Socialiștii români joacă mereu la două capete – SF Politic

Socialiștii noștri dragii de ei, să vezi tu, joacă la două capete în întreaga noastră istorie. Drapați, transfigurați, plagiați, mascați, spoiți cu varul socialismului multilateral dezvoltat! Zici uneori că Teoria Conspirației trebuie să fie o șmecherie, nu? Și dacă nu e? Ar fi așa ca și cum te-aș întreba pe ce te bazezi. Că americanii nu au fost pe Lună niciodată e clar, e cât se poate de clar. Dacă tu te mai îndoiești, n-ai decât. Dar cum să fluture steagul american pe Lună dacă pe lună nu e atmosferă și dacă nu e atmosferă nu e nici vânt. Așa că e cât se poate de clar că lumea ca lume nu e condusă de nimeni. Păi cum să fie condusă când toate lucrurile sunt cu susul în jos. Eu i-am zis și lui Vogoride să n-o mai scalde cu teoriile lui. Socialiștii nu sunt controlați de la Moscova ci de la Londra. Liberalii nu au treabă cu găștile din Paris ci cu găștile de pe Wall Street. Cu găștile, nu cu bancherii. I-am zis și lui Bibescu, ieri i-am zis, grupările oculte din România nu sunt conduse de la Berlin. Nu sunt conduse deloc, dacă stau bine și mă gândesc. Iar Piramida Puterii de pe planeta noastră e doar o minciună gogonată. Cum să crezi enormitatea asta? I-am spus și lui Pache. Pache a râs. Adică suntem doi care nu credem în scenariile astea absconse. Treaba trebuie să fie mai simplă. Unii fură de rup, alții nu. E prea simplu? Păi așa face Dumnezeu lucrurile simple. Noi le împopoțonăm ca să nu murim de plictiseală. Ce, n-ați aflat încă, oameni buni? Plictisul e boala civilizației umane din toate timpurile. Ca să nu fie plictis, se înființează partide politice și mergem la alegeri, la meci, la război și la femei. Cam asta ar fi, așa, foarte pe scurt și foarte simplu. Și să fie clar, eu le-am zis ieri că poeziile lui Eminescu, Luceafărul și Scrisoarea a III-a, da, exact așa, sunt de fapt pline de coduri secrete. Dacă te uiți în Luceafăru,l la versul al patrulea, nu al șaselea, al patrulea, o să descoperi harta secretă din Piramida lui Keops. Păi, nene, Eminescu a fost cineva! El era frate cu frații din Tibet, ăia care au ajuns pe Lună prin meditație și asceză. Nu știu ce-i cu voi, habar n-aveți de nimic, zice venusianul Gore care lucrează la Atelierele Grivița sub acoperire! Dar să vezi filozofie! Stânga nu vrea nimic pentru că ceva care nu exită nu poate avea vreo vrere anume ci doar vrerea îndreptăţită de a se întrupa cumva într-o vrere. Lipsa unei Voinţe numite şi indicate, întrupată astfel într-o vrere, ar putea însufleţi Stânga în toate formele ei. Dar această Voinţă, nefiind ea înseşi vrerea cuiva anume, nici ea nu poate exista. De ce ce această joacă serioasă în marginea unui Nefiind? Pentru că acest Nefiind este nefiind din pricina procesualităţii lumii. Căci nu poţi împărţi Procesualitatea în nici un fel în porţii egale, porţiile fiind vălurite întotdeauna şi numai iluzoriu egale. Porţii sau părţi, sau felii sau mai degrabă valuri căci valurile explicitează aşa cum se cuvine iluziile noastre deşarte, înforţările noastre, gesturile noastre dramatice, heirupiste, lipsite de sare şi piper, melancolice sau inexplicabile, aşa, ca o ploaie cu broaşte, undeva, la margine de lume decadentă, însufleţită doar de bârfă, de păcăleală, de fabulă şi ambuscadă intelectuală.

Recomanda 1

2 Comentarii

  1. O ata oricât ar fi de mica tot are doua capete. Unul luminat și altul care luminează.
    – Jucați la doua capete dacă vreți sa rămâneți în intuneric.
    – cand jucați la doua capete unul sa-l legați de ștreang.
    – dacă se rupe si ata și hamul, caii nu au fost hrăniți de la bugetul de stat.
    – nu alegeți ata curcubeica dacă vreți ca să legați roșile de par. Alegeți ata dentara. E spre beneficiul celor care consuma rahat globalist.
    – nu-l mai lăsați pe Ciolacu sa joace la doua capete fiindca se va obișnui doar cu unul și va ajunge și mai pervers decât este. Lasati-l pe Jhonny și Ciuca cu ata in mana și cu capătul care e obișnuit. Au toate atuurile ca să facă de el plăceri nebănuite Occidentalilor, în mod democratic, adică sub pavilionul slugii.

  2. Ce vor socialiștii români? Păi, acum vor un ștromeleac țapăn, ca să-l joace când la un capăt, câna la celălalt.
    Restul e teoria conspirației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.