Sociologul Mircea Kivu: Ce nu iau în considerare sondajele

Sociologul  Mircea Kivu atrage atenția că sondajele nu iau în considerare voturile din diaspora, așteptându-se ca în jurul a jumătate de milion de romani să voteze la prezidențiale peste graniță.

El face o comparație cu alegeri precedente.
„Dacă vreți să aveți o imagine despre cum vor fi voturile duminică, trebuie să aveți în vedere că niciunul dintre sondaje nu ia în considerare voturile din diaspora.
Câte vor fi acestea? Cel mai recent, la europarlamentare, în condiții asemănătoare cu scrutinul de duminică (circumscripție unică, oricine poate vota în orice localitate), au votat 216 mii cetățeni, adică 2,3% din totalul voturilor. Dar trebuie ținut cont că, la europarlamentare, cetățenii români au avut posibilitatea să aleagă între a participa la alegerile pentru România sau pentru cele din țara de reședință.
La ultimele prezidențiale, în străinătate s-au prezentat la vot 650 mii de alegători, reprezentând 6.9% din total.
Duminică, mă aștept la o prezență la vot în străinătate situată între cele două valori, în jurul a jumătate de milion”, a scris sociologul pe pagina sa de Facebook.
El amintește și încotro au mers, în iunie, voturile din străinătate:
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Din seria: „Ban.alul Cotidian” ! Cu cat prezenta in tara este mai mare, cu atat influenta de afara este mai mica.

    PS evitati cuvantul bAN.AL !

  2. Sclavii ieftini vânduți in Occident după ce au fost ținuți înfometați cu anii precum animalele la zoo care își vor da votul patetic și vor legitima pe cei care timp 34 de ani i.au batjocorit….. PATETICI ,NAIVI, CREDULI FARA DEMNITATE SI SIMT CRITIC.

  3. „Mircea Kivu recunoaste ca a colaborat cu Securitatea: Nu gasesc alt resort pentru a fi semnat angajamentul decat lasitatea”.
    Frumos, tb sa ascultam părerile unui nemernic turnător la seku.🤮💩

  4. „tb sa ascultam părerile unui nemernic turnător la seku.”

    Pana azi am fost singurul revoltat, pe fatza, e gazeta lor.

  5. Ha, ha! Aista- altfel zâs – ni atentioniază că nu contiază un’e punim noi ștampila mai mult dicăt vria stăpâni’ di pestă Baltă… Adică-i plac eia cu botox în buză…

  6. Se așteaptă ca jumătate de milion să voteze din cele 6-7 milioane de romani plecați din țară și voi vă văitați ca diaspora influențează rezultatul alegerilor? Ha, ha, ha, patetic.

  7. Nu se iau în considerare, dar se iau la final spre rotunjire și împărțire, totul în fals! Membru din PSD a dezvăluit că Șosoacai i s-a găsit din alte părți și adăugat voturi, sa poată pleca în afara țării! Sa nu uitam manevră lui Petrov cu desantatul de lux care a acaparat marmura din Romania, cum grohăia prin telefon citez „lasă ba, vino că avem rezultatele in modrogani”! Și le-au avut!

  8. Pentru a ne descotorosi de aceasta clasa politică post decembrista trebuie sa o DELEGITIMIZAM …..Doar așa nu vor mai avea motiv și nici dreptul să ocupe pozițiile de Conducere…..NU VOTEZ!!!

  9. Aud pe unii că aur,ce să mai facă , n-au fost în parlament și în unele momente chei fie sau abținut de la vot fie au absentat,iar în parlamentul european ,au bătut palma cu globaliști,ca să fie primiți în acel grup ,care este pro război,despre ce aur mai vb ,când jumătate din ei sunt traseiști veniți de la PSD culminând cu fariseul Jiji pe post de sfatuitor,de departe Călin Georgescu prezidențiale și SOS parlamentare, singurele opțiuni reale , restul iepuri ai sistemului

  10. Ce nu iau in considerare sondajele e ordinul de la Washington. Iar ordinul se executa, nu se discuta. Prin tablete. E elementar. Ia mai votati mai, hai hai si sunati din zurgalai!

  11. Simion, Ciuca, Sosoaca, Ciolacu. Astia va reprezinta? Astia vreti sa va scoata din groapa?
    In astia va puneti speranta? Pe astia ii considerati calificati ptr jobul de presedinte?
    Atunci meritati sa fiti furati si mai mult!
    Patetic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.