
Serena Williams, încă un vis spulberat de a egala recordul de Grand Slam-uri, de 24 de trofee.
Serena a părăsit Roland Garros duminică în optimi.
Jucătoarea americană a fost eliminată de kazaha Elena Rybakina, favorita numărul 21, scor 3-6, 5-7. Specialiștii nu-i dădeau campioanei din SUA șanse la câștigarea titlului, dar Williams a tot sperat. Însă o sportivă talentată precum Elena Rybakina, cu un serviciu puternic și care a obligat-o pe americancă de multe ori să lovească din deplasare, i-a spulberat Serenei dorința.
Americanca, triplă câştigătoare a trofeului la Roland Garros, dar care nu s-a mai impus într-un turneu major din 2017, a comis 19 erori neforţate.
Rybakina a eliminat-o pe Serena Williams de la Roland Garros într-o oră și 17 minute.
La conferinţa de presă de la finalul jocului, Serena a fost întrebată dacă acesta a fost ultima sa apariţie la Roland Garros.
Americanca s-a eschivat. ”Nici nu m-am gândit la asta. În acest moment, am alte lucruri în cap, dar nu asta”, a comentat jucătoarea stabilită la Miami – Florida.
„Mă voi duce acasă și mă voi recupera după Paris. Mă voi regrupa, iar apoi voi începe direct pregătirea pentru Londra. Trebuie să ajung acolo devreme pentru carantină, deci, da, va fi destul de curând (sosirea în Regat)”, a mai anunțat Serena.
Take a bow ?
Elena Rybakina breaks Serena Williams five times in her 6-3, 7-5 upset to earn a spot in her first Slam final eight.#RolandGarros pic.twitter.com/T2NYVwHbuo
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 6, 2021
The win of a lifetime ?
What a performance, Elena!#RolandGarros pic.twitter.com/d7qSSWOvn5
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 6, 2021
Can’t wait to see you in 2022, Serena ?#RolandGarros pic.twitter.com/mFmVjeGETW
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 6, 2021
Acum ca a ispravit cu tenisul, ar putea sa concureze la Mister Universe…
Mai face si ea niste bani pe coada carierei, se stie ca astia nu au onoare .. Ce onoare sa mai apere acum,ca de 3 ani ia batai pe rupte, in loc sa se retraga in glorie
Pacat, a fost un monument al tenisului..
Și nu îngenuncheat ryba asta în fața lu blm?!
9 de la noi o făcură fără să le ceară nimeni.
Care Serena ? Aia batrana, batrana ?… si nesimtita…
Are dreptate și Țiriac.