisti in armata si administratia lor.
„S-a globalizat si pupatu-n fund.”
Fiecare cu „chelnerii” si cu „cuafezele” lui.
Se apropie comemorarea masacrului de la Fintina Alba in care citeva mii de romani au fost omoriti cind voiau sa treaca din Bucovina in Romania cind a fost cedata Bucovina URSS.Oare citi dintre soldatii sovietici au fost rusi de origine ,si citi ucrainieni???Tot ce a fost rau facut de sovietici este aruncat in spatele rusilor ca si cum bietii ucrainieni erau siliti la asemenea orori.Iar Parlamentul Romaniei in semn de multumire ii va oferi ocazia lui Zelenschi sa se adreseze tarii?Ce au de spus cei 600000 de romani aflati sub cizma ucraineana,fara drepturi?Doar Antonescu a mai pupat fundul lui Hitler dupa Dictatul de la Viena ,cind Romania a pierdut 1/3 din teritoriu.Una e sa ajuti refugiatii fugiti din calea mortii,si alta sa ridici in slavi pe cel ce iti calca in picioare conationalii.Rusine.
Daca nu vreti sa dati drumu la ce am scris ,ok,nu ii dati drmul ,dar nu tot o tineti hanga ca trimit prea repede .
Ei, Zelenski a intrat in ultimul an de mandat…apoi,maurul poate să plece;are din ce să trăiască oriunde,meseria de actor e foarte bine platită,cum știți:”Intr-un top al bogaților lumii, Zelinski apare cu 596 de milioane de dolari avere, potrivit acknowledge.com. Nu se pun vila lui de 4,2 milioane de euro dintr-o stațiune toscaneză, plină de proprietăți ale oligarhilor ruși, nici acțiunile din companiile de stat, vândute înainte de război”
Da vad foarte multe postari realiste.Dar ce ne facem cu acesti ANALFABETI si TRADATORI din PARLAMENTUL ROMANIEI si cu NEONAZISTUL,KLAUSS WERNER IOHANISS,care raspunde prezent la toate cererile americanilor si a occidentului.El aloca 2,5% din PIB pentru inarmare,el solicita prezenta mai mare a trupelor NATO in ROMANIA,ca poate mai primeste o sepcuta si de BIDEN,acest SCLEROZAT de la CASA ALBA.Normal ca acesti YANKEI sunt interesati de izbucnirea unor asemenea conflicte,pentru vanzarea armelor ca doar nu le dau pe degeaba.Acest COMEDIANT MAIDANEZ,zis ZELINSKY,nici nu se gandeste cum o sa plateasca acest popor datoriile acumulate acum pentru dotarea cu armament si cum o sa reconstruiasca tara,ca dosr el are PALAT langa BERLUSCONII in ITALIA.Ce rau am ajuns!Vad aceste posturi de televiziune zise NATIONALE care MANIPULEAZA toate stirile si mai ales vad cat de obediente sunt fata de stapanii lor,afisand pe ecrane steagul UCRAINEI.BA mai mult autoturismele POLITIEI LOCALE sunt vopsite in aceleasi culori.Oare nu se gasea o alta modalitate de vopsire.Dar COLONIA ROMANIA executa ordinele prin acesti TRADATORI de TARA.CE JIGODII!!!
Daca Romania nu ar fi colonie americana, dupa aparitia lui Zelenski ar trebui ascultat si Putin. Stiu, e un agresor, un criminal – cum zice senilul de la Casa Alba, dar sa nu uitam ca atatia presedinti americani au fost si sunt criminali, iar Romania primeste ordine de la ambasadorii lor. Aveti curaj, marionete din Parlamentul Romaniei?
Si tocmai de aceea … Zelinski nu trebuie ascultat … si luat doar cu HU.O (tara sa) si cu TRAIASCCA toata BUCOVINA (cea ROMANEASCA) !!!
Deocamdată,„Bucovina de Nord a fost ocupată de români”, afirmație a lui Zelenski este încă prezentă pe pagina oficială a Președintelui Ucrainei … Oare o va șterge până să ne țină predici despre libertate și democrație în Parlament?Azi se împlinesc 81 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă,infaptuit de „sovietici”- dar acum un an,la 80 de ani de la masacru,un filmuleț despre tragedia din zi de Paști a bucovinenilor, realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, susține că în pădurea Varnița au fost împușcate „aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost, relatează Bucpress.
S-a globalizat si pupatu-n fund.
Jale mare ! Un singur parlamentar nu va avea curajul sa lipseasca , morti , copti , toti vor fi la acest moment magnific , de importanta colosala , vor aplauda , vor plange (daca e nevoie) sau isi vor baga un deșt in fund unul altuia (daca moțăie careva) . Mai tare ca la Maglavit ! Sa fie primit ! Numai sa nu ne injure , ca altfel isi va lua la placute suedeze ce nu s-a vazut ! Rugam seriozitate ! P.S. Daca n-a fost primit la Oscar , sa se multumeasca si cu noi , e cam totuna !
TRAIASCA ROMANIA !!!
TRAIASCA BUCOVINA !!! TARAM ce TREBUIE RE-intregit tarii MUMA… TARAM VORBITOR doar de limba ROMANEASCA !!!
Fricosul de la Kiev i-a facut lasi pe europeni ca nu au curaj sa se bata cu rusii. Asta e un jalnic agent globalist care o sa se laude ca apara democratia si libertatea occidentului. Pe mascarici l-as intreba despre cele 41 de milioane de euro primite de la Kolomoiski (care a furat 5 mld din propria banca), despre partidele de stanga desfiintate, televiziunile interzise si adversarii politici anihilati inainte de conflict, despre vila din Italia si milioanele din paradisurile fiscale, despre mercenarii americani, olandezi si alte neamuri de padure care lupta in Ucraina, despre atrocitatile comise de nazistii lui care impusca prizonieri rusi etc. Toate problemele astea au fost prezentate pe posturile italiene de tv, deci nu tine vrajeala ca e propaganda rusa. Normal ca dresatii din Parlamentul Romaniei nu il vor deranja cu intrebari, dimpotriva, dresati de globalisti vor mesteca acelasi rahat euroatlantic cu eroismul bravului comic-sef si dreptul poporului ucrainean de a se apara cu arme si trupe trimise de europeni si americani.
Partidele care acceptă ca Zelenski, cel care a interzis limba română și învățământul în limba română în teritoriile românești, ocupate de Ucraina, să vorbească în „parlamentul” României, sunt partideTRĂDĂTOARE DE ȚARĂ.
Aceste partide sunt: PSD, PNL, USR, UDMR + alte minorități.
Abia astept sa va spuna ce a mai spus, dar ziaristii refuza sa publice si care a publicat a sters: Romania a ocupat Ukraina in 1918 !
Romani de cacao.
O gașcă de mafioți ( ” parlament ” ) , slugile STAPANITORILOR coloniei , pt. a rămâne la putere sug de la licurici orice ordin ! Clown-ul e vinovat de distrugerea poporului lui și primirea refugiaților era un act umanitar suficient ! Zdrelinsky ar trebui sa le mai vorbească extratereștrilor care poate l- ar scăpa de la scărmănat ! Ce mai , asta este SISTEMUL NEO-FANARIOT actual!
Va mai amintiti sloganul MERGETI LA VOT, nu conteza cu cine votezi important e sa mergi!!! SI EU VOTEZ era un slogan pe care il puneau toti spalatii pe creier pe fb! Uite asa legiferezi o sleatca de obedienti ai strainatatii care se imbogatesc pe spinarea fraierilor care au fost la vot. Solutia este absenteism total! Abia atunci isi vor pune intrebarea ce e cu ei pe liste daca nu-i baga nimeni in seama!
De abia astept sa-l vad cum se zborseste la Iohannis, intrebindu-l „de ce arde gazul (rusesc) degeaba” si cum face „salt inainte” cu ministrul Apararii de muste, Dincu ! De Cioaca cred ca-i va fi mila, ii va ordona doar doua flotari !
Imaginea cu slugile care se vor ridica in picioare si vor aplauda umil clovnul ucrainian (asa cum pe vremuri parintii lor comunisti sau, in unele cazuri, chiar ei insisi, il aplaudau pe Ceausescu in Marea Adunare Nationala) nu trebuie ratata cu nici un pret !
De abia acum m-am prins ce inseamna „Z”-ul vopsit cu vopsea alba pe blindatele si camioanele armatei ruse : ca in Vestul salbatic, unde erau lipite peste tot afise cu banditi cautati si pentru care se dadeau recompense, „dead or alive”, asa se intimpla acum si cu mascariciul de la Kiev, e cautat dupa initiala ! …
the tragedy of zelensky de james carden …un articol despre jidanul pacifist ,comicar devenit dupa ce a fost ales razboinic…..tragedia nu a lui a ucrainei de fapt ….milogii nostri de se dau reprezentanti ai poporului roman cu 44 la suta analfabeti….ar trebui sa -l citeasca …greu ca e in engleza …
@Un Roman Ti-ai răspuns singur la întrebarea cu ce își vor plăti ucrainienii dronele americane, cu 2,5% din p.i.b.-ul României, și a altor state.
Cat o sa-i mai rabde pământul.
Hai ca abia astept sa ascult discursul acestui MAIDANEZ,scolit pe maidan,dar probabil in slujba altor puteri si in special al SUA.Cat de NEMERNICI sunt politrucii nostrii,cand accepta un asemenea intrus sa se adreseze PARLAMENTULUI,unul care declara ca ROMANIA a ocupat teritorii UCRAINIENE si nu invers,unul care a interzis multe drepturi minoritatilor din UCRAINA,printre care si celor peste 500.000 de romani din teritoriile ROMANESTI date de „prietenii nostri”.Dar stai ca poate spune ceva real si poate isi cere scuze pentru doborarea MIG-lui 21 LANCER si a elicopterului IAR 330 PUMA trimis sa caute aeronava.Da aceste aeronave romanesti au fost doborate din „greseala” de rachete anti-aeriene de tip S-300 PS,care apartin fortelor armate ale UCRINEI.Da au reusit sa trmita in pamant 8 oameni din „greseala”.De comisia care a cercetat aceste „greseli”nu spune ca sau gasit urme de rachete la locul INCIDENTULUI? Ce politruc le-a interzis acest lucru?Acum am vazut ca o sa primeasca de la JANDARMUL MONDIAL,pe langa arme conventionale si 100 de DRONE KAMIKAZE.Oare cu ce o sa le plateasca acest popor,care deja a fost VANDUT?Poate acest COMEDIANT,propulsat de MAIDANUL UCRAINIAN,ia legatura si cu NEOMARHISTII nostrii din USR si cu NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANISS,care el da imediat 2,5 % din PIB-ul tarii pentru armata,ca parca da de la el din casele FURATE cu acte FALSE.Cand o sa vorbeasca acest NEONAZIST cu ZVASTICA stilizata pe piept o sa incerc sa merg la WC.Auzi ce tupeu pe ei ne cer si schimbarea numelui unor artere de circulatie,acest stat artificial construit si fara delimitare a granitelor.
Ce rusine pentru Parlamentul Romaniei!!! Cum sa il lasi sa vorbeasca in Parlamentul ROMANIREI pe cel care a propus o lege prin care se consfisca bisericile romanilor din Ukraina daca nu trec la biserica ukrainiana? Cum sa il lasi pe acest individ sa vorbeasca in Parlamentul Romaniei cand romanilor din Ukraina li se interzice invatamantul in limba romana, cum poti umili POPORUL ROMAN, sa il lasi sa vorbeasca in Parlamentul TARII pe cel care a spus ca Romania ocupa Bucovina, care ar fi teritoriu ukrainian?!!! Bai parlamentari lasi si slugi, asta nu e parlamentu lui Cati, Ciolacu, Popescu etc…ci Parlamentul Romaniei. prezenta lui Zelenski, care a patronat persecutarea romanilor din Ukraina, in acest for este o OFENSA adusa romanilor din Ukraina si din Romania. Putem ajuta refugiatii, ca romanii sunt ospitalieri, dar nu trebuie sa fim SLUGI UMILE unor interse care nu sunt ale noastre/
Duceti-va sa va pieptene cu scandalul asta de aici!
NU NE PRIVESTE!!!
Ugraina o regiune pe unde au trecut ungurii dar locuita de slavi. Hotzu de j11ddan sa dea pamantu romanilor inapoi. Cititi cronica lui Nestor anul 1100 un calugar grec. Romanii din zona Moldovei ereau numiti Volohi sau Volohoveni, iar cei din Barlad numiti Barladnici. Rusii si ucrainienii sunt acelasi popor ocupat acum de j11ddani.
Parlamentul s-a reunit ca să protesteze si cand s-au anulat drepturile minorităților din ucraina, inclusiv cea a românilor, sau când măscăriciul Zelenski a declarat că România a ocupat teritoriul ucrainien? Silă.
Scamatorul Zelenskyy a Primit textul Magistralei Cuvintari direct de la Mamica dinsului – tovarasa Victoria Nuland – buna cunoscatoare a Cozilor de Topor si Tradatorilor de Neam si Patrie ai „Echipei Cistigatoare”
Skiorul Navetist Iohannis – Klaus Iohannis – e Happy si va Celebra Evenimentul in Pat cu Prima Camerista de Weekend a Republicii in Garnizoana HermannStadt.
SLAVA SCAMATORILOR EUROPENI !
dtai acasa, cumpara-ti oglinda, da libertate , demnitate si drepturile fundamentale românilor din ucraina ta.
românia are 18 minoritati in parlament+udmr=5%la guvernare. tu ce ai, scoli in limba română??
Dacă parliamentu îl ascultă pe Zselenesku să pună și câteva zvastici pe pereții clădirii aleșilor măcar atât cât ține discursul. Poate așa parlamentarii noștri îl înțeleg mai bine pe măscărici.
Titlul articolului reprezinta salutul banderovist.
Zelenskii nu e singurul degenerat.In 2014 presedintele de atunci Porosenko avea ecuson cu titlul Banderovist cinic.
Kolomoiskii ,oligarh evreu se autointitula
Jidobanderovist
Rusii fac la ora asta munca patriotica in favoarea comunitatii.Nu trebuie deranjati. Liberastul care isi incheie logoreea cu salutul banderovist …asta ar trebui sa ingrijoreze.
Mai bine vorbea pe 1 aprilie de ziua păcălelii, era mai potrivit: păcăleală-păcălici.
-blesteme!
De ce l-am rugat insistent NOI sa vorbeasca in parlament? Nu trebuia sa fie invers?
Pe cine intereseaza cuvantarea acestei bestii khazare? E antiroman si anticrestin. Sa se adreseze Knesset-ului!
SLAVA UCRAINE !
Slugărnicia,lașitatea,trădarea,mediocritatea sunt calități.
Iata ca ‘alesii’ neamului care nu sunt deloc ai poporului ci niste slugi umile ai marii Fratii Globaliste mafiote si-au dat arama pe fata. Vom vedea cati securisti turnatori si sorosisti vor fi in sala cu acel prilej „istoric”. Abia vor sti romanii cu cine au de-a face pe viitor. In frunte cu Iohanis nici un politician roman cunoscut nu a dovedit ca pune in fata interesul national. Niste vanduti!