Prandelli acuză: se vrea să nu participăm la europene
„Calcio infetto” mega scandalul din fotbalul italian ar putea duce la retragerea squadrei azzurra din competiţia intercontinentală. La ora 14.00, antrenorul Italiei, Cesare Prandelli, a făcut o declaraţie şocantă pentru presa din peninsulă. „Se vrea să nu participăm la europene. Dacă se spune că pentru binele fotbalului italian nu trebuie să participă, nicio problemă. Oricum, nu-mi plac cruciadele. Buffon? Are personalitate, dar trece prin momente grele.” Ieşirea lui Prandelli vine după ce Buffon a fost acuzat că a pariat 1,5 milioane de euro pe diferite meciuri din campionat şi că a primit intenţionat gol la meciul Juventus – Lecce 1-1 din 2 mai a.c., pentru că ar fi pariat pe acest scor. Buffon a negat acuzaţiile, iar un reprezntant de-al său a menţionat că suma a fost pariată de un prieten de-al său. Mâine este o zi decisivă, pentru că urmează ca procurorii să se pronunţe privind noi aspecte din scandalul de corupţie din fotbalul italian. Nu este exclus ca, în cazul în care procurorii mai găsesc acuzaţii la adresa unora dintre jucătorii selecţioanţi, echipa Italiei să se retragă. În urmă cu o săptămână, fundaşul Criscito, acuzat de procurori, a fost scos din lot, dar în urmă cu două zile au apărut acuzaţii şi la adresa unui alt apărător din lot: Leonardo Bonucci, jucător al lui Juventus.
Probleme pentru Franţa
Doi dintre cei mai buni jucători francezi, fundaşul Patrice Evra şi mijlocaşul Samir Nasri, s-au accidentat la ultimul amical susţinut joi seara şi au părăsit cantonamentul, mergând la o clinică specializată din Paris. Antrenorul Laurent Blanc, deşi a primit asigurări că cei doi vor fi „reparaţi” până la ora primului meci, a declarat presei că este foarte neliniştit în privinţa celor doi.
Bastian Schweinsteiger, out
Şi germanii au o problemă foarte mare, care nu mai poate fi rezolvată. Conducătorul de joc al Germaniei, Bastian Schweinsteiger, are o recidivă la o accidentare mai veche şi nu va putea fi utilizat mai mult de 10 minute în fiecare meci.
Retro Europene
1968: titlu decis de arbitru şi de o monedă
Cea de a treia ediţie a Campionatelor Europene înregistrează un record de înscrieri: 31. (Dintre statele europene existente înainte de 1990 lipseau doar Andorra, Liechtenstein, Insulele Feroe, San Marino, neafiliate la UEFA, şi Malta, care nu s-a înscris.) În premieră se trece la disputarea preliminariilor sub forma grupelor, unde jocurile se desfăşoară în sistem turneu. Apar capii de serie, o noutate pentru această competiţie, dar o procedură deja utilizată la preliminariile Campionatelor Mondiale.
Cele 31 de participante au fost împărţite în 7 grupe a câte 4 echipe şi o grupă cu 3 echipe. UEFA a făcut din nou concesie Angliei, considerând campionatul interbritanic grupă de calificare.
Argintul şi bronzul mondial nu au trecere în Europa
Marile surprize ale preliminariilor s-au înregistrat în grupele 2 şi 4, unde marile favorite, Portugalia (bronz la mondialele din 1966), respectiv RFG (vicecampioană mondială în 1966), au fost eliminate. Portugalia, echipă ce se baza pe scheletul echipei Benfica Lisabona (încă în mare vogă şi cu un Eusebio cu mult peste C. Ronaldo), a fost lăsată acasă de modesta selecţionată a Bulgariei, cea pe care o bătuse cu un sec 3-0 cu un an în urmă la mondialele din Anglia. Meciurile dintre Bulgaria şi Portugalia s-au desfăşurat chiar ultimele din grupă. Înaintea „derby”-urilor, Bulgaria avea 7 puncte şi Portugalia 5, lusitanii nereuşind, împiedicându-se de incomoda echipă a Suediei. Pentru a se califica, Portugalia trebuia să bată şi la Sofia şi la Lisabona (reamintim, la vremea respectivă se acordau 2 puncte pentru victorie şi 1 punct pentru egal – n.a.). Bulgarii câştigă acasă cu 1-0 şi meciul de la Lisabona devine unul amical.
RFG se afla în grupa de trei echipe alături de puternica Iugoslavie şi inexistenta Albanie. Pe 17 decembrie 1967 se înregistrează ceea ce istoricii fotbalului consideră că se regăseşte în top 10 al marilor surprize din fotbalul mondial: Albania – RFG 0-0. Cu acest rezultat ruşinos – în premieră presa vest-germană i-a comparat pe cei care au evoluat pe stadionul „Qemal Stafa” din Tirana cu nişte cârnaţi de bere -, RFG pierde calificarea.
Campioana mondială se califică datorită erorilor scoţienilor
În celelalte grupe, favoriţii s-au impus cu sau fără mari emoţii.
În grupa 1, Spania s-a calificat, dar după ce pierduse orice speranţă. Ibericii îşi încheiaseră cele 6 jocuri (meciurile încă nu se disputau după un caledar regulat ca în ultimii 20 de ani – n.a.), aveau 8 puncte, dar contracandidata Cehoslovacia, avea 6 puncte, golaveraj mai bun şi mai avea de jucat în deplasare în Turcia (echipă care, alături de Cipru, Luxemburg, Malta şi Albania, făcea parte atunci din lumea a III-a a fotbalului –n.a.) şi acasă cu foarte accesibila echipă a Irlandei. La Istanbul, cehii nu fac decât un 0-0, iar la Praga pierd în minutul 86 şi egalul care i-ar fi calificat, scor 1-2, o altă mare surpriză a preliminariilor.URSS câştigă la pas grupa a 3-a, o grupă de vis, cu Grecia, Austria şi Finlanda, toate la graniţa dintre lumea a II-a şi a III-a a fotbalului european.În grupa a 5-a, calificare normală a Ungariei, dar trebuie menţionat că a doua favorită, RDG, a pierdut 3 puncte din 4 în deplasările din Olanda şi Danemarca, naţionale relativ modeste la vremea respectivă. În Danemarca, fotbalul era încă amator, iar în Olanda avea doar un singur fotbalist de valoare, foarte tânărul Johan Cruyff, iar ceilalţi încă nu „explodaseră”.În grupa a 6-a, Italia nu avea cum să se împiedice de România, Elveţia şi Cipru, deşi în meciul contra „tricolorilor” (3-1) de pe „San Paolo” din Neapole a fost reintrodusă în joc de arbitrul vest-german Schulenburg, care în minutul 30, la scorul de 0-1, a egalat pentru Italia, acordând gol la o fază la care mingea se afla în braţele portarului Datcu la jumătate de metru în faţa liniei porţii, dinamovistul fiind doar cu piciorul stâng dincolo de linia de var.Calificarea Franţei în faţa Belgiei (grupa a 7-a) a fost una normală, ţinând cont de valoarea celor două echipe, deşi belgienii le-au luat francezilor 3 puncte din 4. Belgienii au ratat însă surpriza, pierzând ambele meciuri cu „arbitrul” numit Polonia. Cocoşii galici însă nu i-au subestimat pe polonezi (naţională modestă până în deceniul 7), câştigând toate punctele puse în joc.Dată ca mare favorită în campionatul interbritanic, care conta şi ca grupa 8 de calificare, Anglia a fost la un pas să rămână acasă. După un 2-3 acasă cu o Scoţie într-o formulă de zile mari – o combinaţie Celtic (câştigătoarea CCE) – Rangers (finalistă a CC) -, nimeni nu mai dădea vreo şansă campioanei mondiale. Dar scoţienii, o echipă tip „farmecul vieţii”, au bifat o înfrângere ruşinoasă în faţa unei Irlande de Nord foarte slabe. Cu toate acestea, meciul decisiv s-a jucat pe Hampden Park din Glasgow, în faţa a 134.461 de spectatori, şi deşi scoţienii au dominat copios, au trebuit să se mulţumească doar cu un 1-1 şi astfel Anglia s-a calificat având un punct în plus.
Sferturi de finală: Franţa, masacrată la Belgrad
Bulgaria – Italia 3-2 şi 0-2
Ungaria – URSS 2-0 şi 0-3
Anglia – Spania 1-0 şi 2-1
Franţa – Iugoslavia 1-1 şi 1-5
Calificarea Italiei a fost cu cântec. Pe „Vasil Levski”, în faţa a 70.000 de spectatori, Bulgaria a făcut una dintre cele mai bune partide ale ei din întreaga istorie a naţionalei. La scorul de 3-1, prietenul italienilor de la Neapole, arbitrul Schulenburg, anulează eronat un gol al bulgarilor şi în loc de 4-1 se ajunge la 3-2, prin golul înscris de Prati în min. 83. În retur, bulgarii nu au jucat rău, dar au ratat exasperant, în timp de gazdele au punctat de două ori şi s-au calificat. Întoarcerea la Moscova a rezultatului de către URSS în meciul contra unei echipe a Ungariei considerate ca fiind cea mai bună după „Ungaria Mare” din 1954 a generat suspiciuni de implicare a zonei politicului. Nici până astăzi nu se ştie dacă meciul s-a jucat pe „bune” sau au primat interesele politice ale „fratelui mai mare”.
Dubla victorie a Angliei asupra Spaniei a ţinut de sfera normalităţii, în schimb, „masacrarea” Franţei la Belgrad poate fi considerată ca o surpriză doar prin proporţiile scorului. La nivelul anului 1968, Iugoslavia era cea mai în formă echipă din Europa.
Turneu final: Dumnezeu şi arbitrii au fost italieni!
Truneul final – desfăşurat în Italia – a început cu semifinala Italia – URSS. După 90 şi 120 de minute scorul a fost unul „italian”: 0-0. Cum nu se „inventaseră” loviturile de departajare, iar rejucarea era prevăzută doar la egalitate perfectă în grupe sau în sferturi şi în ultimul act, ce credeţi că prevedea regulamentul: echipa calificată era decisă prin tragere la sorţi. Şi sorţii au fost… italieni.
În cealaltă semifinală, Iugoslavia a învins greu, dar meritat, Anglia prin golul celui mai în vogă jucător al plavilor, Dragan Djaici, în minutul 86.
În finala mică, rezultat normal, Anglia – URSS 2-0.
A urmat una dintre cele mai „cu cântec” finale ale Campionatului European din întreaga istorie a competiţiei. În faţa a 85.000 de spectatori, pe „Olimpico” din Roma, Iugoslavia a predat o veritabilă lecţie de fotbal gazdelor. La scorul de 1-0 (gol Djaici, min. 39), Italia nu exista pe teren, iar în minutul 78, „celebrul” fluieraş elveţian Gottfried Dienst mai strică o finală (după cea de la mondialele din 1966) şi anulează oaspeţilor un gol perfect valabi. În faza imediat următoare, Domenghini egalează şi trimite meciul în prelungiri. Ca şi în timpul regulamentar de joc, sârbii sunt opriţi de tuşieri în două faze de gol prin semnalizarea unor offside-uri inexistente, se termină egal şi meciul se rejoacă după 48 de ore.
La rejucare avem „alte” echipe faţă în faţă. Iugoslavii, complet demoralizaţi pentru că le-a fost furată victoria şi cu jucătorii obosiţi la maxim, nu au făcut faţă unei Italii care a intrat cu 5 jucători noi în primul „11”. Jucători care au făcut diferenţa şi Italia câştigă titlul, după o victorie meritată de această dată, cu 2-0.
Roma, 10 iunie 1968
Stadio Olimpico – 55.000 spectatori
Italia – Iugoslavia 2-0 (2-0)
(Riva – min.11, Anastasi – min.32)
arbitru: Ortiz de Mendibil (Spania)
Italy: Zoff – Rosato – Burgnich, Guarneri, Salvadore, Facchetti – De Sisti, Mazzola – Domenghini, Anastasi, Riva
Iugoslavia: Pantelic – Fazlagic, Damjanovic, Holcer, Paunovic – Pavlovic, Acimovic,
Trivic – Hosic, Musemic, Dzajic
Un nou „Waterloo” pentru România
Hotărât lucru, pentru echipa României, primele ediţii ale Campionatelor Europene nu au fost de bun augur. Nu pentru faptul că nu s-au înregistrat performanţe – valoarea naţionalei şi a fotbalului românesc nici nu avea cum să „producă” performanţe -, ci din cauza înregistrării unor catastrofe. La prima ediţie, dubla cu Cehoslovacia, 0-2 şi 0-3, a fost considerată de autorităţi drept o catastrofă. La următoarea, acel 0-6 de la Madrid chiar a fost o catastrofă. Acum, locul catastrofei a fost Zürich, unde am cedat cu 1-7 în faţa unui adversar fără pretenţii, Elveţia.
Catastrofa din Elveţia nu era deloc anunţată, mai mult, echipa României pornea favorită în această întâlnire. „Istoria” recentă a „tricolorilor” justifica optimismul. În primul meci din grupa preliminară, pe 2 noiembrie 1966, România bătea Elveţia la Bucureşti cu 4-2, după ce la pauză conducea cu 4-0. În al doilea meci, în deplasare contra Italiei, românii au jucat de la egal la egal cu gazdele, diferenţa în favoarea Italiei făcând-o în special arbitrul. Au urmat un reconfortant 5-1 în deplasare contra Ciprului, tot în preliminarii, şi un normal 2-1 în deplasare într-un amical cu Israel. În 1967, înaintea meciului de la Zürich, s-au consemnat trei victorii: 2-1 cu Grecia la Atena, meci amical, rezultat normal, 2-1 la Paris cu Franţa, meci amical, rezultat de senzaţie, 7-0 acasă cu Cipru, meci oficial.
Toată lumea era convinsă că nu vom avea probleme cu Elveţia. În minutul 15 era deja 2-0 pentru gazde, în minutul 32, tabela arăta 3-0, iar echipa României nu a tras nici un şut pe poartă până la pauză. Repriza a doua este şi mai cruntă. În minutul 67, gazdele aveau 7-0, dar scorul era unul mincinos, elveţienii mai având două bare şi trei ratări cu poarta goală. În minutul 70, Dobrin, singurul jucător care a jucat ceva fotbal în acest meci, înscrie golul de onoare. Evident, după catastrofă, antrenorii Ilie Oană şi Ştefan Covacs au fost schimbaţi, s-a renunţat la câţiva jucători şi s-a revenit pentru scurt timp la formula unei conduceri colective formate din 5 antrenori plus doi membri FRF.
