Smuceală în Parlament: S-a întâlnit „hoțul” cu „prostul”

Încăierare la tribuna Parlamentui între ministrul Energiei, Virgil Popescu, și liderul AUR, George Simion, la ședinţa de plen de luni în care se dezbătea moţiunea simplă.

„Hoțule, hoțule”, striga în sala de ședințe a Camerei Deputaților George Simion, în timpul discursului ministrului Energiei.

„Pot să-i spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul?”, i-a transmis Popescu lui Simion.

În replică, George Simion a venit la tribună, l-a atins pe Popescu și i-a întrerupt discursul. „Ești un hoț”, a repetat liderul AUR.

„Hai, lovește-mă… Ești un prost”, i-a spus ministrul Energiei lui George Simion.

„Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru. Rog chestorii să-l îndepărteze pe domnul Simion”, a cerut Daniel Suciu, preşedintele de şedinţă.

Şedinţa a fost întreruptă pentru scurt timp, după care Daniel Suciu a spus că este fără precedent ca un ministru să fie agresat fizic în timpul discursului şi a suspendat şedinţa.

„Stimaţi colegi, este pentru prima dată în istoria parlamentarismului când un ministru sau un vorbitor, în timp ce îşi ţine discursul, este agresat fizic. În aceste condiţii, eu nu pot să conduc şedinţa. Convoc şedinţa Biroului permanent, declar şedinţa închisă”, a afirmat Suciu.

Purtătorul de cuvânt al USR Ionuț Moșteanu a acuzat la rândul său că AUR că este „un partid fascist”.

„Este inadmisibil ce s-a întâmplat în plenul Parlamentului. Extremiștii de la AUR l-au agresat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu pe care l-am chemat în fața Parlamentului să-și asume, cu mandatul pe masă, facturile uriașe pe care românii le plătesc pentru energie. Un partid fascist, cu lideri asumați drept admiratori ai unor criminali de război, continuă să aplice metodele învățate de la idolii lor fasciști: anarhie și violență. Nu accept acest comportament! Nu trebuie să ajungem la linșaj ca să-i sancționăm pe cei care greșesc, acolo unde împing liderii AUR societatea. Violența nu face parte din societatea civilizată”, a spus Ionuț Moșteanu.

Acesta a mai afirmat dezbaterea pe moțiunea simplă depusă de USR va fi reluată „după ce extremiștii de la AUR opresc violențele”.

Contre și între Barna și George Simion

„Ceea ce s-a întâmplat la microfonul Parlamentului este de neacceptat şi este de netolerat, fapt pentru care am susţinut măsuri foarte ferme şi modificarea regulamentului pentru ca astfel de situaţii să nu se mai întâmple. Însă ceea ce face majoritatea PSD-PNL, să profite de o violenţă a celor de la AUR pentru a bloca o moţiune simplă, este de neacceptat. Faptul că s-a încercat folosirea acestui alibi pentru a se spune „renunţăm la a mai dezbate moţiunea şi doar o votăm” este un lucru cu care nu am putut fi de acord în Biroul permanent, pentru că (…) dreptul cetăţenilor României să afle ce se întâmplă cu facturile la energie şi ce se întâmplă cu perspectiva aceasta a facturilor care tot cresc nu poate fi validat de golăneala şi violenţa domnului Simion”, a afirmat Barna în plen.

El a precizat că USR nu a fost de acord în şedinţa Biroului permanent cu suspendarea dezbaterilor la moţiunea simplă a USR, dar s-a opus „majoritatea PSD-PNL”.

„Faptul că i-am dat dreptul domnului Simion să blocheze o moţiune despre energie, cea mai importantă chestiune, este un lucru cu care nu am fost de acord, fapt pentru care am solicitat continuarea procedurii moţiunii. Am propus ca ea să fi dezbătută mâine sau poimâine. Cei din majoritatea PSD şi PNL au insistat să fie dezbătută astăzi, tocmai în speranţa că această dezbatere despre Virgil Popescu şi incapacitatea sa de a administra situaţia va trece pe sub radar. Deci, lucrurile sunt foarte clare: violenţa AUR şi a domnului Simion trebuie sancţionate de întreaga Românie şi e foarte bine că s-a văzut ce fel de partid extremist avem în Parlament. În egală măsură, e dreptul cetăţenilor României să asiste la dezbaterile despre energie”, a argumentat Barna.

În replică, George Simion i-a atras atenţia lui Dan Barna că „rămâne fără partid”.

„E incredibil! Domnul Barna spune despre golănie şi violenţă? (…) Domnul Barna vine şi face acelaşi lucru provocator pe care l-ar fi făcut ministrul Energiei, care este un hoţ şi spune despre Putin, că suntem un partid pro-rus. Domnule Barna, vedeţi că tocmai rămâneţi fără partid! Vedeţi-vă de treaba dumneavoastră şi lăsaţi orientările ideologice, care nu sunt în niciun caz pro-ruseşti – că dumneavoastră, prin tătucul Cioloş, sunteţi cu Macron şi cu Rusia -, lăsaţi chestiunile astea. Aşa că noi vom continua”, a afirmat Simion.

Virgil Popescu: Voi depune în scris răspunsul la moţiunea simplă

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu s-a mai întors în sala de plen a Camerei Deputaţilor, unde se dezbătea moțiunea.

„Colegii mei se vor reuni astfel încât să nu se mai întâmple aşa ceva. În această sesiune lucrurile revin la unele lucruri la care nu mă simt bine în largul meu. Un alt coleg a fost bruscat în sesiunea trecută. Chestorii sunt colegi de ai noştri, nu sunt persoane de ordine. Eu nu voi mai prezenta astăzi răspunsul la moţiunea simplă, îl voi depune în scris. Aici nu e vorba de teamă. E vorba de tras un semnal de alarmă că suntem în Parlamentul României, nu suntem în perioada interbelică, într-o zonă de tristă amintire. Lucrurile trebuie să reintre în normal”, a afirmat Virgil Popescu, luni la Parlament.

Întrebat dacă ar trebui să existe sancţiuni mai dure pentru astfel de comportamente ale parlamentarilor, Popescu a răspuns: „După părerea mea şi a colegilor mei, trebuie modificat Regulamentul şi preîntâmpinate aceste tipuri de manifestări”.

Chestionat dacă va depune plângere împotriva lui George Simion, a replicat: „O să văd şi eu înregistrările. O să văd şi eu exact cum a fost şi o să mă gândesc exact foarte bine, împreună cu colegii mei avocaţi ce se poate face. În primul rând mă interesează ca în Parlamentul României acest lucru să nu se mai întâmple”.

„O persoană care te face hoţ, care vine la tine ameninţător, credeţi-mă că nu este un comportament demn de un parlamentar”, a completat liberalul, întrebat dacă l-a făcut „prost” pe liderul deputaţilor AUR.

 

UPDATE Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat luni seară pe Facebook că depune plângere penală împotriva lui George Simion.

„Comportamentul agresiv pe care l-a avut astăzi liderul AUR George Simion la adresa mea nu are nicio scuză. Vorbim de o formă de violență manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru. Vorbim aici de manifestări de violență verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament irațional. Iar faptul că își legitimează aceste porniri ”barbare” prin suportul cetățenilor, mi se pare un gest abject și o amenințare, pe care nu putem să o trecem ușor cu vederea. Există numeroase episoade similare în istorie, care s-au finalizat în adevărate traume, care au repercusiuni și în zilele noastre. Nu cred că vrem să alimentăm, prin nepăsare, un astfel de comportament. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva. Credeam că liderul AUR, care spune despre el că este o persoană citită și educată, să își aducă aminte măcar de buna creștere, de buna cuviință, de ceea ce îl învață preoții și oamenii de bine. Acest spectacol grotesc, pe care l-a pus în scenă astăzi, la adresa mea nu are cum să aibă ceva pozitiv. Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancționat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunț că voi depune plângere penală. Cred că ne dorim cu toții o societate civilizată, în care aleșii din Parlament să nu aibă ieșiri cu tentă violentă!”, a scris Popescu.

VIDEO după minutul 4.00
 
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

37 de Comentarii

  1. …lucrez intr-o corporatie…dar nu sunt corporatist…seful meu ma cheama la cearta periodic si ma dojeneste…de ce?…dupa cateva cereri formulate in stil corporatist, la care nu primesc raspuns, ii caut la dinti pe „adrisanti”…in secunda doi vine raspunsul asteptat de ceva vreme, in secunda trei vine cearta din partea sefului…seful, baiat oarecum destept, ma cearta, eu ii dau corespondenta la care nu am primit raspuns pana nu am umblat la dantura „adrisantilor”, ne reimprietenimsi pune mana pe telefon pt a-i certa pe nesimtitii de „adrisanti”…ce vreau sa spun…baca nu se poate cu vorba buna, umbla-le la dinti, le este cald cu ei in gura, zic eu…mi-a placut Simion, desi…eu il tavaleam nitel pe jegosul de ministru, asa, pentru racoreala milioanelor de cetateni furati de mafia din energie, patronata de popescu…ps:tocmai am aflat ca oricat de scump ne-ar vinde Rusia gazul lor, este oricum mai ieftin decat ne vinde omv gazul nostru…votez AUR!…

  2. Important este daca ministrul mai avea dupa „intrerupere’ portofelul la el; daca nu,asta e ,in viata se mai intimpla

  3. Asociatia furnizorilor din energia electrica condusa de un jadan cu nume romanesc, are poza pe net cu doua tablouri de un milion dolari in spate. Asociatua furnizorilor de gaze e unu Urluescu din Anglia…alt jadan. Banii romanilor in buzunarul jadanilor. Verificati pe net.
    Hotzii printre noi.

  4. Trebuie sa recunosc un lucru de necontestat. George Simion – precum Putin – a stiut sa speculeze un moment politic punctand la capitolul popularitate, mimand o actiune cu violenta asupra mult prea blegului ministru liberal, aripioara Citu.
    In rest, se pot face comentarii intr-o directie sau alta cu argumente politice sau contondente functie de interese si sentimente.
    Dincolo, la USR-PLUS se pare ca „partidul” vrea un lider „ascultator”, cu tehnica de ascultare, la purtator.

  5. Cah catul de Popescu si javrele liberale trebuie scoase cu forta si cu capuri in bot de la putere !

  6. Ministrul PNList al energiei le plangea de mila alora care au emis facturile cum ca intra sarmalutii in faliment daca scad facturile cum erau inainte de liberalizare lor care este JAF PNList la drumul mare.

  7. Regret ca nu l-a făcut KO. O merita din plin aceasta forma de viata care disprețuiește la maxim cetățeanul roman. Când ești în slujba străinilor nu-nteleg de ce ramai surprins de asemenea gesturi, Popescule catea globalista.

  8. Dacă AUR e partid ” fascist” atunci USR ce e!? Neomarxist!?
    Și cum poate Simion sa fie agent al rușilor dacă e ” fascist”
    Fractura logica elementara…

  9. Doi securisti si un partizan!
    Ca Popescu este un escroc ordinar nu reprezinta o noutate pentru nimeni, doar ca nimeni in drum, adica Suciu, o da in bolsevisme securiste si boala vaitatului. Nu-l cred pentru ca nu s-a dat cu fundul de pamant ca sa-i iasa mintea din bezna.
    Simion a fost chiar bland cu cei doi mascarici securici.
    Doar propaganda din presa neomarxista!
    Politrucii si papitoii din presa, in curand, vor avea mai surprize din partea cetatenilor.

  10. A dorit sa il pupe, sa il felicite impreuna cu cateva urari de bine reale, oameni buni! A dorit sa il imbratiseze cu drag si placere dar s-a impotrivit acest individ care de un an de zile isi bate joc de compatriotiprin cresterile de preturi pe ascuns prin lege! Nu numai atat, cei de la usr partenerii pnl au predat pana si suveranitatea financiara a Romaniei prin PNRR! Nu e bascalie! Atata timp cat nu vor mai creste salariile si pensiile pana in 2070 decat cu milogeala la portile infractionale care coordineaza si controleaza totul din Romania, va asteptati ca sa mai existe suveranitate in vre-un domeniu in Romania?

  11. Anticipate, nu golaneală.
    Regulamentul trebuie modificat si infiitata noua comisie de LUPTE GRECO-ROMÂNE, KARATE, JODO condusa de sen. SOSOACA, secondată de SEMEON, TANASĂ, POPESCU VERGILICĂ., ARBITRII -COSMIN GUSĂ, B CHIREAC, PIELEANU, PALADA, VISAN PEDAGOGUL DE SCOALA NOUĂ,

  12. Ce să mai zic ? Mie mi-a venit zilele astea propunerea pt prelugirea contractului pt anul curent … preț propus sau de ofertă nu știu cum să-i zic 0,998lei fără taxe (așa se zice mai nou) adică după ce am verificat la ANRE cca 1,4lei/kwh adică plus 100% de la 0,72 cît dau acum. Mai mult am termen de 10 zile să răspund altfel joc automat în prelungiri. Singura soluție, destul de complicată și neclară chiar și pt mine obișnuit cu jmecheriile electronice, gaeturi, și on line ? a fost să schimb rapid furnizorul, altfel eram și eu la tribună să-i trag una în barbă. Acolo, în parlament, trebuie să se audă voxpopuli la volum maxim și încăierarea este normala dacă ai hormoni masculini adevărați în tine, la o adică violentă este un aspect din dualitatea vieții (ying – yang) altfel lucrurile o iau razna. E mai bine și mai fain să se încaiere ei acolo pe scenă, decît noi în stradă cu jăndarii și jăndărițele mai nou ?
    Votez AUR !??

  13. …ce repede se trece peste subiect in Cotidianul…abia l-am regasit pe site…in timp ce pe retelele de socializare si televiziunile de ses este zarva mare…ciudat!…

  14. ati vazut vreodata un hot care sa recunoasca ca este hot? cind sint strigati pe nume, acesti nenorociti fac apel la morala cu care se sterg la fund in fiecare secunda a existentei lor! simion a gresit numindu-l hot. ar fi trebuit sa-i spuna CRIMINAL! ciufuti si pretentiosi mai sint hotii si criminalii…

  15. Si hot si prost este doar Simion hauritul. Un badaran de lumea a treia. Ce dobitoc.Apare din neant un nemernic si darama tot ce a construit Romania in perioada de dupa mineriade. Stiu ca place bizonilor votanti de aur. Dar nu asta este civilizatia. Ai ceva de spus, o faci cu diplomatie. Nu stiu cum de este lasat sa-si faca mendrele .Cat tupeu mizerabil.

  16. Cu dovezi filmate la sectorul I NU SE FACE NIMIC. A LE SPUNE ceea ce sunt lui Orban, Virgil Popoescu, Citu si seful grupului Iohannis este inutil, nimic ne se schimba, ba va fi considerata agresiune, imbratisarea…bine ca nu inca nu s-a declarat femeie Virgil, ca ar fi fost si hartuire, nu-i timpul trecut doar suntem in era genului, Ciolos deja se pregateste sa nasca o minune dupa ce n-a putut naste un program de partid.

  17. Sa dea Dumnezeu tuta dracului să te conducă hauristi..!!.. să-ți pună pe pașaport o cioară!!..în loc de viză…

  18. Un luat de gat e nimic. Ar fi trebui luat de guler si dat afara din functia de la minister si trimis sa raspunda penal la puscarie

    De ani de zile abunda prin hipermarketuri de produse agricole din Olanda, Franta, Egipt, Italia, Spania etc in timp ce fermierii romani tot de ani de zile n-au loc in aceleasi magazine. Conform teoriei conspiratie nu li se face loc in mod intentionat cand Orban inchide pietele agroalimenatare toamna cand se vand fructele si legumele autohtone s-ar zice ca PNL conspira impotriva producatorilor din Romania in general. Dragnea a ajuns fost condamnat pentru o lege care anula indirect aceste practici monopol de importuri. Iohannis a blocat dosarele importiva liberalilor sa poata fura liberalii la liber in plandemie. PNL+PDL este stat mafiot vorba PDListului Basescu.

  19. SIMION ARE DREPTATE.
    Ceea ce s-a intamplat cu facturile talharesti la energie si continua a se intample a fost posibil din cauza complicitatii, indolentei si incapacitatii acestui ministru care se dovedeste in continuare inapt sa gestioneze situatia.
    Cu acest ministru complice cu mafiotii din energie vom ajunge la niste facturi astronomice.
    SA PLECE!

  20. Macar 2-3 implanturi mergeau ! Simion apasa unde trebuie ca sa adune voturi! Si sigur va aduna, in special in detrimentul PSD ului, daca privesti un pic la Ciolacu, Grindeanu si taranoiul ganditor de Dancu care se pretinde mare filozof sau sociolog printre prostii din PSD, el fiind un mare hot! De USR sau PNL ca sa vorbim, ei nu mai exista sunt doar legati de sforile de care este atarnat de servicii Ficusul !

  21. A trecut vremea cand faceau USR-istii pe nebunii. Acum se cred oameni normali.

  22. Interlopul in Costum Ministerial, numitul Virgil Popescu este Responsabil cu Exterminarea in Masa a Iobagilor Pauperizati ajunsi in Forma Finala de Masa Amorfa incapabila sa-si mai Plateasca Iluminatul Electric ca de Incalzire nici Vorba.
    Liderul AUR George Simion a fost Scos din Sarite cind Interlopul Popescu i-a Insultat Inteligenta de la Microfonul Parlamentului, ceeace intre noi fie vorba, este totalmente Inacceptabil intr-o Democratie Functionala.
    George Simion in stilul neaos, tipic romanesc, i-a aplicat o Corectie Interlopului, apostrofindu-l prin Tragerea de Urechi in Vazul Boborului.
    Interlopul Virgil Popescu a Spalat Putina sunindu-si imediat Stapinii sai din LIKUD pentru a-l Incrimina inca o data – a cita oara – pe George Simion si Roger Waters de Antisemitism.
    Boboru este la Limita si astepata Semnalul pentru Inceperea Deratizarii Generalizate.
    Simioane fii Vigilent !!!
    LIKUD Asculta…

  23. Nu sunt de acord cu toate iesirile lui George Simion,dar nici cu aprecierea purtatorului de cuvant al USR Ionut Mosteanu,care spune ca AUR este un partid fascist.Voi de care partid sunteti JIGODIILOR,care sunteti adunati acolo ca o haita de LUPI,nesatui la FURAT,formati din cersetori pe post de statuie,unii cu adeverinte pe post de absolventi de medicina,altii care solicitati desfintarea proprietatii private si traiul in grup,ca animalele,etc.Voi NEOMARXISTILOR sunteti,urmasii lui KARL MARX,cel mai mare anarxist ,care declara,”am sa ruinez lumea”si vad ca asta urmariti si voi,nu numai in ROMANIA.In 1848,in „Manifestul partidului comunist”,acest ANARHIST cerea:1.ABOLIREA RELIGIEI;2.ABOLIREA PROPRIETATII PRIVATE;3.DESFINTAREA FAMILIEI si 4.DESFINTAREA PATRIEI.Voi marea majoritate NESCOLITI in tara duceti mai departe aceste idei.Da AUR,prin SIMION si alti reprezentanti au unele iesiri cu care nu sunt de acord,asa cum nu eram de acord si cu iesirile din PRM ale lui CORNELIU VADIM TUDOR,dar dupa ani cred ca avea mare dreptate.Iata cateva versuri din „Marea umilinta”,scrisa in 24 iunie 2014: Ferice ,dar,de voi,prieteni morti Ca nu vedeti cum ni se sparge tara Cum lupii trag camasa ei la sorti Si-n iarna ni schimba primavara. Eu pe-ntuneric scriu acest poem Niste nemernici iar ne-au stins lumina Pe cine sa injur sau sa blestem.

  24. ,,Trebuie sa le umblam la coltii zimtati
    Le este cald cu ei in gura”
    Spune lumea de pe aici despre acesti ratati
    Despre aceste lepre fii de uscatura

    Si ai dreptate domnule ne corporatist
    Oricat de scump ne ar vinde rusul gazul
    Nu ar ajunge de sase ori ,,pret nazist”
    Iar la acest soarece trebuia sa i stranga grumazul

    Si au batut joc mutantii de lume
    Naparcile naibii ,globalisti nebuni
    Pe ei ii conduce prostia cu spume
    Dar la hotii ei sunt asi ,la minciuni

  25. #hAUR tinichea – Si ce dracu’ ziceai ca a construit Romania in perioada de dupa mineriade!? Pfui, ce tupeu mizerabil poti sa ai, USR-istule jegos!

  26. …pt tinichigiul de la 18;38…a daramat Simion ce a construit Romania?…biet sarman-pleonasm intentionat-in Romania se demoleaza de 32 ani, cu ajutorul cozilor de topor gen popescu…se demoleaza, in folosul material al acelorasi, gen popescu…primul comentariu este al meu-asa apare la mine- si care comentariu incearca sa explice, inckysiv pt cei ca tine, ca vine un moment in care vbele frumoase si diplomatia trebuie sa faca loc si anume cautatului la dinti…altfel, nema rezultate!…daca ai citit primul comentariu,capabil fiind in a face legaturi sinapsoidale-presupun ca este corect- ti-ai da seama ca pe mine, in prima faza, nu ma afecteaza aceste cresteri de pret…diferentele intre mine si tine sunt fundamentale: eu inteleg faptul ca daca lumea este jecmanita de grupuri infractionale ascunse sub pulpana statului, nu voi mai putea suporta nici eu acest furt din buzunar…tu, in naivitatea ta-probabil conditie de angajare ca si troll iq mai mic sau egal cu 15, pt a nu se supara angajatorii, padurarii la care conditia de baza este iq mai mic sau egal cu/decat 20 si masa musculara corporala de peste 98%- nu realizezi faptul ca, inainte cu mult timp ca eu sa nu- mi mai pot achita facturile, tu vei face centura, pt ca padurarii nu-ti vor mai putea recompensa serviciile…ca observatie personala, cred ca iti este cam cald cu dintii in gura…este doar o expresie, sper ca nu te simti agresat…votez AUR!…

  27. un ardelean obraznic la prezidiu, unul Szucs sau suciu, tot aia. Cum de gaseste sereiul numai d-ăștia?

  28. Eu nu-mi aduc aminte să fi avut în treizeci de ani o opoziție atât de tâmpită. Și USR și AUR două partide de smintiți.
    Titlul îmi place. Chiar că hoțu cu prostu ?

  29. …popa prostu…un joc pt copii…in treizeci de ani nu a existat opozitie, astfel incat, „jocul” poate fi linistit, nu sufera de dementa…nu-ti poti aminti ceea ce nu s-a intampla…ce ma surprine?:popa prostu’si compania nu au spus nimic despre evenimentul recent…am o calimara, plina cu cerneala…ce sa fac cu ea?…murdaresc unirea…sa nu mai amintim de ceausescu-nu ma refer la fostul presedinte, ma refer la tovarasul plutitorului dide- si agresarea-jandarmi prezenti-a unui demnitar al statului roman?…etc,etc,etc…trebuie sa recunosc, chiar din copilarie am considerat popa…prostul x …un joc tampit, idiot…

  30. Doamna Popa , de ce nu intrati si dvs. in opozitie? Sunt sigur ca le-ati da clasa!

  31. Orice alternativa la clasa politica care de 33 s-a batut joc de Romania este de acceptat. Daca ramane aceeas clasa politica manarita de cei 120.000 de securisti din cele 6-7 servicii secrete vandute occidentului se va alege in final praful de aceasta tara si popor. Asa ca vine o vreme cand trebuie sa alegem ori indoim spatele si asteptam sa murim incet si sigur ori ne cualizam in lupta impotriva tradatoriloe de neam si tara, recte securistii de ieri si de astazi si ale lor marionete politicianiste de ieri si de astazi impinse in fata pentru a mima democratia parlamentara. Ei mimand democratia pentru a fura pentru ei si stapanii lor occidentali iar poporul credul acordandu-le votul ca sa fie omorat de aceste canalii incet si sigur. Ca le place sau nu unora de AUR, AUR este singurul partid romanesc care n-a participat la spolierea si vanzarii Romaniei in favoare multinationalelor occidentale. Ceea ce PSD cu exceptia perioadei Liviu Dragnea, PNL, UDMR, USR, PNCD, PMP .. au facut cu varf si indesat.

  32. Tocmai metodele deloc ortodoxe ale AUR arata dincotro ar putea sosi indicatiile pretioase pentru acest partid menit sa formeze opozitia controlata.
    Nu e nevoie sa-i bruschezi pe talharii cu certificate false de revolutionar care de 32 de ani usuca, fura, distrug Romania. Ci sa-i invingi cu argumente. Delirul lor in cuvinte bombastice si fara noima trebuie combatut punct cu punct, imparabil, in discutii necenzurate si necontrolate de baieti cu ochi albastri.
    Absoluta nevoie,deci, este de PRESA LIBERA. Restul vine de la sine. Fara aranjat de danturi.
    Cata vreme presa nu e libera (si NU E), orice manifestare trecand disputa la nivelul urmator, adica fizic, va ricosa inapoi in tabara celor dezavantajati socio-economic. Nu va servi, cu alte cuvinte, decat ca pretext pentru represiune.
    Este imposibil ca G. Simion si restul conducerii partidului sa nu stie asta. Nu e exclus sa execute la litera un scenariu prestabilit.
    Rezultanta acestui scenariu fiind ca:
    1)populatia ce se opune dictaturii este vazuta ca violenta, analfabeta si antisemita funciarmente (ultimul aspect fiind indeosebi urmarit peste Ocean);
    2)ca atare, orice masuri de intarire a supravegherii tehnologice, a controlului presei si a aparatului de represiune vor parea astfel justificate;
    3) populatia nu va obtine, din tot acest circ-tambalau violent, nimic. Dar stapanii coloniei isi vor infige si mai zdravan ghearele in grumazul acestui popor.
    Eliberati presa si vom putea respira in voie, fara detalii socante care va pot afecta emotional, fara rasturnari de situatie cutremuratoare, fara imbecilizare si infantilizare.
    Dar cu discutii libere si oneste!

  33. Ai văzut aseară pe sticlă pe băgătorii de seamă ?? Ai văzut cum sunt unii care-i caută in coarne purdanului necioplit, explică și caută scuze, motive justificative a comportamentului de primată imbecil ??..Păi se pare că românu nu se dezminte. Nu degeaba e român..

  34. Ce a spus Simion!!! „„Am răbufnit, mii de oameni mi-au spus să facec ceva că nu mai pot plăti, ne facem credit să plătim factura la energie, mi-au spus oamenii. Iar Popescu vine și ne spune că AUR e cu Putin. I-am zis ca pe nume, cum este el. Adică, hoț! El m-a făcut prost. El oricum nu răspundea la întrebăile parlamentarilor. El mi-a cerut-o. A zis: „Hai dă!”, dar eu nu am făcut pasul. Așa a zis, „hai, dă-mi una! Am răbufnit când m-a provocat ministrul. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am abținut. Acest om a și fost arestat 24 de ore, în 2001, pentru tâlhărie și șantaje, în vremea enbargoului cu Serbia. Soția are un lanț de benzinării, deci e conflict de interese. Virgil Popescu avea acțiuni la OMV. El este cu Putin. Petrom a redus rezerva de gaze și a permis Gazprom să ne vândă. Probabil că nu ar fi trebuit să-i răspund, dar poate acest eveniment va provoca un vot la moțiunea împotriva sa de la PSD și ale formațiuni”, a declarat co-președintele AUR în emisiunea „100%”.”

  35. Bărbatii vremurilor ăstora sunt niste muieri plângacioase,se echimozeaza si de la o pală de vânt.Nu mai au vâna de barbat de la atatea diplome si doctorate…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.